Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, opt regiuni – Montana, Vraţa, Loveci, Gabrovo, Pazardjik, Plovdiv, Smolyan şi Kârdjali sunt sub cod galben de ninsori. Precipitaţiile din aceste zone pot crea, în combinaţie cu rafalele de vânt, troiene de zăpadă.
Potrivit MAE, se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri care traversează aceste regiuni să fie închise circulaţiei rutiere.
Toţi cei interesaţi, persoane fizice şi firme de transport, pot obţine informaţii despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (momentan doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul API funcţionează, pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.