Showing posts with label google. Show all posts
Showing posts with label google. Show all posts

Motivul pentru care Franța a amendat Google cu jumătate de miliard de euro

Grupul american Google a fost amendat cu 500 de milioane de euro de autorităţile din Franţa, în contextul în care nu a reuşit să se conformeze unui ordin potrivit căruia va negocia acorduri echitabile cu trusturile de presă pentru a se folosi de conţinutul acestora.

Autoritatea pentru Concurență din FranÅ£a a anunÈ›at că Google a încălcat o hotărâre din aprilie 2020, care îi cerea companiei să negocieze „cu bună credinţă” acorduri de licenÅ£iere ÅŸi remunerare cu trusturile media ÅŸi agenÅ£iile de presă pentru orice utilizare a conÅ£inutului protejat de drepturile de autor.

În ianuarie, Google a convenit asupra unui acord major de copyright digital cu editorii de conţinut din Franţa. Ca parte a înţelegerii, compania a anunțat că va negocia licenţe individuale cu membrii alianţei de presă din Franţa care acoperă respectarea drepturilor de autor şi accesul la noul serviciu de ştiri din cadrul Google, News Showcase.

Gigantul american a ajuns la un acord cu autorităţile franceze

Evenimentul marchează cea mai mare amendă pe care a lansat-o vreodată autoritatea de concurență din Franţa, scrie Mediafax.

La jumătatea lunii mai, Google – parte a companiei-mamă Alphabet – a fost amendată cu 102 milioane de euro pentru abuzarea poziÅ£iei sale dominante, facilitată de sistemul de operare Android ÅŸi magazinul de aplicaÅ£ii Google Play.

În iunie, gigantul american a ajuns la un acord cu autorităţile franceze de concurenţă, în cadrul căruia şi-a luat angajamentul de a efectua modificări în divizia globală de advertising pentru a se asigura că nu va face abuz de poziţie dominantă. În acelaşi timp, compania a primit o amendă de 268 de milioane de euro.

Articolul Motivul pentru care Franța a amendat Google cu jumătate de miliard de euro apare prima dată în Descopera.

Articol original

Avertisment legat de mesajele private primite pe Instagram

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unui tip de atac. Atacatorii trimit utilizatorilor Instagram mesaje de pe conturi false, prin care urmăreasc accesarea unui link.

CERT-RO atrage atenția asupra mesajelor private primite pe Instagram.

Atacatorii trimit utilizatorilor mesaje de pe conturi false, care simulează un serviciu de asigurare a respectării drepturilor de autor.

Utilizatorii sunt anunÈ›aÈ›i despre suspendarea contului de Instagram, adăugându-se totodată È™i necesitatea acÈ›iunii urgente (contul va fi închis în 24h). Toate acestea pentru că destinatarul mesajului ar fi încălcat reguli de copyright sau reguli ale comunității, pe care „le poate contesta” accesând un formular.

Un site de phishing, identificat și de Google

„Link-ul pentru formular duce însă către un site de phishing, identificat È™i de Google ca atare, care copiază identitatea vizuală Instagram È™i care cere introducerea datelor de acces la cont. Odată ce un utilizator a introdus aceste date È™i nu are activată autentificarea în 2 paÈ™i (2FA) poate pierde accesul la cont în dauna atacatorilor.

EvitaÈ›i accesarea unor astfel de link-uri, înainte de o verificare cu o soluÈ›ie de securitate È™i NU introduceÈ›i date de cont în urma unor astfel de mesaje primite din surse necunoscute. Totodată, raportaÈ›i către reÈ›eaua socială astfel de conturi care fac activități maliÈ›ioase, pentru a fi închise”, transmite CERT -RO

Articolul Avertisment legat de mesajele private primite pe Instagram apare prima dată în Descopera.

Articol original

De ce a blocat și eliminat Google 3,1 de miliarde de reclame anul trecut

Google a blocat sau eliminat, anul trecut, aproximativ 3,1 miliarde de reclame online care încălcau politicile și a restricționat în plus 6,4 miliarde de reclame, arată compania într-un raport privind publicitatea înșelătoare în 2020.

2021 marchează un deceniu de la lansarea raportului anual Google privind siguranța în publicitatea online, care prezintă măsurile companiei de preveni publicitatea înșelătoare.

În 2020, politicile Google și instrumentele de aplicare ale lor au fost testate de pandemie, alegerile din diferite diferite părți ale lumii și lupta continuă împotriva entităților care încearcă să profite necinstit de oameni. Această activitatea angrenează mii de angajați Google și are ca scop asigurarea unei experiențe sigure pentru utilizatori, creatori, editori și publicitari.

Peste 40 de politici ce vizează publicitarii și domeniile web

ÃŽn 2020, Google a adăugat sau actualizat peste 40 de politici ce vizează publicitarii È™i domeniile web. De asemenea, AcÈ›iunile de aplicare a politicilor È™i restricÈ›ionare a reclamelor sunt adaptate în funcÈ›ie de diferite criterii – geografie, legislaÈ›ie locală È™i programele Google de certificare, astfel încât reclamele afiÈ™ate să fie adecvate, legale È™i reglementate. De exemplu, Google solicită farmaciilor online să urmeze un program de certificare, iar odată obÈ›inută certificarea, vor fi afiÈ™ate reclamele lor doar în țările unde este legală vânzarea online a medicamentelor cu reÈ›etă. ÃŽn ultimii ani, se remarcă o creÈ™tere a reglementărilor specifice la nivelul țărilor, iar restricÈ›ionarea reclamelor permite sprijinirea agenÈ›iilor de publicitate să respecte cerinÈ›ele regionale, cu impact minim asupra campaniilor extinse.

De asemenea, Google a continuat să investească în tehnologiile de detecÈ›ie automată care scanează internetul pentru a analiza, la scară largă, modul în care site-urile respectă politicile. Ca urmare a tehnologiilor folosite È™i noilor politici, a crescut semnificativ capacitatea de „curățare” a ecosistemului publicității online: Google a eliminat reclame de de 1,3 miliarde de pagini în 2020, de la 21 de milioane în 2019. De asemenea, în 2020 au fost oprite reclamele de la a rula pe 1,6 milioane de domenii, care au înregistrat încălcări, continue È™i flagrante, ale regulilor.

Google a blocat aproape 100 de milioane de reclame despre COVID-19

Încă de la începutul anului 2020, când începea creșterea cazurilor de COVID-19, Google a actualizat politicile referitoare la evenimentele sensibile, pentru a preveni prețurile speculative pentru produsele cu cerere mare, precum măști sau dezinfectant, sau reclame care promovau remedii false. Pe măsură ce întreaga lume afla tot mai multe despre virus, strategia de impunere a politicilor a fost adaptată pentru a permite evidențierea conținutului din surse autorizate și evitarea abuzurilor oportuniste. În plus, pe măsură ce teoriile conspirației s-au înmulțit, Google a lansat o nouă politică pentru a interzice atât reclamele, cât și monetizarea conținutului referitor la COVID-19 sau alte urgențe medicale globale care contrazice consensul științific.

În total, Google a blocat aproape 100 de milioane de reclame legate de COVID în 2020, inclusiv cele pentru tratamente miraculoase, măști N95 (din cauza penuriei) și, cel mai recent, doze false de vaccin.

Google a observat în 2020 o creștere a reclamelor oportuniste

De multe ori când se întâmplă un eveniment major, precum pandemia, crește numărul celor care vor să profite și să înșele oamenii online. Google a observat în 2020 o creștere a reclamelor oportuniste și intensificare a comportamentului fraudulos. Numărul conturilor de publicitate care au fost dezactivate pentru încălcarea politicilor a crescut cu 70% în 2020, la 1,7 milioane. Au fost blocate și eliminate peste 867 milioane de reclame pentru că încercau să eludeze sistemele de detecție, plus un număr de 101 de milioane pentru că încălcau politicile privind identitatea înșelătoare, potrivit Mediafax.

Atunci când vorbim despre alegeri, reclamele ajută votanții să aibă acces la informații de încredere despre candidați și procesul de votare. În ultimii ani, Google a introdus politici stricte și restricții pentru entitățile care pot face publicitate electorală și modul în care pot ținti reclamele. De asemenea, au fost lansate librării cu reclame electorale, inclusiv pentru Uniunea Europeană, și țările membre (aici e România, de exemplu).

Global, Google a continuat să extindă programul de verificare și a analizat în plus peste 5,400 entități care au rulat publicitate electorală în 2020. În Statele Unite, după ce a fost clar că rezultatul alegerilor prezidențiale nu va fi imediat, Google a introdus alegerile în categoria evenimentelor sensibile și a suspendat publicitatea electorală după ce urnele s-au închis, măsură continuată în prima perioadă din decembrie 2020. În această perioadă, au fost suspendate peste 5 milioane de reclame și au fost blocate reclamele la peste 3 miliarde de căutări referitoare la alegeri, candidați și rezultate. Decizia a fost luată pentru a limita posibilitatea ca reclamele să amplifice confuzia postelectorală.

Articolul De ce a blocat și eliminat Google 3,1 de miliarde de reclame anul trecut apare prima dată în Descopera.

Articol original

Ce produse au crescut cel mai mult în căutările pe Google

Potrivit datelor Google, produsele din categoria „casă È™i grădină” au înregistrat cea mai mare creÈ™tere în căutările în România în 2020, cu un plus de 39% față de 2019.

Munca de acasă a dus la o explozie a interesului pentru produse de birou: căutările s-au dublat în 2020, iar în anumite perioade ale anului (noiembrie și mai) fiind chiar triple față de acceași parioadă a anul anterior.

Căutările după jocuri au crescut semnificativ anul trecut (+32%), alături de cele pentru electronice (+28%), mâncare și băuturi (27%), hobby-uri (+25%) și îmbrăcăminte / încălțăminte (+20%), mai arată compania, într-un comunicat.

Majoritatea categoriilor de produse au cunoscut două vârfuri ale interesului în căutările pe Google anul trecut. În mod deja tradițional, apogeul în fiecare an în retailul online este atins în perioada Black Friday (noiembrie), ceea ce s-a întâmplat și în 2020, când românii au căutat cel mai mult pe Google produse și servicii.

Creștere de peste 3 ori în martie-aprilie

Al doilea vârf a fost la jumătatea primăverii (perioada carantinei), când căutările pe aproape toate tipurile de produse au crescut rapid față de aceeaÈ™i perioadă din 2019. De exemplu, căutările după livrări de produse au înregistrat în martie-aprilie 2020 o creÈ™tere de peste 3 ori, iar în martie, când s-au impus primele restricÈ›ii, căutările pentru a găsi soluÈ›ii online – de la filme la magazine, căutări ce conÈ›in cuvântul „online” – au urcat cu 65%.

Toate tipurile de produse au crescut în căutările pe Google odată cu pandemia. Internetul È™i achiziÈ›iile online au fost soluÈ›ia pentru mulÈ›i atunci când lucrurile s-au schimbat în jurul nostru, iar odată cu trecerea timpului, s-a transformat în obiÈ™nuință. Vedem la începutul anului 2021 continuarea trendului început în martie anul trecut, cu aceleaÈ™i ritmuri de creÈ™tere ‘an la an’ ridicate, pe toate categoriile de produse”, a declarat Oana Dumitrescu, Industry Manager Google Romania.

Interesul din căutările pe Google s-a reflectat în vânzările online. Potrivit datelor Euromonitor, comerțul online în România a crescut cu 32% în 2020, comparativ cu anul anterior. Cel mai rapid avans l-a înregistrat în primăvară, după impunerea restricțiilor de circulație, când retailul online a crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivelul întregului an 2020, comerțul online în România a ajuns la 10% din întregul volum al retailului, față de 7% în 2019, cu vârful absolut de 16% în noiembrie, perioadă în care are loc Black Friday.

Articolul Ce produse au crescut cel mai mult în căutările pe Google apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Ce au căutat cel mai mult românii pe Google în 2020

Anul 2020 a fost unul special, în care coronavirusul și toate implicațiile acestuia și-au pus amprenta asupra căutărilor pe care oamenii le-au făcut pe Googlede la măsurile de protecție și restricțiile de circulație, statul în casă și evoluția situației pandemice, până la educația online și gătit.

Topul celor mai populare căutări pe Google în România în 2020 este condus de coronavirus și două platforme de educație la distanță: Google Classroom și Adservio. Restricțiile de circulație au generat interes pentru declarația pe proprie răspundere și formular STS.

Românii au întrebat pe Google în primul rând „ce este coronavirusul”, iar apoi „ce este pandemia” È™i „ce este starea de urgență”.

Pentru a respecta măsurile de protecÈ›ie împotriva COVID-19, cei mai mulÈ›i români au căutat pe Google „cum se poartă masca”. Au dorit să afle È™i „cum se pune masca”. Au vrut să afle toate detalii despre coronavirus: „cum se manifestă coronavirus” È™i „cum se transmite coronavirus”.

Pentru că mulÈ›i români au stat în casă mai mult în 2020, au căutat pe Google „cum se face maiaua”, „cum se face drojdia” sau „cum se găteÈ™te sparanghelul”.

Căutări și pe subiectele de interes major ale anului 2020

Chiar dacă coronavirusul a fost în centrul atenÈ›iei, È™i-au găsit loc între căutările românilor È™i subiectele de interes major ale anului 2020, precum alegerile din Statele Unite ale Americii sau Black Friday. Alegerile din SUA au fost în topul celor mai populare căutări, iar românii nu au uitat să caute „când este Black Friday 2020”.

ÃŽntre filme, cele mai populare în căutările românilor pe Google în 2020 au fost titlul polonez 365 dni, comedia autohtonă „Miami bici” È™i Contagion, un film devenit popular odată cu pandemia COVID-19. Românii au gătit mai mult anul acesta, iar cele mai căutate reÈ›ete sunt cele de gogoÈ™i, banana bread È™i pâine. La capitolul diete, locul 1 de anul acesta este o noutate a topurilor celor mai căutate diete pe Google din ultimii ani, dieta Sirtfood, iar între evenimentele sportive, marile turnee de tenis sunt È™i anul acesta cele mai căutate.

Topurile celor mai populare căutări pe Google în 2020 au fost realizate folosind liste de căutări „trending”: căutări care au înregistrat o creÈ™tere puternică în 2020 față de 2019, pe o perioadă considerabilă de timp, indicând astfel un interes sporit È™i susÈ›inut pentru respectivul subiect.

Cele mai populare căutări în 2020, în România

1. Google Classroom

2. Coronavirus România

3. Adservio

4. Alegeri SUA

5. About you

6. Cristina Èšopescu

7. Declarație propria răspundere

8. Zoom

9. Worldometer

10. Formular STS

Filme

  1. 365 dni
  2. Miami bici
  3. Contagion
  4. Miracolul din celula 7
  5. After we collided
  6. Parasite
  7. Enola Holmes
  8. Black Panther
  9. 1917
  10. Mulan

Evenimente sportive

1. Roland Garros

2. Australian Open

3. România – Islanda

4. România – Irlanda de Nord

5. România – Austria

6. US Open

7. România – Norvegia

8. România – Danemarca U21

9. România – Belarus

10. Dubai tennis championships

Ce este…?

1. Ce este coronavirus

2. Ce este Horeca

3. Ce este fugu

4. Ce este pandemia

5. Ce este șomajul tehnic

6. Ce este un pogo

7. Ce este EDM

8. Ce este vulva

9. Ce este substantivul

10. Ce este starea de urgență

Rețete

1. Rețetă gogoși

2. Rețetă banana bread

3. Rețetă pâine

4. Rețetă pizza

5. Rețetă eclere

6. Rețetă salată boeuf

7. Rețetă zacuscă de vinete

8. Rețetă cozonac Jamila

9. Rețetă papanași

10. Rețetă negresă

Diete

1. Dieta Sirtfood

2. Dieta mediteraneană

3. Dieta Oana Radu

4. Dieta rina

5. Dieta disociată 333

6. Dieta daneză cu pui

7. Dieta fix la fix

8. Dieta cu ouă

9. Dieta metabolică

10. Dieta cu cartofi și iaurt

Cum să/se

1. Cum se poartă masca

2. Cum să dormi 8 ore în 4 ore

3. Cum se manifestă coronavirus

4. Cum se face maiaua

5. Cum se pune masca

6. Cum se calculează șomajul tehnic

7. Cum se transmite coronavirus

8. Cum se gătește sparanghelul

9. Cum se face drojdia

10. Cum să faci bani de acasă

Când

1. Când începe școala

2. Când se schimbă ora în 2020

3. Când începe școala în ianuarie 2020

4. Când este Black Friday 2020

5. Când se deschid casele de pariuri

6. Când se deschid terasele

7. Când se afișează rezultatele la bac 2020

8. Până când se închid școlile

9. Când se trece la ora de iarnă

10. Când se deschid mall-urile

Smartphone-uri

1. iPhone 12

2. iPhone 11

3. iPhone 12 Pro Max

4. Samsung S20

5. iPhone 11 Pro

6. Huawei P40 lite

7. Samsung A51

8. Huawei P30 lite

9. iPhone 12 Pro

10. Huawei P Smart 2021

Căutările anului 2020 sunt realizate pe mai multe categorii, urmărind să surprindă trenduri de căutare din România în anul care tocmai se încheie. Listele au fost create utilizând combinat mai multe servicii și instrumente care ne oferă o imagine detaliată asupra trendurilor de căutare la nivel global și regional. Cea mai mare parte a datelor provin din Google Trends, un serviciu public, care prezintă volumul de căutări pe diferite regiuni geografice, perioade de timp și termeni utilizați.

Articolul Ce au căutat cel mai mult românii pe Google în 2020 apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Google şi Amazon au primit o amendă uriaşă în Franţa

Gigantul american Google a primit o amendă de 100 de milioane de euro (circa 120 de milioane de dolari) în Franţa după ce a încălcat un set de legi privind cookie-urile, transmite Business Insider.

Cookie-urile sunt fişierele care stochează informaţii despre utilizatori, browsere şi PC-uri, putând fi folosite de site-urile sau de aplicaţiile web pentru a ajusta experienţa în mediul online. Retailerul Amazon a primit o amendă de 35 de milioane de euro din aceeaşi cauză.

Autoritatea pentru Protecţia Datelor din Franţa (CNIL) a aplicat sancţiunile întrucât cele două companii nu au primit acordul userilor înainte de a le salva cookie-urile, potrivit Mediafax. De asemenea, Google şi Amazon nu au reuşit să ofere informaţii clare despre modul în care au fost folosite informaţiile şi nu le-au prezentat utilizatorilor variantele prin intermediul cărora ar fi putut refuza seria de cookie-uri.

Companiile au dezaprobat decizia

Cele două companii şi-au arătat deja dezaprobarea privind decizia CNIL.

Dacă firmele nu se vor încadra în prevederile deciziilor lansate de CNIL, vor trebui să plătească 100.000 de euro pentru fiecare zi în care întârzie să efectueze schimbările cerute de autorităţi.

În urmă cu aproape doi ani, Google a primit o amendă lansată de aceeaşi autoritate din Franţa, însă în prin intermediul legislaţiei GDPR. Atunci, compania a fost în baza unor acuzaţii legate de lipsa transparenţei şi lipsa unei modalităţi valide de consimţământ.

Articolul Google şi Amazon au primit o amendă uriaşă în Franţa apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Generator de link-uri 'social share'

O idee buna pentru siturile care se incarca greu ar fi sa renunte la butoanele siturilor de socializare. Acestea, la randul lor, incarca alte scripturi java, iframe-uri, poze (etc) care fac si mai greoaie accesarea si navigarea pe web.
Generator de link-uri 'social share'
Numai butoanele Facebook, Google+ si Twitter aduc un plus de cateva sute de kb paginii web si deci cateva secunde in plus la incarcarea paginii. Desigur, mai sunt si altele: LinkedIn, Pinterest si cate si mai cate.
Doua puncte de vedere importante ce trebuie luate in considerare sunt ca:
  1. multi vizitatori vin de pe paginile motoarelor de cautare iar, daca pagina dvs se incarca greu, o vor inchide si vor incerca urmatoarea din lista
  2. Google si celelalte motoare de cautare prefera sa afiseze siturile ce se incarca rapid in detrimentul celor mai incete
Asadar, unul dintre lucrurile pe care il puteti face este sa eliminati codurile butoanelor de socializare de pe paginile web si sa le inlocuiti cu simple link-uri. Acestea vor deschide aceleasi ferestre/pagini de share ca si in cazul butoanelor.
Un sit util de unde puteti genera si obtine link-uri de socializare catre orice pagina web ori poza (Pinterest) este Social Share Links Generator. Va recomand sa masurati viteza de incarcare a sitului dvs (puteti folosi Pingdom Tools) cu butoanele originale de socializare (Fb, Tweet, G+) si apoi sa retestati din nou, dupa eliminarea acestora. Iar daca sunteti multumiti de rezultat, folositi in contuare link-urile de socializare generate pe situl de mai sus.

Glume de la Google

The Hitchhiker's Guide to the Galaxy
Amuzant pentru cei care care au vizionat filmul The Hitchhiker's Guide to the Galaxy si carora le-a placut. Intrebati Google care estre raspunsul la dilema universului, a vietii si a tot ceea ce ne inconjoara si raspunsul va fi 42.
Tastati Chuck Norris si faceti click pe butonul I'm feeling lucky. Google va va redirectiona catre aceasta pagina, care va va avertiza ca Chuck Norris nu poate fi gasit, Chuck Norris este cel care va gaseste pe voi. Pagina sponsorizata de cei de la Chuck Norris Jokes.

Incarca MP3 pe Youtube - conversie audio-video cu FFMPEG

Am cautat recent (vreo cateva zile) o solutie sa incarc vreo cateva mii de fisiere audio (format mp3) pe Youtube. Youtube, se stie, accepta numai fisiere video, deci pentru a inbcarca muzica sau orice alt fel de audio, trebuie sa transformam fisierele audio in fisiere video.
Pentru a transforma audio in video avem nevoie de o poza oarecare, poate fi chiar si doar o imagine de fond neagra. Aceasta imagine va fi combinata cu fisierul audio rezultand un fisier video ce va afisa imaginea folosita in acelasi timp ruland fisierul audio.
Exista diverse programe ce pot face acest lucru si chiar si situri care o fac online, unele dintre ele permitand incarcarea direct pe situl Youtube - practic le dati fisierul audio, cel video, si ei il vor trimite pe Youtube in contul dvs. Nu am gasit insa nici un program care sa transforme din mp3 in video multe fisiere si nici unul care sa le converteasca pe cele din subdirectoare.
Solutia pe care am gasit este gratuita si simpla. Am folosit Ffmpeg si un batch.
  • Descarcati programul ffmpeg intr-un fisier oarecare. Creati un path pentru program:
  1. Click pe Advanced system settings in Control Panel\All Control Panel Items\System
  2. Click pe butonul meniu de sus Advanced si apoi pe Environmental Variables
  3. Click pe Path pentru a crea un nou ... path. Tastati Path in casuta Variable si locatia fisierul bin din folderul ffmpeg (examplu C:\ffmpeg\bin)
Incarca MP3 pe Youtube
  • Creati un fisier text in Notepad si adaugati urmatorul continut apoi salvati-l
@echo off & setlocal
FOR /r %%i in (*.mp3) DO ffmpeg -i "D:\folderul\cu\poza.jpg" -vcodec wmv2 -i "%%~fi" -acodec wmav2 "%%~dpni%.wmv"
  • Schimbati extensia fisierului din .txt in .bat si copiati-l in folderul principal, cel care contine fisierele .mp3 si eventual celelalte subdirectoare cu muzica MP3.
  • Faceti dublu click pe fisierul .bat si asteptati pana termina de convertit fisierele
Atat! Acum aveti cate un fisier .vmw (Windows Media Video) pentru fiecare fisier .mp3. De precizat ca acest .script nu sterge fisierele .mp3 deja existente. Fisierele video rezultate pot fi incarcate acum pe Youtube. Am incercat sa convertesc si in alt tip de fisiere video, .avi, .mov, etc. Este posibil insa de fiecare data Youtube nu mi-a recunoscut fisierul afisand o eroare la conversie. WMV pare sa fie acceptat de fiecare data.

Cum sa publici articolele Blogger automat pe pagina Google Plus

Stire buna pentru blogeri: Google a activat recent o noua optiune pentru siturile Blogger care va permite publicarea (share link) in mod automat a noilor articole pe pagina Google +. Pagina de Google Plus poate fi pagina personala (profilul dvs Google+) ori pagina sitului dvs (asemanator paginilor Facebook).
Initial, odata cu aparitia Google+, articolele de pe blogurile Blogger puteau si raspandite pe paginile Google Plus dupa publicare - fereastra de Share aparea imediat dupa publicarea noului articol. Acum insa, publicarea articolelor pe pagina de Google+ se face automat.
Pentru a activa acest serviciu faceti un click pe butonul Google+ din panoul de administrare al blogului si bifati casuta "Automatically share after posting" - in cazul in care interfata este in limba romana si nu stiti engleza :) este vorba de prima casuta. In poza de mai jos este bifata si casuta a treia iar acest lucru inlocuieste formatul comentariilor initiale cu cel al comentariilor Google Plus, facand mai usor de raspandit paginile blogului in reteaua de socializare Google Plus, de catre cei care comenteaza pe blog.
Automatically share after posting
Automatically share after posting

Cum sa transferi un blog Tumblr catre Blogger in 3 pasi

TumblrPentru a importa un blog Tumblr intr-un blog Blogger, va trebui sa urmati 3 pasi.
Din pacate, deoarece Tumblr (inca) nu ofera posibilitatea de a exporta continutul blogurilor gazduite din interfata de administrare a acestuia, va trebui sa apelam la Wordpress. Iata ce trebuie sa faceti:
  1. Creati un blog Wordpress si importati continutul blogului Tumblr - faceti acest lucru din panoul de administrare, la unelte. Tot de aici, dupa ce s-a efectuat importul postarilor, descarcati continutul noului blog Wordpress.
  2. Mergeti pe situl Wordpress2Blogger si convertiti fisierul xml (Wordpress) descarcat mai sus intr-un fisier de import/export Blogger - acest serviciu este gratuit. Astfel veti obtine un al doilea fisier xml ce va contine toate postarile blogului Tumblr si poate fi importat in blogul gazduit de Google (Blogger).
  3. In final, din panoul de administrate al Blogspot (Setari > Altele) importati fisierul (compatibil Blogger) descarcat mai sus.
Asa puteti importa Tumblr in Blogger.

Cum sa-ti fortezi vizitatorii sa faca Like, Tweet, Google+

Am cautat zilele astea cum sa sa fortezi  vizitatorii sitului, ori unei anume pagini sa faca Like paginii respective si am gasit o multime de plugin-uri pentru Wordpress care fac acest lucru. Cam toate functioneaza pe acelasi principiu: continutul paginii este blocat, incomplet sau ascuns, iar pentru a afisa toata pagina vizitatorul este 'rugat' insistent sa voteze pagina; adica sa faca click pe LIKE, TWEET sau GOOGLE+.
Facebook LIKE
Facebook LIKE
Insa nu prea am gasit mare lucru pentru siturile care nu ruleaza pe Wordpress. Problema este ca aceste extensii Wordpress se foloseau si de fisierele Wordpress-ului pentru a incarca continutul incomplet sau ascuns in ajax. Alta problema este ca aceste plugin-uri nu sunt gratuite. Din fericire majoritatea acestor situri care vand extensiile platite ofera si demo-uri online si la o scanare a sursei paginii se poate copia/modifica codul lor. Am scanat asadar sursele lor si am combinat cateva dintre aceste plugin-uri a.i. sa poata fi folosite pe orice sit, fara a fi nevoie de Wordpress.
Scriptul meu functioneaza tot in acelasi fel. Pentru a fi cat mai simplu am ales sa ascund continutul interesant, continutul pentru care vizitatorii ar face click pe LIKE pentru a-l vedea, folosing CSS:

<style type="text/css">
div.post-body img{display:none}
</style>
Asadar, codul CSS de mai sus ascunde, sau mai bine zis nu afiseaza (display:none) imaginile (img) din elementele div din clasa post-body. Mai departe, trebuie sa spun din timp ca JavaScript-ul meu foloseste jQuery. va trebui sa-l integrati in codul paginii si recomand sa-l introduceti inainte de </head>
<script src='//ajax.googleapis.com/ajax/libs/jquery/1.8.2/jquery.min.js' type='text/javascript'></script>
In continuare, spre deosebire de altele, acest script permite vizitatorilor sa deblocheze continutul unei pagini facand un click pe Like (Facebook), postand un post pe Twitter (Tweet) sau pe Google+ (G+). Asta va spori popularitatea sitului dvs pe toate aceste 3 retele sociale. Iar daca, din intamplare, vreunul dintre vizitatori nu are cont pe nici una dintre aceste 3 retele, el va putea vizita o pagina anume, sa-i spunem pagina sponsorilor, unde va primi acces automat cu ajutorul unui cookie. Pentru a scrie acest cookie folositi urmatorul script:

<script type='text/javascript'>jQuery.cookie = function (key, value, options) {
    if (arguments.length > 1 && String(value) !== "[object Object]") {
        options = jQuery.extend({}, options);
        if (value === null || value === undefined) {
            options.expires = -1;
        }
        if (typeof options.expires === 'number') {
            var days = options.expires, t = options.expires = new Date();
            t.setDate(t.getDate() + days);
        }
        value = String(value);
        return (document.cookie = [
            encodeURIComponent(key), '=',
            options.raw ? value : encodeURIComponent(value),
            options.expires ? '; expires=' + options.expires.toUTCString() : '', // use expires attribute, max-age is not supported by IE
            options.path ? '; path=' + options.path : '',
            options.domain ? '; domain=' + options.domain : '',
            options.secure ? '; secure' : ''
        ].join(''));
    }
    // key and possibly options given, get cookie...
    options = value || {};
    var result, decode = options.raw ? function (s) { return s; } : decodeURIComponent;
    return (result = new RegExp('(?:^|; )' + encodeURIComponent(key) + '=([^;]*)').exec(document.cookie)) ? decode(result[1]) : null;
};
</script>
 Adaugati acest cod dupa jQuery. Pentru a nu avea probleme cu executia in nici unul dintre browsere, inserati scripturile siturilor sociale in mod sincron si nu asincron (async),in felul urmator:

<div id="fb-root"></div>
<script type='text/javascript' src='//apis.google.com/js/plusone.js'></script>
<script type='text/javascript' src='//platform.twitter.com/widgets.js'></script>
<script type='text/javascript' src='//connect.facebook.net/en_GB/all.js#xfbml=1'></script>
Mai sus am inserat si div-ul fb-root care vine odata cu scriptul Facebook. In continuare scriptul propriu-zis:

<script type="text/javascript">
var virallocker_use = false;
function virallocker_plusone(plusone) {
if (plusone.state == "on") {
var data = {post: "1", action: "virallocker", network: "google"};
jQuery.cookie('visitor_cooke_ASDFG', '1', { expires: 365, path: '/', domain: 'www.id.atat.ro'});
jQuery('div.post-body img').show('slow');
jQuery('div.post-body img').css("display","block");
jQuery('#virallock-box').css("display","none");
jQuery('#virallock-box').css("visibility","hidden");
jQuery('#virallock-box').hide();
}
}
FB.init();
jQuery(document).ready(function() {
FB.Event.subscribe("edge.create", function(href, widget) {
var data = {post: "1", action: "virallocker", network: "facebook"};
jQuery.cookie('visitor_cooke_ASDFG', '1', { expires: 365, path: '/', domain: 'www.id.atat.ro'});
jQuery('div.post-body img').show('slow');
jQuery('div.post-body img').css("display","block");
jQuery('#virallock-box').css("display","none");
jQuery('#virallock-box').css("visibility","hidden");
jQuery('#virallock-box').hide();
});
twttr.ready(function (twttr) {
twttr.events.bind("tweet", function(event) {
var data = {post: "1", action: "virallocker", network: "twitter"};
jQuery.cookie('visitor_cooke_ASDFG', '1', { expires: 365, path: '/', domain: 'www.id.atat.ro'});
jQuery('div.post-body img').show('slow');
jQuery('div.post-body img').css("display","block");
jQuery('#virallock-box').css("display","none");
jQuery('#virallock-box').css("visibility","hidden");
jQuery('#virallock-box').hide();
});
});
});
</script>
Va trebui sa modificati linia:
jQuery.cookie('visitor_cooke_ASDFG', '1', { expires: 365, path: '/', domain: 'www.id.atat.ro'});
si sa alegeti un alt nume (recomandat) pentru cookie, in locul  visitor_cooke_ASDFG. Deasemenea, 365 este numarul de zile pentru care acest cookie va exista - ganditi-va ca vizitatorii sitului vor avea acces la continutul ascuns timp de 365 de zile... daca nu-si curata intre timp cache-ul browser-ului. Apoi schimbati numele domeniului (www.id.atat.ro) cu cel unde veti insera codul.
Imediat dupa acest cod introduceti urmatoarele 3, care au rolul de a verifica existenta cookie-ului si de a ascunde sau afisa continutul (imaginea din div.post-body), precum si elementul div ce va afisa butoanele siturilor sociale:

<script type="text/javascript">
jQuery(document).ready(function() {
if(jQuery.cookie('visitor_cooke_ASDFG')!=1){
virallocker_use = true;
jQuery('#virallock-box').css("z-index","99999999");
jQuery('#virallock-box').css("display","block");
}});</script>
<script type="text/javascript">
jQuery(document).ready(function() {
if(jQuery.cookie('visitor_cooke_ASDFG')==1){
virallocker_use = false;
jQuery('div.post-body img').css("display","block");
jQuery('#virallock-box').css("display","none");
jQuery('#virallock-box').css("visibility","hidden");
jQuery('#virallock-box').hide();
}});</script>
<div class="virallock-box" id="virallock-box"><div style="width:250px;float:left;height:110px;font-size:0.9em;color:#000">Doua posibilitati de a afisa pozele id-urilor<ul><li style="border-top: dashed 1px rgba(128, 128, 128, .5)">1. Faceti un click pe butoanele din dreapta: LIKE, GOOGLE+, TWEET</li><li style="border-top: dashed 1px rgba(128, 128, 128, .5)">2. <a rel="nofollow" href="http://www.id.atat.ro/p/adauga-un-id.html" title="Inregistrare id"><span style="color:blue">Inregistati-va id</span></a>-ul pe sit</li></ul><span style="font-size:0.8em;"><em>Casuta aceasta va disparea dupa efectuarea uneia dintre operatiile descrise mai sus</em></span></div><div style="width:250px;overflow:hidden;height:110px;"><div><a href="https://twitter.com/share" class="twitter-share-button" data-url="http://www.id.atat.ro/" data-text="Cel mai mare sit romanesc de id-uri de mess, baieti si fete:" data-count="horizontal" data-lang="en" data-via="www_id_atat_ro" data-related="www_id_atat_ro" data-hashtags="atat.ro">Tweet</a></div><div><g:plusone size="medium" annotation="inline" callback="virallocker_plusone" href="http://www.id.atat.ro"></g:plusone></div><div><fb:like id="fbLikeButton" href="http://www.id.atat.ro" show_faces="false" width="230"></fb:like></div></div></div><script type="text/javascript">
FB.XFBML.parse();
</script>
Scriptul va ascunde si acest div, cu butoanele sociale, dupa scrierea cookie-ului... care, reamintesc, se face dupa click pe oricare dintre butoane sau, in exemplul de mai sus, atunci cand cineva viziteaza pagina  http://www.id.atat.ro/p/adauga-un-id.html. Practic mesajul care indeamna vizitatorii sa se inregistreze este eronat deoarece imediat ce pagina se deschide imaginile ascunse vor fi afisate, deci nu este necesara nici o inregistrare ;) Acest lucru este posibil de catre codul inserat pe pagina http://www.id.atat.ro/p/adauga-un-id.html si care arata cam asa:

<script type="text/javascript">
jQuery(document).ready(function() {
jQuery.cookie('visitor_cooke_ASDFG', '1', { expires: 365, path: '/', domain: 'www.id.atat.ro'});
});
</script>

In concluzie, pentru a debloca imaginile de pe situl de id-uri de mess vizitatorii vor avea 2 optiuni:

  1. sa faca click pe oricare dintre butoanele siturilor sociale din div-ul virallock-box sau
  2. sa viziteze pagina de inregistrare
... iar scriptul functioneaza scriind un cookie cu valoarea 1 (visitor_cooke_ASDFG) ori de cate ori cineva efectueaza oricare din operatiile de mai sus si apoi verificand existenta acestui cookie. Daca exista deja in calculatorul vizitatorului, imaginile de pe sit vor fi afisate; daca nu, ele vor fi ascunse. Bineinteles, oricine poate accesa sursa pagini si gasi link-urile imaginilor sau continutul ascuns.
Scriptul meu este bineinteles gratuit si il puteti folosi cum vreti si unde vreti (Blogger etc)
Atentie, nu apare pe prima pagina. Vizitati oricare alta pagina pentru a vedea cum functioneaza. Daca nu intelegeti ceva cautati in sursa paginilor sitului id.atat.ro.



Cele mai bune servicii de reclama gratis pe siturile sociale

Am mai scris despre cum sa-ti faci reclama gratuita pe siturile sociale in articolul referitor la AddMeFast. Intre timp am mai descoperit si alte situri ce ofera servicii similare. Unele dintre acestea sunt chiar superioare AddMeFast.
In continuare, o lista cu aceste situri de schimb de like-uri, tweet-uri... si siturile sociale pe care puteti sa va faceti publicitate foosind serviciile lor:
  1. SocialClerks.com - twitter, facebook, pinterest, youtube, google+, delicious, soundcloud, diigo, site personal
  2. FriendRise.com - twitter, facebook, vimeo, youtube, site personal
  3. TwiEnds.com - twitter, instagram
  4. YouLikeHits.com - twitter, facebook, pinterest, youtube, google+, delicious, soundcloud, diigo, instagram, myspace, stumbleupon, reverbnation, site personal
  5. AddMeFast.com - twitter, facebook, pinterest, youtube, google+, delicious, soundcloud, site personal
  6. LetGetMoreFollowers.info - twitter
  7. HitFollow.info - twitter
  8. PlusFolower.info - twitter
Social media advertising
Pentru a clarifica, ma refer aici la acele situri prin intermediul carora puteti face schimb de like-uri, tweet-uri, re-tweet-uri, views s.a.m.d., in functie de situl social pe care doriti sa va faceti publicitate. De exemplu, pentru ca altii sa va placa (LIKE) pagina de Facebook, dvs va trebui sa placeti alte pagini. Aveti posibilitatea de a alege aceste pagini, nu sunteti obligat sa faceti click pe butonul Like fara a sti despre ce este vorba.
Aceste situri care intermediaza aceste servicii opereaza in baza uneui punctaj acumulat si apoi cheltuit de catre membrii lor. Asadar veti castiga un anumit numar de puncte pentru toate operatiile pe care le efectuati (like, tweet, etc) si apoi vet icheltui aceste puncte 'platindu-i' pe ceilalti membri care, la randul lor, vor scrie despre situl/serviciile voastre pe paginile lor sociale (Twitter, Facebook, Digg, Diigo, Youtube ...). Deasemenea, exista posibilitatea ca dvs sa stabiliti propriul pret; interesul este deci sa cumpari ieftin si sa vindeti scump operatiile efectuate.
  Trebuie sa mentionez ca nu incerc sa fac reclama acestor situri si nu garantez ca, in momentul in care cititi acest articol, siturile acestea inca ofera servicii de publicitate gratuita pe siturile sociale sau ca mai exista. De altfel, va atentionez ca ultimele 3 situri din lista par a fi identice si ca, daca doriti sa va stergeti contul creat, va trebui sa va folositi de numele de utilizator si parola Twitter. Eu personal nu as introduce aceasta parola decat pe situl Twitter.
  Un alt site care va poate aduce un numar de fani pe Twitter este TwitterCounter.com. Acesta ofera un widget ce poate fi integrat pe pagina dvs si care arata numarul fanilor unui profil Twitter.
Scurt update: nu folositi toate aceste servicii deodata - este posibil ca Twitter sa considere ca faceti spam si sa va restrictioneze accesul sau chiar sa va baneze. Parerea mea este sa incepeti cu cele mai importande, unul cate unul. Incercati o aplicatie odata la 2-3 zile si apoi din setarile Twitter revocati accesul acesteia pentru a nu mai putea posta in numele dvs. In final ramaneti cu 2-3 aplicatii active, cele mai populare, dintre cele din fruntea listei.


Navigator GPS cu voce gratis pentru Android: Osmand, RMaps, Google Maps, Sygic

 De cand Google Maps a permis descarcarea hartilor, mai intai ca experiment (Labs) si apoi oficial, direct din meniul Google Maps, posesorii de telefoane mobile inteligente (smartphone) au incetat sa mai caute si sa mai instaleze navigatoare GPS. Cu atat mai putin, cred ca nimeni nu a mai cumparat un navigator GPS pentru telefoanele mobile. Exista totusi, sau au inceput sa existe dat fiind concurenta Google Maps care e gratis, destule navigatoare GPS gratuite, unele chiar cu voce, eliminand astfel necesitatea achizitionarii unui sistem separat de localizare GPS.
Android
 Nu voi vorbi despre toate telefoanele ci doar despre cele ce ruleaza pe Android, deoarece sunt posesorul unui Acer Liquid Metal ce ruleaza pe Android; prin urmare programele GPS descrise aici sunt verificate si testate si ruleaza perfect, cel putin la ora scrierii acestui articol.
 Cum am scris mai sus, unul dintre navigatoarele GPS gratuite este chiar Google Maps. Deschideti Google Maps pe telefonul Android si accesati meniul. Faceti apoi click pe Make available offline (Androidul meu este in engleza) si selectati harta pe care doriti s-o descarcati in telefon. Exista o limita de aproximativ 80MB; faceti zoom (in/out) pentru a mari ori micsora portiunea selectata pana cand butonul de descarcare/confirmare devine accesibil. Descarcati apoi harta, care va avea dimensiunile unui patrat. Dupa descarcare puteti testa. Mergeti afara, sub cerul liber, porniti GPS-ul si deschideti Google Maps. In functie de telefonul dvs. si de conditiile atmosferice veti fi localizat pe harta mai repede ori mai incet, depinde de viteza de detectare a satelitilor.
RMaps
 O alta varianta gratuita este RMaps. Fata de Google Maps, RMaps aduce in plus posibilitatea de a folosi aproape orice harta accesibila pe internet. Astfel, din meniul RMaps puteti alege sa folositi hartile Google Maps, Bing (Microsoft), Yandex, Open Street Map, OSM (Germania), Freemap (Slovacia), Statkart (Norvegia) si Soviet Military Map (!?).
 Nu ofera, cel putin pana acum, posibilitatea navigarii prin voce, insa prin multitudinea de harti accesibile este, categoric, o optiune interesanta ce ar trebui macar incercata.
 Daca doriti sa luati legatura cu creatorul acestui program intrati pe pagina acestuia de Blogger: robertdeveloper.blogspot.com.


Osmand
 A treia optiune si pe care o recomand conducatorilor auto este Osmand. Osmand este o alta aplicatie gratuita pentru telefoanele mobile ce ruleaza pe Android care va permite navigarea/localizarea pe harta folosind sistemul de navigare GPS (Global Positioning System). Avantajul sau noutatea pe care o aduce acest program este integrarea navigarii vocale. Asemanator sistemelor de navigare Osmand va va informa despre locatia si ruta pe care trebuie s-o alegeti prin voce.
 Am spus ca recomand aceasta optiune conducatorilor auto. Aceasta nu numai din cauza navigarii vocale ci si din cauza ca, din cate am observat, harta nu contine prea multe detalii. Nu ma refer la puncte de reper, institutii, locatii, hoteluri, etc ci la strazile mici, care nu apar pe harta. Insa este posibil ca acest lucru sa fie din cauza ca acum testez harta dintr-o zona rurala. Poate pentru orasele mari harta este mult mai exacta.
 Trebuie adaugat ca Osmand nu se instaleaza automat cu voce. Vocea este o aplicatie separata si se numeste Ivona. Exista si Ivona in limba romana, numele ei fiind Carmen :) Dupa ce instalati Ivona - este in beta si deocamdata este gratuit - mergeti la Settings -> Voice Input & Output -> Text-to-Speech settings si activati vocea. Din meniul Osmand, dupa ce veti alege destinatia si sistemul de navigare va porni, puteti inchide vocea Ivonei daca preferati navigarea fara voce.
Mici adaugiri: intre timp Google Maps nu mai permite descarcarea hartilor, cel putin nu pe noile Androide. Osmand include si voce si deci nu este nevoie de Ivona sau Loquendo, RMaps a disparut de pe piata si avem o a patra optiune si aparent cea mai buna.
Sygic navigator GPS Android
A patra optiune este Sygic, un program extraordinar care foloseste hartile TomTom. Ultima versiune a Sygic-ului aduce in plus camera video pentru masina. Porniti navigatorul, cautati si alegeti destinatia si porniti GPS-ul. In meniul Sygic-ului faceti un click pe Blackbox - acesta va porni sa inregistreze video. Tot ce trebuie sa faceti este sa amplasati telefonul pe bord intr-un suport cat mai stabil pentru a nu tremura cand conduceti masina a.i. camera sa cuprinda un unghi cat mai larg. Sygic trebuie platit insa se gaseste de descarcat gratis. Sa zicem ca il descarcati pentru a-l testa inainte de cumparare.
La ce este utila camera? In caz de accident faceti click din nou pe butonul Blackbox si opriti inregistrarea video, pe care ulterior o salvati. Aceasta poate fi utila pentru a va stabili nevinovatia (daca nu sunteti vinovat, se intelege). Sygic va salva ultimele 5 minute de inregistrare, asadar daca doriti sa salvati si alte inregistrati video, fara a fi neaparata nevoie sa va accidentati (lol), va trebui sa opriti masina si sa o faceti manual. Blackbox-ul Sygic-ului nu este o alternativa a camerei video de masina, insa este cu siguranta util si binevenit. Nu uitati ca se porneste manual, dupa stabilirea traseului si toate celelalte.
Instructiuni de instalare - urmati pas cu pas:
  1. Descarcati si dezarhivati fisierele https://www.oboom.com/4ZZ01WVO/Sygic14.6.7crk+base.part2.rar si respectiv https://www.oboom.com/OZ67WUL4/Sygic14.6.7crk+base.part1.rar
  2. Descarcati Map Downloader si descarcati apoi, folosind acest program, harta (Romaniei sau oriunde va aflati) si vocile pe care le doriti https://www.oboom.com/BWGPZI5K/Sygic_mapdownloader14_6.rar Toate acestea le veti descarca PESTE folderul obtinut anterior (care ar trebui sa se numeasca simplu Sygic)
  3. Copiati acest folder (Sygic) in telefonul mobil, pe memoria externa sau interna. 
  4. In final descarcati programul propriu-zis de aici https://www.oboom.com/55RIGF0C/sygic1467crk.apk si instalati-l pe mobil. Atentie caci trebuie sa permite instalarea programelor din oricare alte locatii, nu neaparat de pe Google Play (gasiti optiunea singuri undeva in setarile de securitate ale mobilului)
  5. Optional aveti si locatia camerelor de viteza (pentru vitezomani) din Europa aici https://www.oboom.com/XFNYZ702/Sygic-EU-speedcam.rar Sygic va va avertiza cand sunteti aproape de acestea si veti avea timp sa reduceti viteza automobilului. Scapati astfel de cateva amenzi, daca sunteti vitezoman.
Alte adaugiri: Oboom pare sa fi sters Sygic-ul asadar link-urile de mai sus nu mai functioneaza, insa o scurta cautare Sygic cracked cu Google va gasi o multime de alte situri de unde puteti descarca Sygic gratis - atentie, unele pot fi virusate. Ultima versiune a Sygic (la momentul modificarii articolului) este 16.0.11. Personal prefer 13.4.2 deoarece in versiunile mai noi nu reusesc sa adaug/introduc o locatie/destinatie folosind coordonatele GPS (lat, long).

Cum sa-ti faci reclama gratis pe siturile sociale

Add Me Fast
Add Me Fast
 Am gasit recent un sit interesant care, cu putin efort depus zilnic, va poate ajuta sa castiga cativa vizitatori pe paginile dvs. sociale. Cred ca nu mai este nevoie sa subliniez importanta paginilor sociale in advertising si optimizarea pentru motoarele de cautare (SEO). Situl - AddMeFast - faciliteaza, printre altele, schimbul de fani ai paginilor sociale ale membrilor sitului.
 De exemplu, portalul nostru are pagina de Facebook www.atat.ro, cred ca vizitatorii fideli stiu deja acest lucru. Dupa ce am creat contul AddMeFast, am adaugat aceasta pagina (de pe Facebook) la categoria My Sites (vorbesc, bineinteles, de situl AddMeFast). Am ales tipul paginii FB Page & Web Likes, am adaugat un titlu si URL-ul paginii si am setat costul per click (adica LIKE).
 La inregistrarea pe sit am primit 100 de puncte. Cu aceste puncte ii voi plati pe cei care imi vor place pagina de Facebook, cu suma setata mai sus, la CPC (cost per click). Eu am setat 3 si deci dintr-o suta de puncte voi putea obtine 33 de fani, presupunand ca nu mai am si alte pagini setate la My Sites ci doar una, cea de Facebook.
 Prin urmare am 100 de puncte pe care le pot folosi pentru a plati fanii oricarui tip de pagina pe care o voi crea: Facebook, Twitter, Google+, Pinterest, Youtube, StumbleUpon s.a.m.d. Cand aceste puncte se vor termina - si asta explica si cine sunt cei care v-au facut click pe Like, adica cei pe care i-ati platit cu puncte sa va fie fani - aveti posibilitatea sa:
  1. cumparati puncte, a.i. pagina dvs. sociala va ramane in sistem (cca. 25$/5000pct, scump)
  2. castigati puncte gratis, fie devenind dvs. fan al paginilor altora (cel putin 10 pe zi) SI accesandu-va contul zilnic (Daily Bonus), fie vizitand paginile altora automat (Website Hits)
 Poate parea o pierdere de vreme pentru cei care deja au pagini sociale cu zeci si sute de mii de fani, insa pentru cei care sunt la inceput si de abia au creat o pafina Facebook, de exemplu, este o metoda gratuita si rapida de a atrage cateva sute sau mii de fani si de a va face pagina sociala cunoscuta in reteaua respectiva.
 Daca doriti, incercati AddMeFast - este gratuit - si scrieti-ne rezultatele obtinute in casuta de comentarii de mai jos.

Cum sa publici articole din feed-uri automat pe pagina Google Plus

HootSuite
HootSuite.com
Portalul nostru de stiri publica automat stirile de pe sit (si multe altele) pe Twitter si Facebook si cautam de mult o metoda sa le publicam si pe Google Plus. Apropos, avem deci, si pagina Google+ :) Pana la urma am gasit aceasta metoda.
Pentru a publica articole dintr-un feed RSS ori ATOM pe pagina Google Plus am folosit un serviciu tert, si anume HootSuite. Hootsuite este un serviciu gratuit ce va permita sa:
  1. conectati contul HootSuite cu siturile de socializare precum Google+, Facebook, Twitter, LinkedIn, MySpace chiar si cu Wordpress si mixi
  2. importati articole dintr-un oarecare feed (Atom, Rss) pe paginile siturilor de socializare pe care le-ati conectat cu HootSuite.
Daca doriti sa publicati articole din feed-uri automat pe pagina Google+, conectati-va contul Google+ la HootSuite; presupunand ca v-ati creat deja un cont HootSuite. Apoi faceti un click pe Settings > RSS/Atom (stanga-jos). In fereastra ce se va deschide adaugati feed-ul din care doriti sa importati (click pe semnul +).
  • Feed URL = adresa feed-ului RSS sau Atom
  • Profiles to send feed items to = selectati profilul sitului de socializare in care doriti sa publicati articolele automat
  • When new posts are found, send up to = Alegeti cate articole doriti sa fie publicate
  • Prepend text to each message (20 chars max) = Introduceti un text (optional) inaintea textului articolului
  • URL shortener for links = Alegeti ce domeniu doriti sa se foloseasca pentru a crea URL-ul scurt
  • Click pe Save Feed
Asta e tot. De acum inainte lasati HootSuite sa se ocupe de publicarea articolelor pe pagina dvs. de Google Plus. Daca doriti un exemplu vizitati pagina Google+ a portalului. Articolele care au textul HootSuite in dreapta titlului sunt cele publicate automat de catre HootSuite.

Cum se incarci paginile sitului partial, cu jQuery

Ajax & jQuery
Ajax & jQuery
Am gasit codul asta pe unul din siturile mai vechi, pe care nu-l mai folosesc de mult timp. L-am testat si, deoarece inca mai functioneaza, m-am gandit ca e bine sa-l public aici, pentru webmasterii care, eventual, vor dori sa-l foloseasca. Inainte de toate, ce face acest cod? ... probabil veti intreba. Ei bine (folosit corect) va incarca, la un click pe un oarecare link de pe pagina ce-l contine, continutul unui anumit element din pagina link-ului pe care ati facut click, INSA in pagina deja deschisa, fara a reincarca deci toata pagina. Este util deoarece va spori viteza de navigare a vizitatorilor sitului si deasemenea va salva banda alocata contului de gazduire web al sitului respectiv.
Voi explica pas cu pas, pentru o mai buna intelegere:

  • se dau doua pagini web ale ACELUIASI sit, pagina1.html si respectiv pagina2.html
  • pagina1.html contine un link catre a doua pagina, pagina2.html
  • ambele pagini contin un DIV sau orice alt element (span, table etc) cu ID-ul ajax-jquery (vezi codul), ce contine, de exemplu, 111111 in prima pagina si 222222 in cea de-a doua
  • Adaugati scriptul jquery (gazduit de Google, pentru a salva banda, sau de jquery.com) si codul de mai jos in head-ul paginilor si....
  • de fiecare data cand veti page click pe link-ul catre pagina2.html (de pe pagina1.html), in DIV-ul ajax-jquery se va incarca continutul aceluiasi DIV de pe pagina2.html - mai exact, in locul lui 111111 va aparea 222222 fara a se fi incarcat toata pagina
Codul trebuie introdus inainte de head. Menu-linkuri este id-ul div-ului ce contine link-ul catre pagina2.html.
<script src="http://ajax.googleapis.com/ajax/libs/jquery/1.8.0/jquery.min.js?ver=1.8.0" type="text/javascript"></script>
<script charset="utf-8" type="text/javascript">
jQuery(document).ready(function(){
jQuery('#menu-linkuri a').live('click', function(e){
e.preventDefault();
var link = jQuery(this).attr('href');
jQuery('#ajax-jquery').html('');
jQuery('#ajax-jquery').load(link+' #ajax-jquery');

});
});
</script>

Cum sa folosesti excerpt in Blogger (jump break)

Jump Break
Jump Break
Blogger a introdus si el excerpt (de ceva vreme), ca si Wordpress. Probabil ca cei care au blog pe Blogger de ceva vreme stiu deja. Insa cum sunt si altii care de abia si-au deschis cont Google si/sau creat un blog Blogger, am sa scriu totusi cum sa poate folosi excerpt in Blogger, pentru a nu fi nevoie sa pierdeti timp descoperind singuri.
Pentru a nu da impresia ca au preluat ideea de la Wordpress sau de la celelalte servicii de blogging, Google foloseste termenul de jump break.
Aveti doua posibilitati de a folosi jump break in Blogger:
  1. Editati postul HTML (Edit HTML) si inserati codul <!--more--> dupa excerpt.
  2. Editati normal (Compose) si inserati jump break facand un click pe icoana din meniul de editare (vezi poza de la finalul articolului.
Astfel, folosind jump break, pe toate paginile blogului blogger, in afara de pagina articolului propriu-zis, va fi afisat doar textul articolului pana la jump break, asa cum functioneaza si excerpt-ul Wordpress-ului.
Jump Break - the Blogger's excerpt
Jump Break - the Blogger's excerpt
...si daca va intrebati de ce poza de mai sus este in spaniola (sau portugheza?!?), asta e pentru ca mi-era lene sa fac un screenshot si am ales sa folosesc o poza de pe alt sit :)

Cum se adaugi un sitemap XML Google blogului de pe Blogger

  Daca aveti un blog gazduit de Blogger aveti si un sitemap, creat automat de catre Google. Acesta se gaseste si in fisierul robots.txt, pentru a notifica motoarele de cautare de existenta acestui sitemap.
  Problema sitemap-ului creat de Blogger este ca afiseaza doar ultimele 26 de articole/postari. Cu alte cuvinte, articolele mai vechi au sansa de a nu fi indexate vreodata de catre motoarele de cautare. Din fericire, exista o solutie destul de simple pentru a "convinge" motoarele de cautare sa va indexeze toate paginile blogului Blogger.
Google Sitemap XML + Blogger
Google Sitemap XML + Blogger
  Mergeti in setarile blogului, folosind noua interfata (Settings > Search preferences) si editati Custom robots.txt. Veti observa ca nu se incarca nimic in casuta de editare, nsa exista deja un fisier robots.txt care arata asa:
User-agent: Mediapartners-Google
Disallow: 

User-agent: *
Disallow: /search
Allow: /

Sitemap: http://www.atat.ro/feeds/posts/default?orderby=UPDATED
 Acesta restrictioneaza accesul robotilor la rezultatele cautarii, pentru a nu crea duplicate, insa daca veti cauta orice pe blogurile Blogger veti vedea ca acestea sunt, totusi, indexate. Iar pentru ca cel mai bine, pentru corecta indexare a oricarui sit, este sa nu folositi deloc fisierul robots.txt ci sa lasati motoarele de cautare sa indexeze ce vor, am renuntat la aceasta restrictie si am introdus, in casuta Custom robots.txt, urmatoarele:
User-agent: Mediapartners-Google
Disallow: 

User-agent: *
Disallow: 
Allow: /

Sitemap: http://www.atat.ro/feeds/posts/default?orderby=UPDATED
Sitemap: http://www.atat.ro/atom.xml?redirect=false&start-index=1&max-results=500
Sitemap: http://www.atat.ro/atom.xml?redirect=false&start-index=501&max-results=500
Sitemap: http://www.atat.ro/atom.xml?redirect=false&start-index=1001&max-results=500
Astfel, prin intermediul fisierului robots.txt, specificam motoarelor de cautare unde sunt sitemap-urile. Primul sitemap este feed-ul atom al sitului, cel care exista oricum si care afiseaza ultimele 26 de articole. Urmatoarele sunt tot feed-uri atom ce vor tine loc de sitemap - adica nu este neaparata nevoie ca sitemap-ul sa aiba extensia XML sau orice alta extensie.
 Dupa cum vedeti am impartit sitemap-urile in asa fel incat sa contina 500 de intrati (articole, postari, cum vreti sa le ziceti). Desi Google spune, daca-mi amintesc bine, ca 50000 este limita de articole ce vor fi citite dintr-un oarecare sitemap, am observat ca in cazul celor Blogger nu indexeaza decat 500; asadar vom folosi mai multe sitemap-uri, cate este nevoie,  fiecare indexand 500 de articole (de la 1 la 500, urmatoarea de la 501 la 1000 si tot asa pana la indexarea tuturor articolelor/paginilor).
 Deasemenea, desi motoarele de cautare ar trebui, teoretic, sa citeasca fisierul robots.txt si sa gaseasca singure sitemap-urile, puteti sa le adaugati dvs. in Google Webmaster Tools, Bing Webmaster, Yandex Webmaster s.a.m.d. pentru toate motoarele de cautare ce ofera servicii de analiza si optimizare de situri.
 Puteti folosi serviciul gratuit de creare sitemap Blogger oferit de ctrlq.org/blogger

Adsense cont banat

  Singurul motiv pentru care nu recomand Adsense nimanui, nici macar dusmanilor, este acela ca au obiceiul de a inchide conturile ce castiga prea mult si, bineinteles, conform politicii lor, de a confisca incasarile. Apropos, am gasit poza asta cautand imagini, tot cu Google, "Adsense sucks" :)
  Asadar, Google a devenit prea mare ca sa le mai pese de clientii lor... si aici ma refer la toti ce folosesc servicii Google, de la Gmail, la Blogger, la Adsense s.a.m.d. Atat de mari incat nu au nici macar personal ca sa raspunda email-urilor primite - de fapt nici macar nu au o casuta de email la care clientii sai sa-l poata contacta. Asta face ca atunci cand un cont Adsense va fi inchis, sa nu existe practic nici o posibilitate de a-l redeschide. Asa e, nu aveti cui sa va plangeti, oricare a fost motivul banarii contului/sitului dvs.
Adsense Sucks
Adsense Sucks
  Sa enumerez cateva din motivele pentru care Google mi-a banat mie personal contul Adsense:
  • click-uri invalide/frauda etc. De ce? Pentru ca, intr-un oarecare internet-cafe era setata ca pagina de start, la toate calculatoarele, pagina mea ce continea si reclamele Adsense. Botii Google au crezut, probabil, ca e un singur calculator si o singura persoana care face click pe reclame - si acea persoana, au presupus ei mai departe, sunt eu, proprietarul reclamei. Rezultatul: cont banat. Cui sa te plangi daca nu e nimeni de la Adsense sa te asculte? Nimanui.
  • incantat de castigurile dinainte, decid sa-mi fac alt cont Adsense; nume nou, adresa noua, etc. Contul merge bine, sterg paginile de start din internet-cafe s.a.m.d. Creste castigul iarasi, sute de dolari, maximul 300$/zi. Contul iarasi banat deoarece reclama mea Adsense a fost integrata pe un sit indonezian (!?!) Habar nu aveam cum si de ce si, mai ales, nu inteleg de ce Google a decis sa baneze conturile publisher-ilor ce-si integreaza reclamele pe situri indoneziene. Ma rog, sa nu zica si ei ca n-au motiv. De data asta mi-a scris o tipa de la Google Romania, in romana evident, dar nu a putut nici ea sa explice ce si cum si practic mi-a re-transmis mesajul botului: Relama ta + Site indonezian = Cont banat. Cum vine asta? Nimeni nu stie. De ce? Nici macar ata.
  • a treia si ultima oara, aceleasi situri, aceleasi locuri de reclama, practic nu am schimbat decat codul reclamei din paginile web. Au mai scazut castigurile, s-au stabilizat la vreo 100$/zi, si deodata contul Adsense este banat (iarasi) pentru ca pozitia reclamei sau situl incurajeaza click-ul pe reclama. Nu am inteles de ce nici in ziua de azi deoarece nimeni de la Google nu s-a catadicsit sa-mi explice. Doar mesajul rece din partea botului Adsense.
  Asadar, m-am lecuit de Adsense si, ca sa scap de batai de cap, am decis sa nu-i mai folosesc in veci. Practic, de la cele 3 conturi banate, mi-au confiscat peste 15000$. Ei spun ca dau banii inapoi advertiser-ilor insa, hai sa fim seriosi! Credeti ca sunt prosti? Nu sunt prosti, ca daca erau nu mai ajungeau compania atat de mare care sunt acum.
  In fine, nu vreau sa fac din articolul asta o vendeta personala, ca oricum nu-l vor citi destui. Dar, pentru cei care-l citesc si doresc sa castige bani din reclamele afisate pe paginile lor, va sfatuiesc sa nu folositi Adsense. Cel mai bine, in locul reclamei, scrieti adresa dvs de email/telefon si afisati un text de genul "Reclama Ta Aici" - astfel intrati direct in contact cu advertiser-ul si eliminati intermediarul (hot) Google Adsense.
  Si daca tot aveti indoieli cautati pe forumul lor de discutii Adsense sau oriunde pe internet informatii despre conturile Adsense ce au fost banate si veti gasi nenumarate situri legale/morale si care se supun regulilor Adsense ce au fost banate de catre Google.
© all rights reserved
made with by templateszoo