Fostul ambasador al Vaticanului în SUA, arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, cere o alianță mondială antiglobalistă: Suntem martorii unei lovituri de stat prin care o elită financiară și ideologică a reușit să preia controlul asupra unei părți
În cadrul Parohiei Broșteni, comuna Produlești, s-a desfășurat, ieri – 8 iulie 2021, o manifestare dedicată tinerilor din localitate, tradițiilor și obiceiurilor populare. Evenimentul cultural-educațional a fost coordonat de preotul paroh Alexandru Gabriel Ichim.
Momentele de poezie au alternat cu cele de interpretare a unor cântece de folclor autentic, de către tineri îmbrăcați în port național. De asemenea, a fost lansat volumul de poezii intitulat „În casa Domnului pășim”, semnat de Daniela Șerban și Flori Bungete. Cele două poete sunt și coordonatoarele grupului folcloric „Zestrea Satului”, din care fac parte mai mulți copii și tineri din Comitetul parohiei Broșteni.
Din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei a participat la acest eveniment preotul Antoniu Dincă – coordonatorul activităților catehetice cu tinerii din cadrul Protoieriei Târgoviște Sud. Au mai fost prezenți George Georgescu – primarul comunei Produlești, prof. Constantin Voicu – Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Dorina Radu – Cercul Militar Târgoviște, Ion Bratu – etnolog și scriitoarea Maria Panțuroiu.
Articol original
Episcopia Hușilor organizează în ziua de sâmbătă, 5 iunie 2021, Simpozionul Național „Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor în comunism”, dedicat personalității Arhimandritului Mina Dobzeu, duhovnic emblematic și mărturisitor al credinței creștine în perioada regimului ateu comunist, cu prilejul împlinirii, în 2021, a 100 de ani de la naștere (5 noiembrie) și a 3 ani de la trecerea la cele veșnice (7 iunie).
Evenimentul va reuni comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenției sale și botezul Părintelui Nicolae Steinhardt, viața monahală în perioada regimului comunist, precum și mărturii ale relației sale cu credincioșii.
Totodată, vor fi lansate volumul de documente „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)” și documentarul video: „Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”.
Vor lua cuvântul: PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași; Dl. Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS; Arhim. Macarie Motogna, exarh al Mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, președintele Fundației „N. Steinhardt”; Protos. Zaharia Curteanu, exarh al Mănăstirilor din Episcopia Hușilor; Pr. Vasile Tofan, Huși; Prof. Theodor Codreanu, Huși; Prof. Maria Pară, Huși.
Articol original
La împlinirea unui an de la plecarea spre veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, joi, 20 mai 2021, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava şi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care ierarhul și-a pregătit mormântul, s-au săvârșit slujbe de pomenire pentru sufletul celui care a fost numit „Părinte al Bucovinei și prieten al Sfinților putneni”.
La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului.
În întreg cuprinsul eparhiei a fost oficiată slujba Parastasului și s-au tras clopotele pentru cel care a fost vrednic păstor al acestui ținut vreme de aproape trei decenii.
Oficierea slujbei de pomenire a fost urmată de lansarea albumului omagial „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen”, realizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Albumul redă momentele importante din viața Părintelui Arhiepiscop și aduce împreună cuvinte ale celor care l-au cunoscut și iubit. Albumul a fost prezentat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
După lansarea albumului, soborul s-a îndreptat spre Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care Părintele Arhiepiscop Pimen a dorit să fie înmormântat, pentru a oficia și aici slujba Parastasului
După slujbă, la mormânt, s-au auzit Balada lui Ciprian Porumbescu și Rapsodia Română compusă de George Enescu.
Articol original
Preotul Pavel Pleșca, din Burghelești, a avut parte de o moarte fulgerătoare, în 17 mai 2014. Ziua, părintele a muncit la câmp, iar seara, când a ajuns acasă, a căzut ca secerat, în curtea casei. Inima sa mare a încetat să mai bată, lăsând în urmă o comunitate în lacrimi, dar și o soție și șapte copii cu sufletele arse de durere.
A fost condus pe ultimul drum de toată comuna Tanacu, pe 19 mai 2014, slujba de înmormântare fiind oficiată de către fostul episcop al Hușilor, Corneliu.
Sâmbătă, 15 mai 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Parastasului, cu prilejul împlinirii a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Pavel Pleșca, fostul paroh al Parohiei Burghelești, Protopopiatul Vaslui.
Numeroși preoți și credincioși s-au rugat împreună pentru cel ce a fost, aproape trei decenii, parohul și duhovnicul lor. pe 17 mai 2014.
Timp de 34 de ani, preotul Pleșca a fost păstorul sufletelor din satul Burghelești. Inima pãrintelui Pavel Pleșca a încetat sã mai batã, dupã o suferintã mai veche, dobânditã în eforturile sale necontenite de a zidi biserici într-o vreme în care acest lucru era împotriva rânduielii atee impuse de regimul comunist.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre rolul și importanța rugăciunilor pentru cei adormiți:
”Dumnezeu știe cel mai bine momentul în care părăsim această lume. Noi am vrea să trăim cât mai mult. Iubim viața pentru că Domnul ne-a creat pentru viață și a așezat în noi acest dor. Atunci când omul se întâlnește cu moartea, o refuză, nu poate să o accepte, o simte ca pe un adevărat intrus și vrăjmaș.
Atunci când ne rugăm pentru cei plecați în lumea veșniciei, îi simțim parcă mai prezenți în inima noastră. Acesta este paradoxul morții. Cu cât cineva dispare din punct de vedere fizic, cu atât devine mai prezent, mai intens în sufletul nostru. Ne aducem aminte de cuvintele lui, de modul cum s-a comportat. Atitudinea lui devine o referință.
Dragostea nu poate fi sugrumată de moarte. Ea este mai puternică decât moartea.
Îl cinstim astăzi, prin rugăciune, prin reculegere și cumințenie interioară, pe cel ce a slujit vreme de 35 de ani sfântul altar, părintele Pavel.
Avem nădejde că Dumnezeu îi face parte de vederea slavei Lui și de șederea cu cei drepți”, a spus PS Ignatie, la finalul slujbei de pomenire.
Articol original
În duminica a III-a după Paști (a Femeilor Mironosițe), 16 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, au oficiat slujba de sfințire a picturii și Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Vladimir Beregoi și Cosmin Gubernat, părintele protopop Adrian Chirvasă și părinții parohi Constantin Pârcălabu și Florin Pârcălabu.
La primele ore ale dimineții, cei doi Ierarhi au săvârșit slujba de sfințire a picturii bisericii și a noilor clopote, iar apoi a urmat Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium amenajat în proximitatea locașului de cult.
Cu prilejul sfințirii, locașul de cult a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (5 august).
Numeroși credincioși, din Vaslui și din împrejurimi, alături de oficialități județene și locale, au participat la aceste momente de bucurie și de încununare a eforturilor depuse de preoți și de enoriași pentru înfrumusețarea bisericii aflate în zona Gării din municipiul Vaslui.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși.
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea fragmentului evanghelic, cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre curajul izvorât din credință al femeilor mironosițe, primele vestitoare ale Învierii Mântuitorului Hristos. Femeile mironosițe sunt, prin exemplul lor, model pentru femeile creștine din toate timpurile:
Femeile au fost primele propovăduitoare ale Învierii, pentru că aveau credința care le însoțea, o râvnă care le copleșea și o dragoste nemăsurată față de Cel care a venit să răscumpere păcatele lumii. Astăzi este ziua femeilor creștine.
Să nu pregetați vreun efort, să nu vă temeți să fiți „bărbătoase”, cum au fost femeile mironosițe. După Înviere, femeile mironosițe sunt cinstite, chiar mai mult decât apostolii, pentru jertfa și dragostea lor.
Femeia are un mare dar. Ea are o mai mare putere de jertfă decât bărbatul.
Întâlnirea noastră cu Dumnezeu este prin jertfă.
Orice femeie, când naște, dă mâna cu Dumnezeu.
La momentul împărtășirii clericilor, Preasfințitul Părinte Ignatie a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dedicat femeilor creștine și intitulat: „Femeile Mironosițe – lumini pentru viața femeilor creștine în Biserică și în societate”
La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a mulțumit Arhiepiscopului Tomisului, pentru împreuna slujire, și tuturor celor care au găsit potrivit să fie împreună la momentul deosebit de bucurie din viața acestei comunități creștine. Părintele Episcop Ignatie a explicat sensul cuvintelor din Cartea Facerii, unde se relatează crearea femeii:
Astăzi, în Duminica Mironosițelor, noi le cinstim pe toate femeile care au în sufletul lor lumina lui Hristos și o împărtășesc copiilor, nepoților, învățăceilor, celor bolnavi și tuturor celor care au nevoie.
Părintele Cleopa le numește pe femeile creștine: „candele ale credinței”. De aceea Biserica le prețuiește în mod deosebit. Ele sunt cele mai implicate în educația spirituală a copiilor.
În Cartea Facerii ni se spune că Dumnezeu a făcut-o pe Eva ca pe un „ajutor” pentru Adam.
Termenul „ajutor” nu este unul peiorativ, ci unul cu o conotație profund spirituală.
Termenul, din limba ebraică, pentru „ajutor” se regăsește aproape în toate locurile care fac referire la ajutorul oferit de Dumnezeu.
Așa cum Dumnezeu intervine în viața noastră în momente critice, de răscruce, la fel, toate femeile din viața noastră sunt cele care ne ajută și ne întremează din punct de vedere spiritual. De aceea le prețuim în mod deosebit.
Preasfinția Sa a oferit părintelui paroh Constantin Pârcălabu distincția de vrednicie a Episcopiei Hușilor, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar părintele Florin Pârcălabu a fost hirotesit întru iconom. De asemenea a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat, de-a lungul vremii, în lucrările de înfrumusețare și pictare a sfântului locaș.
Articol originalEmiratele Arabe Unite sunt o federație de șapte emirate situate de-a lungul coastei estice a Peninsulei Arabe.
Cel mai mare dintre emirate este Abu Dhabi, care cuprinde mai mult trei pătrimi din suprafața terestră totală a federației, fiind centrul industriei sale de petrol și învecinându-se cu Arabia Saudită la granița de sud și est a federației. Orașul port Dubai, situat la baza Peninsulei Musandam, este capitala emiratului omonim și este unul dintre centrele comerciale și financiare cele mai cruciale ale regiunii.
Dubai găzduiește sute de corporații multinaționale în „pădurea sa de zgârie-nori”. De asemenea, emiratele mai mici, Sharjah, ʿAjmān, Umm al-Qaywayn și Raʾs al-Khaymah, sunt situate tot pe peninsulă. Al șaptelea membru al federației, Al-Fujayrah, se învecinează cu Golful Oman și este singurul membru al uniunii care are nu are deschidere la Golful Persic.
Din punct de vedere istoric, cândva domeniul familiilor și clanurilor arabe, regiunea care este alcătuită acum din emirate a fost influențată și de cultura persană, având în vedere apropierea sa cu Iran. De asemenea, granițele sale maritime au primit timp de secole migranți și negustori din toată lumea. În secolul XVIII, Portugalia și Țările de Jos s-au extins în regiune, însă s-au retras odată cu sporirea puterii navele britanice. În urma unei serii de armistiții cu Marea Britanie în secolul XIX, emiratele s-au unit. Statele au obținut autonomie în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când statele Bahrain și Qatar au declarat independența. Restul emiratelor s-au format în mod oficial în 1971, iar orașul Abu Dhabi a devenit capitală.
De atunci, stabilitatea federației a fost pusă la încercare din cauza rivalităților dintre familiile care guvernează statele mai mari Abu Dhabi și Dubai. Totuși, evenimente externe precum Războiul din Golf (1990 – 1991) și o dispută teritorială cu Iran au continuat să întărească coeziunea politică a emiratelor.
Clima Emiratelor Arabe Unite este tropicală și deșertică, fiind umedă de-a lungul coastei și fierbinte și aridă spre interior. Emiratele înregistrează în medie precipitații de până la 150 mm anual, deși cantitatea fluctuează considerabil de la an la an.
Temperatura medie în luna ianuarie este de 18 grade Celsius, în timp ce în iulie termometrele ating în medie 33 grade Celsius. Însă, în timpul verii, temperaturile pot atinge și 46 de grade pe coastă și 49 de grade sau chiar mai mult în deșert. La mijlocul iernii și începutul verii, vânturi cunoscute drept „shamāl” suflă cu putere dinspre nord și nord-vest, aducând praf și nisip.
Având în vedere clima deșertică, vegetația este insuficientă și în general limitată la arbuști. Totuși, milioane de copaci, în special mangrove, au fost plantați în Abu Dhabi și au oferit habitate pentru numeroase specii.
În oaze, palmierii sunt cultivați împreună cu lucerne. Oazele Al-ʿAyn, la est de Abu Dhabi, sunt cunoscute pentru fructele mango. Printre speciile de animale domesticite se numără oi, capre și cămile, alături de bovine și păsări, care au fost introduse mai recent. Viața sălbatică este alcătuită din prădători precum caracalul, pisica de nisip, vulturul Ruppell și vulpea roșie. De asemenea, în Emiratele Arabe Unite pot fi găsite și animale mai mari precum gazele.
Apele din golf găzduiesc bancuri de scrumbie, ton, sparide, rechini, iar uneori chiar și balene. În anii 1990, guvernul a inițiat un program de conservare și gestionare astfel încât să păstreze și să protejeze animalele și vegetația din deșert, potrivit Britannica.
Limba oficială a Emiratelor Arabe Unite este araba. Totodată, mai multe limbi există în rândul comunității de expatriați, precum persană, hindi și paștună. De asemenea, engleza este o altă limbă folosită intens în federație.
În jur de trei cincimi din populație aparține de religia musulmană. Dintre acestea, aproximativ patru cincimi aparțin de curentul sunism al islamului. De asemenea, un număr deocamdată redus de creștini și hinduși continuă să se dezvolte în federație.
Moment istoric. Nora Al-Matrooshi, prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite
Emiratele Arabe Unite vor folosi drone pentru a manipula vremea
Emiratele Arabe Unite lansează prima misiune către Marte a lumii arabe
„Un moment istoric”: Primul zbor comercial direct între Emiratele Arabe Unite şi Israel
Articolul Ce trebuie să știi despre Emiratele Arabe Unite: Scurtă istorie, climă, religie apare prima dată în Descopera.
Articol original
EVENIMENT… PS Ignatie, Episcopul Husilor, a sfintit, vineri, copia Icoanei «Portãrita» de la biserica din Feresti, Protopopiatul Vaslui, icoanã ce va rãmâne în biserica parohialã din satul Feresti, Protopopiatul Vaslui.
Ierarhul Husilor a vorbit celor prezenti despre calitatea Maicii Domnului de a fi mijlocitoare pentru crestini si a relatat istoria Icoanei «Portãrita», ce se pãstreazã la Mãnãstirea Iviron, din Muntele Athos, Grecia:
“Ne aflãm într-un rãstimp de mare binecuvântare. Suntem chemati, în Sãptãmâna Luminatã, sã aprofundãm adevãrul Învierii, adevãrul cã moartea a fost biruitã, cã întunericul a fost înghitit si cã pãcatul a fost zdrobit.
Maica Domnului a primit de la Hristos darul de a-i ajuta pe cei în nevoi si pe cei în suferintã.
Ea are cea mai autenticã apropiere fatã de Fiul ei. Orice mamã îndrãzneste, are curaj si simte cã poate sã îi adreseze orice doleantã fiului ei.
Cu atât mai mult Maica Domnului, cea care s-a pregãtit sã Îl aducã pe Dumnezeu-Omul în aceastã lume, prin smerenie, curãtenie si rugãciune foarte multã.
Hristos a gãsit, prin sfatul Preasfintei Treimi, loc potrivit sã se întrupeze din Preasfânta Fecioarã Maria. Trupul ei a devenit ca un templu în care Hristos slujeste umanitatea, prin minunile pe care le-a sãvârsit, prin cuvântul Evangheliei si prin dragostea nemãsuratã pentru oameni.
Hristos lucreazã mântuirea noastrã prin Învierea Sa. Continutul mortii a fost schimbat. Ea devine poartã spre o altã dimensiune a vietii, dimensiunea vesnicã, permanentã, cu Dumnezeu.
«Bucurã-te Portãritã bunã, care deschizi credinciosilor usile Raiului» (stih din Acatistul Maicii Domnului „Portãrita”)
Astãzi facem sfintirea unei icoane a cãrui model se aflã în Sfântul Munte Athos, la Mãnãstirea Iviron. Poartã numele «Portãrita», în greceste «Portaitissa».
În secolul al IX-lea, o femeie vãduvã din Niceea, localitatea Izmir de astãzi, din Turcia, a auzit cã împãratul iconoclast al Bizantului, Teofil, a pus soldatii sã caute în casele crestinilor icoanele, pentru a le distruge.
A fost o perioadã in istoria Bisericii, când unii (iconoclastii) au considerat cã icoanele nu trebuie cinstite. Le cãutau pentru a le zdrobi. Femeia aceasta a avut aceastã icoanã – Portãrita – în casa ei.
Soldatii au gãsit icoana în casa ei si au strãpuns-o cu o sabie. În momentul respectiv a tîsnit sânge din icoanã.
Pânã astãzi se pãstreazã acea întepãturã si sângele coagulat.
Ostasul s-a speriat pentru cã nu s-a asteptat la asa ceva. Maica Domnului a fãcut o minune, dând un semn cã icoanele nu trebuie batjocorite.
Ceilalti ostasi nu s-au lãsat înduplecati de aceastã minune si au cerut femeii sã le dea icoana. Ea le-a oferit bani în schimbul icoanei.
Toatã noaptea, femeia s-a rugat Maicii Domnului sã îi dea un semn, cum sã procedeze pentru a salva icoana.
Maica Domnului i-a rãspuns sã dea drumul icoanei pe mare. Împreunã cu fiul ei, femeia vãduvã a asezat icoana pe mare.
Spre marea lor stupefactie, icoana nu s-a scufundat, ci a rãmas în pozitie verticalã. Asa a ajuns pânã la Mãnãstirea Iviron.
Cãlugãrii din obstea mãnãstirii au vãzut cã în jurul acestei icoane era o luminã foarte puternicã si au înteles cã este un semn de la Dumnezeu. Maica Domnului i-a descoperit unui cãlugãr cu viatã sfântã, Gavriil, cã ea este în acea icoanã, sã o aseze în mãnãstire.
Cãlugãrii au asezat icoana în bisericã. Dimineata, icoana nu mai era acolo. Se asezase singurã la poarta mãnãstirii. Cãlugãrii au gândit cã cineva a luat icoana si a dus-o la poartã. A doua noapte s-a întâmplat acelasi lucru.
Cãlugãrii au cerut atunci semn, de ce nu rãmâne icoana în bisericã. Maica Domnului i s-a descoperit tot cãlugãrului Gavriil si i-a spus sã lase icoana la poarta mãnãstirii, cãci de acolo îi va pãzi pe toti.
De aici vine numele icoanei, «Portãrita». Cãlugãrii au ridicat la poarta mãnãstirii o bisericã în care a rãmas icoana.
Ca reprezentare, face parte din categoria icoanelor Maicii Domnului care poartã numele general de «Hodighitria», adicã «Îndrumãtoarea».
Pruncul Hristos este tinut de Maica Domnului pe bratul sãu stâng, iar mâna dreaptã este îndreptatã spre El. Prin acest gest transmite cã Hristos este îndrumãtorul, cãlãuzitorul si povãtuitorul, prin excelentã, al crestinilor.
Este o mare binecuvântare cã icoana va rãmâne în aceastã comunitate, ca semn al dragostei si al purtãrii de grijã a Maicii Domnului pentru credinciosi.
Odatã cu icoana ei, sã rãmânã si darul si mila Maicii Domnului, care este mult ajutãtoare pentru orice suflet care are nevoie de balsam în momente de încercare. Maica Domnului sã ne fie mângâiere, curaj si vindecare!
Din nefericire nu mai credem cã Hristos si Maica Domnului ne pot aduce vindecare”.
La final, Pãrintele Episcop Ignatie a oferit Diplome de vredniciei fratilor Sebastian, Nicanor, Maricel si Iulian Arteni, si domnilor Ion Bercutã, Vasile Stratulat, Vasile Jerebea, Nelus Mumuruz si Cãtãlin David pentru sprijinul acordat activitãtilor edilitare din parohie si pentru aducerea copiei icoanei «Portãrita».
Articol original
PRECIZÃRI… Sfântul Sinod a fãcut, ieri, o serie de recomandãri pentru organizarea slujbelor de Florii si de Paste, aprobate de Patriarhul Daniel. Documentul vorbeste despre respectarea tuturor normelor sanitare, distantare, si calcularea numãrului maxim de persoane care pot intra în bisericã.
Enoriasii vor putea participa la slujba de Înviere în interiorul bisericilor, cu respectarea normelor sanitare, desi premierul anuntase cã slujbele se vor tine în curtea bisericilor.
Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat o serie de îndrumãri, adresate tuturor unitãtilor de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, privind sfintele slujbe care vor fi sãvârsite în perioada dintre sâmbãta Floriilor si sãrbãtoarea Izvorului Tãmãduirii (24 aprilie – 7 mai 2021):
Sfintele slujbe vor fi sãvârsite potrivit prevederilor liturgice si tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertã pe teritoriul României.
Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul si/sau în afara lãcasurilor de cult, cu respectarea regulilor de protectie sanitarã prevãzute de Ordinul comun al Ministrului Sãnãtãtii si al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lãcasul de cult; purtarea obligatorie a mãstii sanitare, astfel încât aceasta sã acopere gura si nasul; asigurarea unei suprafete de minimum 4 mp pentru fiecare persoanã si o distantã de minimum 2 m între persoane, în interior, si 1,5 m între persoane, în exterior.
Fiecare unitate de cult va pregãti mai multi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfãsurarea în bune conditii a sfintelor slujbe si a activitãtilor specifice perioadei prepascale si pascale.
Preotii vor aduce, din timp, la cunostinta credinciosilor programul evenimentelor religioase si prezentele recomandãri, fãcând apel la respectarea normelor igienico‑sanitare.
Preotii parohi, staretii sau ecleziarhii, dupã caz, vor calcula numãrul persoanelor care pot intra în lãcasul de cult si în incinta acestuia, îngrijindu‑se de marcarea corespunzãtoare a locurilor în care pot sta credinciosii, astfel încât sã fie respectate normele legale privind distantarea fizicã dintre persoane.
Pentru evitarea deplasãrilor si aglomerãrilor, se recomandã credinciosilor sã participe la sfintele slujbe sãvârsite la unitãtile de cult de care apartin din punct de vedere teritorial (biserica parohialã).
Întrucât „organizarea de procesiuni si/sau pelerinaje religioase este permisã numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau resedinta în localitatea unde se desfãsoarã respectiva activitate” (art. 1 pct. 10‑11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandã ca, acolo unde existã aceastã traditie, procesiunile de Florii sã fie organizate în ajunul sãrbãtorii de cãtre fiecare unitate de cult, cu propriii credinciosi, prin înconjurarea lãcasului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbãta lui Lazãr, 24 aprilie 2021, dupã Vecernie, dacã se organizeazã procesiune în jurul lãcasului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de cãtre preoti si voluntari în exteriorul lãcasului de cult, iar credinciosii vor fi îndemnati sã astepte pe locurile marcate pânã când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei si al procesiunii se va respecta distanta fizicã prevãzutã de reglementãrile legale.
În sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul si/sau în afara lãcasurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice si tipiconale, cu respectarea regulilor de protectie sanitarã. tinând cont cã circulatia persoanelor în afara locuintei/gospodãriei este interzisã în intervalul orar 22:00‑5:00, iar în localitãtile cu ratã mare de incidentã a cazurilor de persoane infectate circulatia în afara locuintei/gospodãriei este interzisã în intervalul orar 20:00‑5:00 (art. 2 alin. 1 pct. 2‑4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe sãvârsite seara vor fi programate, dupã caz, într‑un interval orar care sã permitã revenirea credinciosilor la casele lor, astfel încât sã fie respectate prevederile legale în vigoare.
În Sfânta si Marea Vineri, la momentul înconjurãrii bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii îi vor îndemna pe credinciosi sã respecte distanta fizicã. Dacã biserica nu are iesiri laterale si nu poate fi asigurat un flux de intrare‑iesire, clericii vor astepta în curtea bisericii pânã când toti credinciosii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în bisericã pentru partea de final a slujbei. Dacã în bisericã nu existã spatiu suficient pentru credinciosi, dupã închinare, acestia vor astepta în curtea lãcasului de cult, pe locurile marcate.
Potrivit traditiei începute în anul 2009, Sfânta Luminã va fi adusã de la Ierusalim în ziua de sâmbãtã, 1 mai 2021, spre searã, si va fi oferitã delegatiilor eparhiilor la Aeroportul International Otopeni. Delegatii vor purta mascã de protectie si vor respecta distanta fizicã prevãzutã de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Luminã fiecãrei parohii.
Tinând cont cã „în toate localitãtile se permite circulatia persoanelor în afara locuintei/gospodãriei, în perioada 1-2 mai 2021, în intervalul orar 20:00‑5:00 pentru deplasarea si participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminicã, 2 mai 2021, va fi sãvârsitã în prezenta credinciosilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:
– pentru a evita aglomeratia, la unitãtile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lãcasului de cult, mai multe puncte de distribuire a Pastilor (pâine binecuvântatã si stropitã cu agheasmã si vin, pregãtitã si ambalatã din vreme în pachete/pungute de unicã folosintã închise, respectând regulile de igienã), a lumânãrilor, a candelelor si a obiectelor de colportaj;
– credinciosii vor astepta, în afara lãcasului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, pãstrând distanta de 1,5 m între persoane;
-dupã oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie si Pastorala;
-la finalul slujbei de afarã, pentru sãvârsirea Canonului Învierii si a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lãcasul de cult împreunã cu credinciosii, în limita spatiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lãcasului de cult, în cazul în care numãrul credinciosilor este mare.
În prima zi de Pasti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se sãvârseste în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credinciosilor mireni, respectându‑se regulile sanitare în vigoare.
În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sãrbãtorii Izvorului Tãmãduirii, slujba de sfintire a apei va fi sãvârsitã, în exteriorul bisericii, dupã rugãciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. Dupã sfintirea apei, aceasta va fi oferitã credinciosilor în afara lãcasului de cult de cãtre voluntari, credinciosii pãstrând în mers distanta de 1,5 m si purtând mascã de protectie.
Articol original
PILDE… Episcopul Ignatie a fost marti invitatul emisiunii „Metope”, transmisã în direct pe contul de YouTube al Radio Guerrilla si moderatã de Theodor Paleologu si Rãzvan Ioan.
Tema principalã a fost postul, despre care ierarhul a afirmat cã „ne invitã la o anumitã formã de revizie tehnicã”.
„Suntem într-o perioadã deosebitã pentru crestinii ortodocsi în care încercãm fiecare, cât ne stã în putintã, sã ne rãsucim spre noi însine. Te uiti înlãuntrul tãu, te rãsucesti, vezi ce ar mai trebui corectat din punct de vedere duhovnicesc. Asa numesc eu perioada aceasta a Postului Mare, pentru cã suntem destul de risipiti în cele din exteriorul nostru”, a spus Preasfintia Sa.
El le-a explicat gazdelor cã Biserica întelege postul ca un mod de viatã, ca o formã de schimbare radicalã a vietii lãuntrice, dar cu efecte benefice în raport cu semenii.
„Postul îl înteleg ca o formã de rupere sau slãbire a dependentelor cu care noi ne-am obisnuit, inclusiv cu dependenta aceasta de a mânca. Postul este o formã de a-ti afirma libertatea spiritului fatã de materie”.
Ierarhul a mãrturisit ce le spune la fiecare început de Post credinciosilor pe care îi pãstoreste.
„Îi îndemn la postul mediatic. Sunt trei tipuri de post: pe lângã cel trupesc si cel sufletesc, mai este cel mediatic”, a spus PS Ignatie, care a recunoscut cã depune eforturi de a se tine cât mai departe de mediile digitale cel putin în prima sãptãmânã de postire.
Articol original
ÎNVÃTÃTURÃ… «Tinerea de minte a rãului este pierzania virtutilor, veninul sufletului, viermele mintii, rusinea rugãciunii, înstrãinarea iubirii si piron înfipt în suflet».
Tinerea de minte a rãului este numitã «pierzania virtutilor». Omul cãruia îi este greu sã ierte si tine minte rãul sãvârsit de cineva, nu mai are capacitatea interioarã de a se dedica sãvârsirii virtutilor. Este vlãguit de acest pãcat si devine, el însusi, om rãu.
împrãstie rãul, iar acesta îi anesteziazã toate puterile sufletului, nemaiavând entuziasmul de a sãvârsi faptele bune, de a se îndrepta, de a se decide sã îsi asume virtutile. Dacã tinem minte rãul, pierdem tot binele din sufletul nostru. Asta a fost parte din omilia rostitã de PS Ignatie, Episcopul Husilor, în fata credinciosilor din Parohia Docãneasa.
“ Duminica a IV-a din Sfântul si Marele Post este dedicatã unuia dintre pãrintii asceti, extrem de cunoscut în Biserica de Rãsãrit, Sfântul Ioan Scãrarul.
Apelativul de «Scãrarul» vine de la o lucrare fundamentalã pentru orice iubitor de nevointã, de îndreptare a vietii, de primenire a sufletului: «Scara».
Lucrarea poartã aceastã denumire pentru cã Sfântul Ioan a gândit urcusul omului spre Dumnezeu ca niste trepte, treizeci la numãr. Scara este formatã din virtuti. Fiecãrei virtuti îi corespunde o patimã, un viciu.
Prima treaptã este lepãdarea de tot ceea ce nu ne împlineste, de tot ceea ce nu dã sens vietii noastre. Ultima din aceste trepte este dragostea, îngemãnatã cu nãdejdea si cu credinta.
în «Scara» Sfântul Ioan aminteste de o patimã de care ne este foarte greu sã ne desprindem: pãcatul tinerii de minte a rãului.
Când cineva ne greseste, când ne rãneste sufleteste, ne este tare greu sã îl iertãm. Purtãm toatã viata, în inima noastrã, rãul pe care ni l-a fãcut cineva. De fapt, purtãm energia acelui rãu.
Ori de câte ori ne întâlnim cu acea persoanã, în mintea noastrã înviazã rãul, dispretul, calomnia pe care acela le-a îndreptat împotriva noastrã. De aici neputinta noastrã de a-l ierta.
Tinerea de minte a rãului este numitã si «viermele mintii». Asa cum viermele roade si pãtrunde în locurile cele mai strâmte, la fel, tinerea de minte a rãului tulburã si macinã linistea mintii si declanseazã, în capul nostru, un noian de gânduri, care ne tulburã permanent.
Viermele este simbolul vietãtilor care stricã. Odatã instalat pe o plantã au un copac, le asigurã acelora putrezirea, ofilirea. De aceea noi protejãm plantele de viermi”, a spus Preasfintitul Ignatie.
Articol original
ÎNVĂȚĂTURĂ… În prima Duminică a Postului Mare (a Ortodoxiei), Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală din Huși.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a făcut referire la semnificațiile perioadei de post în care ne aflăm. PS Ignatie a precizat că Ortodoxia presupune un stil de viață aparte:
„Prima Duminică a Postului Mare este dedicată Ortodoxiei, tuturor celor care suntem botezați și crescuți în credința ortodoxă.
A fi ortodox nu înseamnă o apartenență nominală la o instituție religioasă. Înseamnă a trăi un mod de viață fidel, în concordanță cu Evanghelia și Tradiția Bisericii noastre.
Nu este suficient doar să ne declarăm ortodocși, atunci când Statul organizează un recensământ. O asemenea abordare este artificială.
A fi ortodox înseamnă a trăi viața liturgică a Bisericii Ortodoxe, nu atât ca instituție, cât ca trup al lui Hristos.
Noi toți, creștinii, formăm Biserica. Când unii identifică Biserica numai cu ierarhii și preoții, sunt în mare eroare.
Biserica suntem toți, episcopi, preoți, diaconi, credincioși. Nu putem exista unii fără ceilalți. Toți facem parte din organismul viu pe care îl numim Biserică.
În Prima duminică a Postului Mare ne aducem aminte de un eveniment petrecut acum mai bine de o mie de ani, în 843. Atunci, după o perioadă de aproape 100 de ani de contestare a sfintelor icoane, a fost restaurat adevărul de credință.
Icoana este cea care ni-L arată pe Dumnezeu întrupat și o umanitate îndumnezeită, ne arată omul în frumusețea și identitatea sa.
Ortodoxia este eminamente vizuală. Deducem acest lucru din sărbătoarea de astăzi”.
«Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura» (Coloseni 1, 15)
„Ortodoxia este identică cu cinstirea icoanelor.
Prima icoană, veșnică, necreată, este însuși Fiul lui Dumnezeu. Prin Întruparea Sa, El devine icoană a iubirii lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne spune despre Hristos, Împăratul iubirii, că este Chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut.
Ori de câte ori auzim substantivul «chip» în Liturghie sau în orice context liturgic să ne gândim că sinonimul lui este «icoană», așa cum este redat și în limba greacă, «eikon».
Iisus Hristos este chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut. Venind în lume, El ni se descoperă ca prima icoană, identică în Ființă, cu Dumnezeu-Tatăl.
A doua icoană, creată, suntem noi, oamenii. Când l-a creat pe om, Dumnezeu-Treimea S-a sfătuit și a spus: «Să facem pe om după chipul și asemănarea Noastră». Substantivul «chip» este sinonim cu «icoană». Omul trebuie să fie o oglindă, o icoană a lui Dumnezeu-Treimea.
Dacă Iisus Hristos este icoana lui Dumnezeu-Tatăl, noi, fiecare în parte, suntem icoanele create după chipul Preasfintei Treimi.
A fi icoană a lui Dumnezeu înseamnă a întrupa în viața noastră modul de viețuire a lui Dumnezeu. A trăi ca și Dumnezeu. Referința noastră permanentă să fie Dumnezeu. Așa a fost pentru Hristos. Toată viața Lui a fost o permanentă referință la Dumnezeu-Tatăl – să împlinească voia Lui, să-L odihnească pe Dumnezeu-Tatăl. Tot ceea ce a făcut nu a fost altceva decât o împlinire a misiunii pe care i-a dat-o Dumnezeu-Tatăl”.
Preasfinția Sa a afirmat actualitatea Ortodoxiei, într-o lume în care se pune accent foarte mare pe imagine:
„Ortodoxia este extrem de actuală.
Trăim într-o lume eminamente vizuală. Se pune foarte mare accent pe imagine – se spune că aceasta nu minte.
Cei care folosesc rețelele de socializare observă că predomină foarte mult imaginea, în detrimentul cuvântului.
Unii cercetători și filosofi au ajuns la concluzia că, în era vizualului, cuvântul a fost detronat de imagine. Astăzi ne informăm mai mult văzând și mai puțin citind.
Ortodoxia are în centrul ei imaginea – icoana.
Este o diferență între icoană și imagine. Icoana trimite întotdeauna către o altă lume, spiritualizată, înduhovnicită, frumoasă, luminoasă și plină de gingășie.
Icoana trimite întotdeauna la o persoană. Noi nu cinstim materia din care este alcătuită, ci pe Cel reprezentat în icoană. Dacă este icoana lui Hristos, noi nu o cinstim estetic, nu idolatrizăm estetic icoana respectivă și o contemplăm, ci o depășim, trecem dincolo de acest prag, și ne uităm la chipul Celui reprezentat.
Văzându-L pe Hristos în icoană avem un imbold să Îi urmăm Lui, să gândim ca El, să făptuim ca și El. Întreaga noastră viață să fie imprimată de modul în care a viețuit Hristos.
Se spune că nu noi privim icoanele, ci ele sunt cele care ne privesc pe noi.
Să vedem cum se uită Dumnezeu, prin icoană, spre noi. Cum ne vede El pe noi? Acesta este rolul icoanei.
Inflația de imagini din spațiul virtual nu face altceva decât să ne oprească la imaginile respective. Unele nici nu mai concordă cu cel care este în imagine.
De pildă, căutăm să postăm fotografiile cât mai perfecte. Nu vreau să fiu în mintea unui tânăr care, până să posteze ceva pe Instagram sau pe Facebook, stă foarte mult să se gândească, să caute o fotografie perfectă, o prelucrează, este atent la foarte multe detalii, astfel încât să se «livreze» în spațiul virtual perfect, fără cusur. Dacă cumva cineva din familie a postat o fotografie nepotrivită, care nu corespunde cerințelor lui, este o mare problemă. știu aceasta cei care au adolescenți.
Ceea ce se transmite nu mai are legătură cu omul în sine, ci cu iluzia de a transmite imaginea unui om perfect, nu a unui om pe care îl întâlnim în carne și oase și poate să aibă și defecte. Poate fi și o altă extremă, să posteze cineva fotografii pentru a se auto-caricaturiza.
Icoana nu detronează cuvântul, ci întotdeauna îl restaurează.
Imaginea poate să distrugă cuvântul.
Cu cât există o inflație de imagini, cu atât avem mai multă sărăcire de cuvânt, de consistență și de profunzime.
Duminica Ortodoxiei ne aduce aminte că noi înșine suntem icoane ale lui Dumnezeu, create de El”.
Daniel Tănăsuc
Articol originalMircea Eliade s-a născut în 13 martie 1907, în familia ofiţerului Gheorghe Eliade. Tatăl lui, un om deosebit de religios, l-a înregistrat însă în registrul de naşteri cu 4 zile înainte de data reală, ca să corespundă astfel cu Sărbătoarea celor patru martiri din Sebasta.
Imagini incredibile din Bucureştiul anului 1978. O galerie FOTO inedită pentru o Românie comunistă
Din adolescenţă a fost intersat de ştiinţele naturii, chimie, precum şi de ocultism şi a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda vederii slabe, citea cu pasiune, unul dintre autorii preferaţi fiind Honoré de Balzac.
Complexat de aspectul său fizic şi de faptul că vedea foarte slab, a recurs la experimente bizare din dorinţa de a demonstra că este mai puternic decât colegii săi: mânca insecte şi îşi propunea să doarmă numai 4-5 ore pe noapte.
Primele sale lucrări publicate au fost „Inamicul viermelui de mătase” (1921) şi „Cum am gasit piatra filosofală”. Patru ani mai târziu, şi-a publicat autobiografia, intitulată „Romanul adolescentului miop”.
În tinereţe, Eliade a fost jurnalist şi eseist, discipol al controversatului filosof de extremă dreapta Nae Ionescu şi membru al societăţii literare Criterion. Nae Ionescu i-a fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1928. Eliade a fost fascinat de ideile radicale ale lui Ionescu şi de interesul deosebit al acestuia faţă de religie.
În 1928, Eliade a obţinut o bursă de studiu pentru patru ani la Universitatea din Calcutta, India. Acolo l-a cunoscut pe Mahatma Gandhi, ale cărui idei despre spiritualitate l-au influenţat ulterior. Totodată, a început o poveste de dragoste cu frumoasa Maitreyi, de la al cărui tată, profesorul Dasgupta, a învăţat limbile sanscrita, pali şi bengali. Tot aici a experimentat şi consumul de opium.
La jumătatea anilor 1930 a devenit asistentul lui Nae Ionescu, predând un curs despre metafizică. Pentru susţinerea sa deschisă faţă de Garda de Fier a fost arestat în 14 iulie 1938. În anii următori a fost ataşat cultural în Marea Britanie şi Portugalia, sub regimul legionar şi ulterior sub regimul mareşalului Ion Antonescu.
După moartea soţiei sale Nina Mareş, a intrat în depresie şi a încercat să se trateze singur, cu antidepresive, extracte de passiflora şi chiar cu metamfetamine.
În 1945 s-a mutat în Franţa, iar în 1956 în SUA. În ultimii ani ai vieţii sale, trecutul lui de simpatizant fascist a fost scos tot mai mult în atenţia presei, fapt care a dus la deteriorarea sănătăţii sale. Din această cauză a devenit membru al Academiei Române postum.
Cu puţin timp înainte să moară, a primit Premiul Bordin al Academiei Franceze şi titlul de Doctor Honoris Causa din partea
Mircea Eliade a murit în capitala Statelor Unite, în aprilie 1986.
Lucrările literare şi ştiinţifice ale lui Eliade au fost traduse în multe limbi de circulaţie internaţionale. La rândul său, Eliade a fost un adevărat erudit, vorbind fluent 5 limbi străine (româna, franceza, germana, italiana, engleza) şi cunoscând destul de bine alte 3 limbi (ebraica, persana, sanscrita).
Descoperă vă prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 13 martie:
1733 – S-a născut cercetătorul Joseph Priestly, descoperitorul oxigenului (m. 6 feb 1804)
1741 – S-a născut Iosif al II-lea, împărat al Austriei (1764-1790), fiul împărătesei Maria Theresa (m. 1790)
1781 – William Herschell descoperă planeta Uranus
1865 – S-a născut fizicianul Dragomir Hurmuzescu, ctitor al radiofoniei româneşti (d. 31 mai 1954)
1881 – S-a născut Tony Bulandra, actor de teatru şi film, personalitate a scenei româneşti (m. 1943)
1881 – A fost asasinat Ţarul Alexandru al II-lea, împăratul Rusiei între 1855-1881 (n.1818)
1892 – A avut loc Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, în care s-a definitivat textul Memorandumului redactat de patriotul transilvănean Iuliu Coroianu
1916 – S-a născut actriţa Cella Dima (m. 2000)
1917 – A fost semnat Documentul de la Viena de către cancelarul Bethmann-Hollweg şi de ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin, act care prevedea anexarea României de către Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial
1936 – A avut loc, la “Opera Mare” din Paris, premiera tragediei “Oedip”, de George Enescu
1948 – Au fost inaugurate uzinele Honda
1979 – Intră în vigoare Sistemul Monetar European (SME), instituţie internaţională care are ca obiectiv controlul fluctuaţiile cursurilor de schimb în ţările Comunităţii Europene, cu excepţia Marii Britanii.
1992 – În estul Turciei are loc un cutremur de 6.8 grade pe scara Richter, care face 500 de victime
2002 – Ataşatul militar al României la Chişinău a fost declarat persona non grata
2003 – Statele Unite au început desfăşurarea de bombardiere B-2 în Golf.
2013 – Cardinalul francez Jean-Louis Tauran a strigat „Habemus papam” de la balconul bazilicii Sfântul Petru, anunţând numele celui de-al 266-lea suveran pontif: arhiepiscopul de Buenos Aires, argentinianul Jorge Mario Bergoglio, în vârstă de 76 de ani, care a devenit Papa Francisc. Bergoglio a devenit primul papă originar din America Latină şi primul papă iezuit.
Articolul Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier apare prima dată în Descopera.
Articol original
DECIZIE… Patriarhia Română a decis ca toate cimitirele din țară, inclusiv cele mai necăjite cimitire din mediul rural, să fie reparate, sistematizate, curățate.
Este o veste bună pentru zeci de mii de credincioși din județul Vaslui, în special cei care locuiesc în sate pierdute prin diverse colțuri ale județului și care au văzut cum mormintele celor dragi se distrug, în timp ce cimitirele sunt inundate de buruieni.
Sistematizarea „este un demers amplu, care cuprinde atât o acțiune administrativă cât și una concretă, de reparare, îngrijire, refacere a împrejmuirilor, a gărdulețelor, a elementelor degradate din monumentele funerare”, spun oficiali din cadrul Patriarhiei.
Patriarhia susține că este nevoie să se facă aceste lucruri chiar și în cele mai modeste cimitire sătești, pentru cinstirea celor decedați.
„Noul regulament al cimitirelor, al doilea din istoria Bisericii Ortodoxe Române, are ca noutate faptul că în anexă sunt trecute principalele documente care sunt utilizate în administrarea unui cimitir, de la registrul locurilor de înmormântare până la modelul de act de concesiune, până la diferitele adeverințe și documente care sunt eliberate”, explică vicarul administrativ patriarhal.
Cimitirele aflate în proprietatea eparhiilor, parohiilor sau mănăstirilor au caracter de bunuri sacre și sunt organizate conform prevederilor Statutului Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentului cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română.
Anul 2021 a fost proclamat de Patriarhia Română drept Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.
La ședința de la Patriarhie, delegatul Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie a fost părintele Aurelian Ciprian Tacu, consilier patrimoniu și construcții bisericești din cadrul Centrului Eparhial Huși.
Daniel Tănăsuc
Articol originalDUREROS… Episcopul Grigorie Leu este miracolul conștiinței Episcopiei Hușilor, asta a postat ieri Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în ziua în care s-au împlinit 72 de ani de la moartea unui înalt prelat al Bisericii strămoșești.
„Sacrificiul meu nu trebuie plâns, ci doar urmat”, a spus Episcopul Grigorie Leu, fapt pentru care actualul Episcop al Hușilor a ținut să publice comunicare susținută în cadrul Simpozionului Național „Episcopul Grigorie Leu: slujire și mărturisire. Biserica în comunism”, Huși, 1 martie 2019.
„De fiecare dată când ne aflăm în ambianța comemorării unui mare aristocrat al Duhului – aici am în vedere sensul primar al cuvântului, adică cineva care este stăpânit perpetuu de bine și frumos –, ca expresie a dragostei față de Biserică și de neam, avem convingerea lăuntrică că luăm și noi ceva din șuvoiul de fibră morală și de energie națională al destinului celui care, cu siguranță, este „în gândul lui Dumnezeu”, precum și în memoria inimii noastre, așa cum sunt toți martirii neamului românesc.
Anul acesta (e vorba de evenimentul marcat la Huși la 1 martie 2019, n.r.) se împlinesc 70 de ani de la moartea (1 martie 1949, vineri, ora 13,00) – încă neelucidată – a episcopului martir Grigorie Leu al Hușilor, precum și de la desființarea abuzivă a Episcopiei Hușilor de către regimul comunist (5 februarie 1949).
Considerăm că este o lucrare tainică a proniei lui Dumnezeu faptul că această comemorare coincide cu aniversarea a 30 de ani de la căderea comunismului în țara noastră. De ce? A doua parte a traiectului biografic a episcopului martir Grigorie Leu a fost una în care „pumnul de fier” al „partidului-stat”, ca să folosesc o expresie deja consacrată a gulagurilor sovietice, a umilit și zdrobit tot ceea ce i-a stat în cale.
De aceea, în mod just, sublinia istoricul francez Thierry Wolton că „în sens contrar a ceea ce se întâmplă cu alte regimuri, comunismul variază în funcție de axa timpului, în sensul că, pe măsură ce timpul său avansează, devine din ce în ce mai crud și mai sângeros.
Astfel încât Lenin a fost crud, bineînțeles, dar, după el, Stalin a fost și mai crud. Iar Mao, și mai crud decât Stalin. Regimurile comuniste, în materie de cruzime, profită pe undeva de experiența regimurilor comuniste dinaintea lor. Este un fel de acumulare a cruzimii și a răului în progresia comunismului”.
Episcopul martir Grigorie Leu a fost victima unei asemenea „acumulări” de cruzime și rău din partea „partidului-stat”, recent instaurat în România.
Conform unei note a Securității (9 noiembrie 1948), Episcopul Grigorie Leu „edita revista «Cronica Hușilor», în care se publicau articole de propagandă contra U.R.S.S. În aceste broșuri, regimul sovietic era înfățișat ca un balaur roșu, care a distrus bisericile, ucigând preoții, a interzis cultura, civilizația și proprietatea”.
Nu credem că este o definiție mai cuprinzătoare a tot ceea ce a însemnat comunismul „ca structură a păcatului”, cum sugestiv și adevărat se exprimă Alain Bensançon, decât cea livrată de grafomanii bolșevici.
Precum reiese din documentele vremii, Episcopul Grigorie Leu nu a ales rezistența față de „diavolul roșu”, retrăgându-se în așa numita „emigrație interioară” din calea „presiunii ideologice”, ci și-a asumat, prin cuvânt și rugăciune, confruntarea directă și precisă.
Securitatea din Fălciu răspundea unei solicitări venite din partea Direcțiunii Generale a Securității Poporului, Iași (septembrie, 1948) în ceea ce privește trecutul Episcopului Grigorie Leu, specificând faptul că „De la Episcopie, sub oblăduirea P.S. Grigorie Leu, transpirau multe svonuri alarmiste, referitoare la situația Guvernului democrat. A înființat un cerc de reîncreștinare, care avea ca misiune ținerea de predici, conferințe, cuvântări, în fiecare Duminică, Miercurea și Vinerea după-amiaza, la catedrala Episcopiei, pentru a sustrage populația dela curentul Ateu”.
Curajul mărturisirii sale în vremuri de cvasi-ostilitate față de Biserică avea drept sursă lăuntrică curățenia morală a ființei sale, care căpăta trupul verticalității credinței, precum și intuiția faptului că „balaurul roșu” nu poate fi distrus decât prin puterea rugăciunii.
Într-o circulară din 6 august 1941, ziua Schimbării la Față a Domnului, Episcopul Grigorie Leu i-a îndemnat pe preoți la misiune responsabilă și rugăciune intensă: „Ne mulțumim cu predicile oficiale dela serviciile religioase, săvârșite adeseori grăbit, fără pregătire și fără nicio mișcare sufletească. Nu ne preocupă catehizarea, și îmbisericirea cu îndrumarea evanghelică, chiar și personală, a credincioșilor. Privim cu indiferență cum credincioșii stau Dumineca și sărbătoarea la orașe, pe la porți, la răspântia drumurilor, la alte treburi și chiar la prăvălii la sate, fără nicio preocupare sufletească și religioasă. Această situație impresionantă mai ales acum, când vitejii noștri ostași își varsă sângele și pentru apărarea credinței creștine.
Să nu uităm că totul se plătește. În fața lui Dumnezeu nu există păcat nepedepsit și virtute nerăsplătită (…) Să nu să piardă din vedere slujbele: pentru biruința împotriva rătăcirii bolșevice, pentru izbăvirea din necazuri și nevoi și pentru pomenirea ostașilor eroi morți pentru apărarea țării și a credinței”.
De aceea, putem afirma cu asupra de măsură că Episcopul Grigorie Leu a fost miracolul conștiinței Episcopiei Hușilor și implicit al Bisericii, care ne-a salvat de la ignoranța unei credințe trăite în manieră mecanicistă, dacă avem în vedere toate cuvântările și pastoralele pline de nerv spiritual și național, adresate preoților și credincioșilor din vremea sa; ne-a salvat de la derapajul curajului în lașitate și frică, atunci când (aproape) totul în jurul lui era în constrast sfidător față de principiile de demnitate și verticalitate spirituale umane; ne-a salvat de la vorba ocolită sau eufemismul atitudinii, care se numește pactizare sau coabitare conștientă cu răul și urâtul moral al comunismului; ne-a salvat de la frivolitatea unei vieți consumate sub umbrela derutei morale, atunci când reacțiile sale antiateiste i-au atras o moarte martirică vrednică de așezare în calendar; și în sfârșit, ne-a salvat de la indiferența și de la vidul celor pentru care iubirea de patrie semnifică ceva vetust și demn de disprețuit, atunci când fiecare firicel de gând, fiecare zvâcnitură a inimii, fiecare globulă a sângelui său erau amprentate, în chip constant și luminos, de durerea abisală pentru credință și pentru patrie.
Am spus „ne-a salvat”, pentru că icoana lui de autentic mărturisitor și martir al Bisericii și neamului nostru dăinuie și va dăinui pentru totdeauna.
Episcopia Hușilor, pe care a iubit-o ca pe lumina ochilor săi, acum la 30 de ani de la căderea comunismului, este ceea ce el însuși a voit: să rămână Episcopia, așa cum a spus-o răspicat pe 25 februarie 1949 în fața membrilor guvernului comunist: „Îndepărtați-mă pe mine, dar lăsați Episcopia”, pecetluindu-și viața, în duh profetic, prin cuvintele „eu voi muri odată cu Episcopia”.
În acest fel, consemnează Părintele Nicolae Hurjui, primul biograf competent și pasionat al ierarhului martir, „Episcopul Grigorie Leu a murit împreună cu Episcopia, într-o tainică însoțire”.
De aceea, episcopul Grigorie Leu poate fi numit „patriarhul alb” al Hușilor, dacă îmi este îngăduită această tautologie, atâta vreme cât orice patriarh al României poartă veșminte albe, care sunt simbolul purității, al luminii și al integrității morale și de credință.
Această sintagmă ne-a venit în minte în momentul în care am citit o evocare a vrednicului de pomenire Bartolomeu Anania al Clujului despre cel care (poate) pe nedrept a fost supranumit „patriarhul roșu”, patriarhul Justinian Marina.
Portretul pe care i-l face ierarhul cărturar al Clujului patriarhului Justinian, cred că i se potrivește de minune și Episcopului Grigorie Leu: „Cei mai mulți știu că Patriahul Justinian, care a dominat viața bisericească timp de aproape treizeci de ani, a fost un conducător de mare autoritate, cu statură dreaptă și bine zidită, ochi ageri, trăsături tari, grai răspicat, minte ascuțită, voință de cremene, dârz în înțelepciune și înțelept în dârzenie, vizionar al vremurilor noi, deschis prefacerilor sociale și credincios tradițiilor sfinte, veghetor de zi și noapte, muncitor cu timp și fără timp, aspru în cumpăna gândului, prompt în hotărârea lucidă (…), sclipitor în intuiții. A fost și un geniu al rezoluției”.
Episcopul martir Grigorie Leu rămâne în conștiința colectivă a neamului nostru, prin scrisorile sale pastorale, dar și prin circularele adresate preoților sau credincioșilor, un profund și rafinat intelectual.
Însăși condiția de intelectual este incompatibilă cu adeziunea la ideologia ucigătoare a comunismului. Acesta este și motivul pentru care episcopul martir Grigorie Leu era exponentul unei rezistențe anticomuniste viscerale.
{i pentru a încheia nu cu cuvintele noastre, care niciodată nu vor putea să toarne în cuvinte personalitatea complexă și de anvergură duhovnicească a celui comemorat, vă propun o mică reflecție și avertizare a vrednicului de pomenire episcop Grigorie Leu, rostite cu trei ani înainte de a fi asasinat: „Vă rog să luați aminte la vremurile ce trăim. Biserica va avea tăria și preoțimea autoritatea morală pe care o formăm noi cu zelul apostolic ce ne preocupă (…).
Să fim înțelepți și prevăzători. Să nu trăim numai pentru bucata de pâine și ambiția luciferică de astăzi. Ferice de cei ce-și aștern o bătrânețe cinstită și lasă o moștenire sfințită. și în viața noastră clericală se cere această înțelepciune și prevedere acum mai mult ca oricând, căci nu se știe ce aduce ziua de mâine”.
Daniel Tănăsuc
Articol originalÎNVĂȚĂTURĂ…. Duminică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a aflat în mijlocul sătenilor din Văleni, Protopopiatul Huși, acolo unde a oficiat Sfânta Liturghie. În omilia sa, rostită la finalul slujbei, Episcopul Hușilor a explicat în ce constă virtutea curajului și a politeții și cum pot fi ele răstălmăcite:
„Câteodată confundăm curajul cu nesimțirea. Întâlnim oameni care, pentru a se justifica în bădărănia lor vor spune: «ce-mi în gușă, îmi e și-n căpușă», «eu sunt un om sincer». Cu alte cuvinte: «să mă înțelegi că am dreptul și să te jignesc, dacă sunt sincer».
Alții vor spune că «eu sunt un om direct, nu o iau pe ocolite», ca să se justifice în atitudinea lor de jignire, de dispreț și lipsă de sensibilitate față de oamenii din fața lor.
A fi curajos trebuie legat, obligatoriu, de politețe.
Rar găsim oameni care să întrupeze curajul – capacitatea de a spune elegant, cu foarte mult respect, un punct de vedere discordant față de interlocutorul lor, dar să o facă cu foarte multă politețe.
Femeia din Evanghelie nu a intrat într-o polemică cu Domnul Hristos, într-o contradicție, așa cum noi, din păcate, suntem obișnuiți.
Când cineva are altă părere decât a noastră, intrăm într-o polemică foarte grosolană. Când nu mai sunt argumente, începem atacul la persoana respectivă, legându-ne de viața privată.
Facem saltul de la o discuție care ar trebui să se axeze pe ideile pe care le punem în mișcare, la atacul la persoană. Nu este dovadă de politețe.
Nu am mai fost politicoși din momentul în care am intrat în contradicție. Acest lucru spune despre noi ceea ce suntem cu adevărat – oameni lipsiți de politețe, nesimțiți.
Regăsim foarte greu politețea, inclusiv în clasa politică, printre intelectuali și chiar în Biserică.
Un om politicos, care știe cum să se comporte chiar și în situații care nu îi convin sau care îi sunt ostile, este un om inteligent.
Însăși inteligența ne ajută să ne comportăm ca femeia cananeeancă: cu curaj și foarte multă politețe.
Nimănui Hristos, în Evanghelie, nu i S-a adresat atât de admirativ precum s-a adresat acestei femei: «mare este credința ta, fie ție după cum voiești». Celorlalți le spunea, «fie după credința ta».
Femeia a trecut toate probele datorită celor trei virtuți: curaj, politețe, inteligență, – pe care tare bine ar fi să le regăsim și în societatea în care trăim. Să găsim curaj, care să fie legat de multă politețe, de foarte mult bun simț și de inteligență”.
În final, Preasfințitul Ignatie a remarcat faptul că și atitudinea politicoasă poate fi ipocrită, precizând și modul în care aceasta poate fi depistată:
„De multe ori și politețea poate fi deformată. Poți fi un om politicos, dar viclean, ipocrit. Te comporți elegant doar de fațadă. Când te întâlnești cu altcineva, murdărești identitatea celui de dinainte, îl bârfești, îl calomniezi.
Un om politicos nu bârfește. Aceasta este lampa de control din care ne putem da seama că cineva nu este ipocrit: nu îl bârfește pe cel pe care a vrut să îl impresioneze prin comportamentul lui.
Bârfa trădează, developează – este ca substanța în care erau puse filmele pentru a se vedea fotografiile, imaginile.
Dumnezeu ne-a înzestrat – fără să fim psihologi, cu un simț deosebit în ceea ce privește falsul, ipocrizia și minciuna.
Ne dăm seama, de departe, de un om șmecher, fals. Îl simțim.
Se mai întâmplă să ne și înșelăm și să nu fim siguri pe intuiția noastră, dar, în mare parte, simțim omul care vrea să ne viclenească și care crede că ne-a manipulat, atunci când noi îl trecem cu vederea și nu îi spunem. Se înșală.
Reperăm foarte ușor viclenia, ipocrizia și falsul”.
Daniel Tănăsuc
Articol originalTRISTEȚE… Ieri, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat slujba de înmormântare a părintelui Mihai Căpriță, fost paroh al Parohiei „Sfinții Voievozi” din Bârlad.
După Sfânta Liturghie, de la ora 11.30, a început slujba Înmormântării, oficiată în biserica „Sfinții Voievozi”.
În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre realitatea morții și despre cum ne raportăm la trecerea spre cele veșnice a unei persoane dragi:
„Întotdeauna, când săvârșim slujba de prohodire a cuiva foarte drag sufletului nostru, ne gândim că moartea este un mare intrus în existența noastră, o realitate pe care am dori să nu vină niciodată.
Am vrea să biruiască dragostea, să topească întristarea pe care o aduce moartea.
Din nefericire, primul om din zorii umanității, Adam, nu a făcut ascultare de Dumnezeu. Neascultarea a atras după sine intrarea morții în registrul existenței noastre.
Cât va dura lumea, moartea va fi una din realitățile în fața căreia nu ne vom putea opune, indiferent de starea pe care o avem sau de poziția socială. În fața morții suntem egali. Nu se uită la noi nici dacă suntem inteligenți, bogați, săraci, mai puțin inteligenți sau mai puțin frumoși.
Moartea vine, întotdeauna, prin surprindere. Prin învăluire ne ia viața. Niciunul dintre noi nu poate spune, cu mâna pe inimă, că este pregătit pentru moarte.
Dumnezeu a sădit în firea noastră să iubim viața. Fiind Viața ființială, a sădit dorul pământenilor pentru viață. Ne dăm seama de acest lucru atunci când suntem la căpătâiul unui muribund. Cât de mult își dorește să trăiască și câtă semnificație capătă gesturile cărora nu le-am da, cu alt prilej vreo atenție. Apreciază mângâierea adusă, exprimarea dragostei, apreciază că nu este singur și că cineva îi dă o siguranță sufletească.
Este foarte trist când oamenii mor fără să fie înconjurați de nimeni. Mitropolitul Bartolomeu, fiind întrebat care este cea mai mare tristețe a sa, a răspuns, cu un soi de durere, că cea mai mare tristețe este că părinții lui au murit singuri, dumnealui fiind în închisoare.
Inclusiv atunci când simțim că se apropie moartea, noi vrem comuniune, vrem dragoste, care înseamnă viață”.
Preasfințitul Ignatie a amintit de lucrarea pastorală a părintelui Mihai Căpriță, pe care l-a caracterizat drept un «slujitor bun» al Bisericii:
Articol original„Cred că și astăzi Iisus plânge, dar, în același timp, ne dă nădejde că este înviere.
Plânge pentru că noi l-am pierdut pe unul din slujitorii buni ai Bisericii, pe părintele Mihai Căpriță.
Mi-a intrat la suflet ca un om entuziast, dezinvolt, bun și inteligent. După 34 de ani de slujire la altar, a venit acum vremea să slujească în fața altarului ceresc al Tronului Preasfintei Treimi.
Îi mulțumesc pentru slujirea pe care a depus-o în Biserică, pentru jertfa de a-i apropia pe credincioși de cele spirituale. Să îi răsplătească Dumnezeu, cum știe El cel mai bine, pentru tot ceea ce a făcut frumos în această lume.
Să îl odihnească cu drepții, și să îl facă părtaș de slava Sa cea cerească. Familiei îndurerate, Domnul să îi dăruiască mângâiere și încurajare. A vrut să moară acasă, înconjurat de ai săi”.
Expoziția itinerantă foto-documentară „Preotul Gheorghe Cotenescu (1886-1965), apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste” a ajuns, săptămâna trecută, la Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Arhiepiscopiei și al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din localitate. Proiectul, menit să aducă în atenția opiniei publice oameni și fapte care lipsesc din manualele de istorie, a fost inițiat de nepotul preotului Cotenescu, publicistul Radu Petrescu Muscel, la jumătatea anului trecut.
În cuvântul său de binecuvântare, arhiepiscopul Râmnicului, IPS Varsanufie, a punctat că preotul Gheorghe I. Cotenescu a fost un „adevărat apostol”, „mărturisitor al celor sfinte”, care și-a închinat viața „slujirii lui Dumnezeu și oamenilor” și a parcurs-o „cu o demnitate aparte”.
„Nici nu ar fi putut fi altfel, de vreme ce tradițiile muscelene și credința statornică mărturisită de toți cei ai locului reprezentau pentru Părintele Gheorghe Cotenescu veșnicia neamului, moștenirea istorică dar și zestrea spirituală, de care se împărtășea necontenit el, un popă de sat, cum adeseori se prezenta cu mândria omului legat de locuri, dar și cu o fină autoironie”.
Sursa foto: arhiepiscopiaramnicului.ro
Despre preotul Gheorghe I. Cotenescu, născut la Izvoarele, în județul Dâmbovița, trebuie reținut că a fost prieten apropiat și secretar personal al marelui Nicolae Iorga, dar și profesor pentru doi dintre patriarhii României – Iustin Moisescu și Teoctist Arăpaşu, că a luat parte la întreaga campanie militară (1916-1919) din Primul Război Mondial, fiind decorat cu ordinul „Coroana României”, precum și că a sprijinit mișcarea de rezistență anticomunistă – motiv pentru care a ajuns în închisoare, fiind persecutat chiar și după eliberare.
Publicistul Radu Petrescu Muscel, nepotul preotului Gheorghe Cotenescu, a prezentat celor prezenți la vernisajul expoziției contextul în care au fost realizate fotografiile, relatând aspecte inedite din viața și activitatea bunicului său, inclusiv din campania militară pe care a susținut-o în Primul Război Mondial, alături de răniţii spitalelor de evacuare. Urmare demersurilor întreprinse de Radu Petrescu Muscel, preotul Gheorghe I. Cotenescu a primit titlul de cetățean de onoare post-mortem în patru localități din trei județe: Câmpulung și Stoenești (Argeș), Beiuș (Bihor) și Iași (Iași).
Până acum, expoziția itinerantă „Preotul Gheorghe Cotenescu (1886-1965), apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste” a fost vernisată în Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș, Pitești, București, Iași, Oradea și, luna aceasta, la Râmnicu Vâlcea. Radu Petrescu Muscel își dorește să obțină sprijinul autorităților pentru a putea să o aducă și în Dâmbovița, județul natal al bunicului său.
Articol originalMESAJ…. Duminică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Fedești, Protopopiatul Huși. În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre raportul dintre binefacere, recunoștință și mulțumire, insistând asupra păcatului de a solicita recunoștința și descriind tipologia celor care se regăsesc în această postură:
«Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. și acela era samarinean»
(Luca 17, 15-16)
„Conștientizăm prea puțin sau aproape deloc că este păcat să cerșim recunoștința.
Domnul Hristos îi adresează samarineanului – care s-a întors la Binefăcătorul său, mulțumindu-I și fiind recunoscător, întrebarea: «oare nu zece s-au vindecat, ceilalți nouă unde sunt?»
Din această întrebare nu putem înțelege, în niciun caz, că Dumnezeu-Omul cerșește recunoștința de la noi, că El ar avea nevoie de recunoștința noastră.
Această întrebare este adresată nu celui care a săvârșit un bine, ci celui asupra căruia s-a răsfrânt acel bine.
Dumnezeu nu are nevoie de recunoștința noastră. Nu se diminuează cu nimic din slava și măreția Sa dacă noi oamenii ne dovedim a fi ingrați și nerecunoscători.
Domnul vrea să ne învețe să deprindem arta și virtutea recunoștinței.
Nuanța din care noi ne dăm seama că Dumnezeu nu cerșește recunoștința este faptul că El nu reproșează nimic.
Noi, când facem un bine și nu primim mulțumirea cuvenită, avem tendința, din păcate, să reproșăm.
Tipologia celui care este îmbolnăvit de «lepra» cerșitului recunoștinței poate fi zugrăvită în următoarele cuvinte: «faci binele cu gândul să aștepți răsplată și laude.
În momentul în care cel căruia îi faci binele nu va fi suficient de recunoscător, tu te vei năpusti asupra lui, te vei mânia și îi vei aduce aminte că are datoria de a fi recunoscător.
O vei face însă într-o manieră în care vei strica toată bucuria binelui pe care ai săvârșit-o, încât nici cel care a beneficiat de atenția ta nu mai are suficiente resurse să simtă mărinimia sufletului tău.
Va spune în inima sa: mai bine îi dau înapoi tot ceea ce el mi-a făcut mie. Iar dacă este vorba de o faptă bună pe care nu o mai poate întoarce înapoi, va spune: mai bine nu îmi făceai acel bine decât să îmi tot reproșezi».
Nu detectăm în atitudinea pe care a avut-o Domnul Hristos față de samarinean nimic din acest portret al celui care cerșește recunoștință”.
Părintele Episcop Ignatie a descris atitudinea duhovnicească a celor care fac binele dezinteresat, punându-o în opoziție cu cei care își reneagă binefăcătorii:
„Caracterul unui om se probează cel mai bine în funcție de cât de recunoscător este față de binefăcătorul său.
Un om fără de caracter va renunța în orice moment la cel care i-a făcut bine. Când nu mai are nevoie de el, când consideră că este independent, îl va lepăda.
Oamenii care își reneagă binefăcătorii, mai ales când poate au cea mai mare nevoie să le fie aproape, sunt oameni care nu cunosc măsura iubirii celei adevărate – recunoștința perpetuă.
Nu putem fi recunoscători numai în momentul când cineva ne face binele, ci întotdeauna.
Datoria de a fi recunoscători revine asupra celor care beneficiază de bine. Dumnezeu nu le cere celor care fac bine să stea să pândească, să vadă dacă cei care au beneficiat de dragoste și mărinimie le vor fi recunoscători. Este un păcat la fel de mare ca și nerecunoștința.
Numeric vorbind, sunt mai mulți oameni, nouă la unu, care fac binele total dezinteresat. Ei fac binele gândindu-se că, pentru ei, este o șansă că Dumnezeu a îngăduit un context ca ei să fie buni.
Sunt oameni care nu așteaptă nicio răsplată. Nu au ascuns în minte gândul că fac un privilegiu celor pe care îi ajută și, prin urmare, să aștepte recunoștință. Așa gândește un om duhovnicesc.
Chiar dacă sunt momente în care ne întristăm când cineva nu ne arată dragostea sa în urma binelui făcut, nu este deloc indicat să cerșim recunoștința.
Oamenii de bine, filantropii nicidecum nu trebuie să se antreneze în acest păcat”.
Preasfinția Sa a semnalat faptul că păcatul de a aștepta și de a solicita recunoștință pentru binele pe care îl oferim este unul foarte mare, avându-și rădăcina în mândrie:
Articol original„Cei care sunt locuiți de păcatul cerșitului recunoștinței, sunt oameni foarte mândri și orgolioși.
Fac fapte bune, își ajută semenii pentru a-și alimenta orgoliul, mândria, nicidecum cu gândul de a veni în întâmpinarea nevoilor semenilor care sunt sărmani.
Cred că tot lor își fac binele de a-și exacerba părerea de sine, trufia de care sunt locuiți.
Acești oameni nu suportă nicio clipită să nu le fii recunoscător. Te atacă cu viteza fulgerului când nu ai fost recunoscător.
Sunt foarte tăioși și cruzi, încât apare întrebarea dacă este același om care a avut deschiderea de a face bine cu cel care scoate din suflet veninul supărării și al mâniei că cineva nu i-a mulțumit?
Când oamenii nu ne mulțumesc și, mai mult decât atât, ne boicotează și ne calomniază, dar noi păstrăm o atitudine de liniște și pace lăuntrică, Dumnezeu va fi Cel care ne va răsplăti îmbelșugat, frumos, deplin, tocmai când nu ne așteptăm.
Domnul va fi Cel care ne va mulțumi cu adevărat pentru orice faptă pentru care nu primim mulțumire și recunoștință în lumea aceasta.
Slujba Sfintei Liturghii este o slujbă, prin excelență, de mulțumire. Euharistia, în limba greacă, înseamnă mulțumire. Aici deprindem să fim mulțumitori pentru toate darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră.
Domnul lucrează prin cei din jurul nostru, prin oamenii de bine, prin cei din familia noastră și prin străinii pe care, poate, îi întâlnim o dată în viață.
Binele capătă valoare morală, duhovnicească, cu urmări în veșnicie, dacă îl facem total dezinteresat, fără gânduri meschine, fără să așteptăm recunoștință”.
ÎNVĂȚĂTURĂ… Ieri, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huși, slujba Sfintei Liturghii.
În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a explicat momentul în care Mântuitorul Hristos îl reașează pe Sfântul Petru în rândul Apostolilor, după ce acesta, în timpul pătimirilor, se lepădase de El:
„Pasajul evanghelic ne relatează întâlnirea pe care Hristos a avut-o, după Înviere, cu cel care, în timpul răstignirii, s-a lepădat de trei ori.
În această întâlnire, Hristos îl reabilitează pe Petru. Cele trei întrebări pe care i le pune: «Petre, mă iubești tu pe Mine?» sunt corespondentul celor trei lepădări.
Hristos ne iubește așa cum nimeni nu o poate face. Ne iubește dumnezeiește.
Din păcate, Sfântul Apostol Petru s-a întristat și Îi spune lui Iisus: «Doamne, Tu știi că te iubesc», cu alte cuvinte: «Tu știi inimile oamenilor, știi ce este în adâncul fiecărui om». Probabil că Sfântul Petru nu a înțeles faptul că Dumnezeu a vrut să îl facă părtaș unei iubiri pe care acesta nu o putea sesiza.
În limba greacă sunt mai multe verbe pentru a exprima sentimentul de iubire. În întrebările puse de Domnul Hristos sunt folosiți doi astfel de termeni.
Primul este «fileo» – prietenia dintre oameni, din care provine și termenul «filantropia» (dragostea față de oameni).
În primele două întrebări, Hristos folosește termenul «agapao», care exprimă iubirea dumnezeiască.
Petru, la fiecare întrebare adresată de Domnul Hristos, nu răspunde cu același verb.
Hristos întreabă dacă Îl iubește cu o iubire dumnezeiască.
Noi am primit iubirea dumnezeiască, de la Hristos, pe cruce. Acolo ne-a împărtășit ce înseamnă, cu adevărat, iubirea Sa față de oameni.
Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când nu merităm acest lucru.
Pe cruce, fiind răstignit, batjocorit, scuipat, calomniat, Hristos nu a renunțat la dragoste, chiar dacă cei care L-au răstignit nu meritau acest lucru.
Hristos a vrut să îl facă părtaș pe Petru unei asemenea iubiri. De aceea, la fiecare din cele două întrebări a folosit verbul «agapao» – «Poți să primești dragostea pe care Eu ți-o împărtășesc ție, celui ce te-ai lepădat de mine?»
Petru, de fiecare dată când răspunde, folosește termenul «fileo» – «Te iubesc omenește, prietenește, nu mă pot ridica la dragostea dumnezeiască».
Probabil Petru s-a întristat pentru că nu a putut primi această dragoste dumnezeiască.
A treia oară, Dumnezeu-Omul folosește același verb pe care l-a folosit și Petru, «fileo»”.
Preasfinția Sa a vorbit de puterea iubirii lui Dumnezeu, care se coboară până la neputințele oamenilor:
„Dumnezeu, când vede că nu putem să împărtășim dragostea Sa cea dumnezeiască, se coboară la nivelul nostru. Se deșertează pe Sine și ne întreabă la nivelul la care noi putem să pricepem. Este această condescendență a coborârii smerite a lui Dumnezeu la neputința omului.
Dumnezeu primește dragostea noastră așa cum putem noi să o dăruim, săracă, anemică, fluctuantă, ezitantă, fără ca să ne reproșeze ceva. Lui Petru nu i-a reproșat că nu s-a putut ridica lăuntric, iar sufletul său să se hrănească din dragostea dumnezeiască pe care Hristos vroia să i-o dăruiască.
Un asemenea Dumnezeu minunat avem, care se coboară la neputința noastră și trăiește împreună cu noi această neputință! Ne-o primește fără să ne reproșeze ceva.
Să ne străduim să Îi dăruim ceea ce putem, ceea ce suntem în stare. Să fim sinceri cu El”.
În calendarul Bisericii Ortodoxe, în ziua de 16 ianuarie este menționată Cinstirea lanțului Sfântului Apostol Petru.
Părintele Episcop Ignatie a amintit, în finalul cuvântului său, faptul că în Catedrala din Huși se regăsește un fragment din moaștele Sfântului Apostol Petru, în icoana relicvar a Sfinților ocrotitori ai Episcopiei, primit în dar de la Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.
Articol original
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
Ororile din GULAGURILE siberiene, unde au murit mulţi români
