Decathlon magazin Deva. Shopping City Deva a anunțat că a semnat un acord pentru deschiderea unui magazin mult așteptat în oraș. Este vorba de primul Decathlon din Deva. Unitatea va avea o suprafață de 1.500 de metri pătrați. Vizitatorii centrului comercial vor putea găsi o gamă variată de articole necesare pentru activități sportive și de recreere.
Decathlon magazin Deva. Ce spune directorul Shopping City Deva
„În 2015, mulți dintre locuitorii municipiului Deva au creat și semnat o petiție prin care solicitau deschiderea unui magazin Decathlon în oraș, iar prin încheierea acestui parteneriat reușim să îndeplinim una dintre dorințele clienților noștri. Suntem în etapa de obținere a autorizațiilor necesare pentru deschiderea magazinului și sperăm că primii clienți îi vor trece pragul în curând”, a declarat Andrei Teslici, directorul centrului comercial.
Clienții centrului comercial vor avea la dispoziție în noul centru Decathlon peste 5.000 de articole și echipamente desinate practicării a peste 60 de sporturi.
Unitatea va avea, pentru început, o echipă de aproximativ 20 de angajați. Aceștia sunt pregătiți să le ofere consultanță clienților și să îi ajute să aleagă produsele care sunt potrivite pentru nevoile și dorințele lor.
Decathlon magazin Deva. Servicii
Pasionații de sport vor putea accesa o gamă variată de servicii potrivite pentru mentenanța echipamentelor, cum ar fi:
- reparații și întreținere pentru biciclete și schiuri
- racordare rachete tenis/badminton
- imprimare și personalizare materiale textile.
În plus, din Dechatlon Deva vor putea fi ridicate comenzile plasate on-line.
„În luna martie a acestui an vom deschide cel de al 24-lea magazin din România și sperăm că vom reuși să inaugurăm, în curând, și cel de-al 25-lea magazin, la Deva. Designul noului centru corespunde formatului rețelei de spații comerciale Decathlon – „Toate sporturile sub acelaşi acoperiş” și este în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale de proiectare și siguranță în domeniul retail-ului sportiv”, a declarat Gwenn Hervo, Manager Expansiune Decathlon.
Citește și Secretul succesului în afaceri
Articolul Decathlon deschide un magazin în Deva apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.