Showing posts with label cultură - știință. Show all posts
Showing posts with label cultură - știință. Show all posts

Promenada urbană Paseo del Prado y del Buen Retiro din Madrid a fost inclusă de UNESCO în Patrimoniul Mondial

UNESCO a decis, duminică, să includă Paseo del Prado y del Buen Retiro, un traseu de promenadă urbană din Madrid, adevărat peisaj al artelor şi ştiinţei care cuprinde între altele Muzeul Prado, Grădina Botanică regală, Observatorul Regal, fântâni, gara Atocha, în lista Patrimoniului Mondial.

Cea de-a 44-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO – care are loc online, în China, la Fuzhou -, a inclus “Peisajul Luminii” în listă, devenind a 49-a înregistrare pentru Spania.

Zona, numită “Paisaje de la Luz”, este a cincea includere în lista UNESCO din partea Madridului, după Hayedo de Montejo, mănăstirea El Escorial, Alcalá de Henares şi peisajul cultural Aranjuez.

Vezi și 89.983 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admişi în învăţământul liceal de stat

Potrivit Comunităţii Madrid, Paseo del Prado “este prima dintre promenadele urbane europene mărginite de copaci” iar pe această axă se află unele dintre cele mai importante obiective şi clădiri istorice: Palatul Cibeles, Banca Spaniei, pe lângă concentrarea muzeelor ​​precum Prado, Reina Sofía sau Thyssen-Bornemisza. Pe acelaşi traseu se află şi Grădina Botanică Regală, Observatorul Regal, Gara Atocha, Fântâna lui Neptun.

Comitetul Patrimoniului Mondial este reunit online, până la 31 iulie, sub preşedinţia lui Tian Xuejun, vice-ministru chinez al Educaţiei şi preşedinte al Comisiei Naţionale Chineze pentru UNESCO, în sesiunea sa anuală la Fuzhou, China.

 

 

 

 

 

 

Sursa: news.ro

Articolul Promenada urbană Paseo del Prado y del Buen Retiro din Madrid a fost inclusă de UNESCO în Patrimoniul Mondial apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Brăila: Ediţia 2021 a Salonului Internaţional de Caricatură are ca temă ‘Jocurile Olimpice’

Tema Salonului Internaţional de Caricatură de anul acesta de la Brăila este ‘Jocurile Olimpice’, data limită de expediere a lucrărilor fiind 6 septembrie, a anunţat, luni, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, organizatorul evenimentului.

Foto: centruldecreatiebraila.ro

Concursul este deschis tuturor caricaturiştilor, care pot participa cu cel mult trei lucrări de dimensiunea A3 (297 mm x 420 mm), care vor fi trimise în format electronic (JPG, rezoluţie 300 dpi, CMKY) pe adresa cartooncontestbraila@gmail.com.
Lucrările trebuie să fie originale, tehnica de realizare a lor fiind una liberă, şi vor fi însoţite de o scurtă biografie a autorului.

Vezi și Hunedoara: Festivalul Opera Nights revine la Castelul Corvinilor

Marele Premiu va fi în valoare de 1.000 euro, Premiul I – 800 euro, Premiul al II-lea – 600 euro, Premiul al III-lea – 400 euro şi vor mai fi acordate trei premii speciale în valoare de 200 euro fiecare.

Vernisajul celei de-a XVI-a ediţii a Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila şi festivitatea de premiere sunt programate pe 8 octombrie.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Articolul Brăila: Ediţia 2021 a Salonului Internaţional de Caricatură are ca temă ‘Jocurile Olimpice’ apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Hunedoara: Festivalul “Opera Nights” revine la Castelul Corvinilor

Festivalul “Opera Nights” revine la Castelul Corvinilor din Hunedoara, după o perioadă de pauză ce a fost determinată de pandemia de coronavirus, manifestarea culturală fiind programată să aibă loc în zilele de 17 şi 18 iulie, în aer liber.

“Ediţia 2021 a Festivalului Opera Nights va avea loc în zilele de 17 şi 18 iulie, pe esplanada din faţa Castelului Corvinilor din Hunedoara şi va include spectacole din creaţia universală care, de-a lungul vremii, au beneficiat de apreciere la superlativ din partea publicului”, a informat vineri Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.

Vezi și Din 2022, Evaluările corectate informatizat la nivel de item

Accesul la spectacole va fi liber, în limita locurilor disponibile, şi cu respectarea unor măsuri de siguranţă sanitară ce vor fi anunţate, în curând, de organizatori.

Spectacolele din cadrul festivalului de operă vor începe la ora 21:00.

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Articolul Hunedoara: Festivalul “Opera Nights” revine la Castelul Corvinilor apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Admont, cea mai mare bibliotecă monastică din lume, vizitată într-un tur virtual gratuit

Cea mai mare bibliotecă monastică din lume – Biblioteca Abaţiei Admont din Austria (Stiria) – poate fi vizitată gratuit, pentru două zile, între 29 iunie, ora 11.00, şi 1 iulie, ora 11.00 (ora României), anunţă Forumul Cultural Austriac.

Abaţia Admont este renumită nu numai pentru cărţile rare pe care le adăposteşte, dar şi pentru arhitectura şi frescele sale baroce.

Graţie acestui tur virtual, privitorul îşi poate alcătui propriul parcurs prin edificiu, poate asculta explicaţiile ghizilor, admira îndeaproape detaliile arhitecturale şi picturile ornamentale şi chiar poate răsfoi anumite manuscrise.

De asemenea, vizitatorul va parcurge şi colecţia „Locuri – Made For Admont #fotografie” cu lucrări de Hannelore Demel-Lerchster, Johannes Deutsch, Andreas Horlitz, Judith Huemer, Sebastian Köpcke & Volker Weinhold, Edgar Lissel, Rudi Molacek, Konrad Rainer, Lois Renner, Erwin Wurm, Robert Zahornicky, Fabio Zolly.

Vezi şi Harta educației sexuale în Europa: ce se predă și câtă importanță are tematica în celelalte sisteme educaționale de pe continent

Finalizată în 1776, biblioteca este realizată în stil baroc târziu, concepţia sa respectând principiile şi idealurile iluminismului. Cu cele trei încăperi ale sale, Admont este, în prezent cea mai mare bibliotecă monastică din lume. Acolo “sunt aproximativ 70.000 de volume, în timp ce mănăstirea deţine în total aproape 200.000 de cărţi. Cele mai valoroase dintre acestea sunt cele peste 1.400 de manuscrise (cele mai vechi datând din secolul al VIII-lea d.Hr.) şi cele 530 de incunabule (cărţi tipărite înainte de 1.500)”, precizează bibliotecarii.

În afară de aceste comori, biblioteca atrage zeci de mii de vizitatori din întreaga lume cu frescele sale care înfăţişează diferitele etape ale înţelegerii umane, şi cu elaboratele sculpturi în lemn de tei, reprezentând de o manieră supradimensionată Moartea, Judecata de Apoi, Raiul şi Iadul. “Acestea au fost sculptate înainte de construirea bibliotecii şi au fost încorporate abia ulterior ansamblului, oferind o contrapondere puternică ideii şi conceptului iluminist al arhitecturii”, adaugă reprezentanţii Abaţiei Admont.

Acest tur 3D/VR gratuit este oferit publicului român graţie unei colaborări între Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale, Abaţia benedictină Admont şi Lightcyde Media.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: news.ro

Articolul Admont, cea mai mare bibliotecă monastică din lume, vizitată într-un tur virtual gratuit apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

“Ziua Iei” – sărbătorită, sâmbătă, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”

Casa Artelor “Dinu Lipatti” găzduieşte, sâmbătă, cea de-a IV-a ediţie a evenimentului “Ziua Iei”, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.

În curtea cu balansoare a Casei Lipatti va fi organizată expoziţia “Ii Breaza” de Anda Mănescu, o parte din cea mai mare colecţie de ii artizanale de Breaza, cusute de mână, în spiritul tradiţiei de pe Valea Prahovei.

Pot fi vizitate, de asemenea, expoziţiile permanente ale Casei Lipatti – “Dinu Lipatti – viaţa şi opera” şi “Familia Lipatti şi prietenii”.

Tot sâmbătă va avea loc recitalul de muzică românească clasică şi folclorică susţinut de soprana Ana Cebotari şi pianistul Alexandru Mihai Burcă. Programul va începe cu un omagiu dedicat legendarului pianist şi compozitor Dinu Lipatti.

Vezi şi Evaluarea Națională, proba scrisă la Matematică

Programul va continua cu lieduri de inspiraţie folclorică de Tiberiu Brediceanu – “Cine mă aude cântând”, “Vai bădiţă dragi ne-avem” – şi cu piese din repertoriul folcloric românesc de legendă interpretate într-o viziune modernă – “Mociriţa”, “Mi-am făcut bundiţă nouă” sau “Lie Ciocârlie”.

Seara va continua cu proiecţia filmului “Pădureanca”, de Nicolae Mărgineanu. Scenariul este scris de Augustin Buzura şi Nicolae Mărgineanu după o nuvelă omonimă de Ioan Slavici, rolurile principale fiind interpretate de actorii Manuela Hărăbor, Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Şerban Ionescu.

Conceptul evenimentului “Ziua Iei la Casa Artelor Dinu Lipatti Ediţia a IV-a” aparţine pianistei şi regizoarei Alice Barb, directorul fondator al instituţiei de cultură.

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Articolul “Ziua Iei” – sărbătorită, sâmbătă, la Casa Artelor “Dinu Lipatti” apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Senat: „educație sexuală” nu va fi numită „educație sanitară”

Plenul Senatului a respins solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru aceste ore.

Senatorii au decis să mențină forma legii trimisă ințial la promulgare, cu 68 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, 21 de abțineri, iar 2 senatori nu au votat.

Biserica Ortodoxă Română se opune ”educației sexuale” ca materie separată în școli

În favoarea respingerii solicitării președintelui Iohannis au votat atât PSD, cât și PNL. Senatorii USR PLUS s-au abținut.

„Am înțeles cât este de important familia, cât este de important viitorul familiilor noastre, copiii noștri. Ne gândim foarte serios ca părinți că statul nu poate să intervină fără un accept al părinților, atunci când sunt minori, în anumite decizii importante ale vieții. Ne-am gândit foarte serios astăzi la ce înseamnă România, ce înseamnă familie”, a explicat de la tribună votul PNL senatorul Eugen Pîrvulescu.

„Nu există nicio explicație validă pentru care ați votat pentru. Ar fi trebuit această lege întoarsă la comisii și avută în sfârșit o discuție onestă. Da, ne-am abținut, pentru că nu puteam vota împotriva unei legi care conține multe prevederi utile pentru protecția copiilor și pentru copiii abandonați din această țară. Cei care ipocrit au grefat acel amendament pe o lege care nu avea nicio legătură cu subiectul educație sexuală au greșit. De aceea ne-am abținut. Sper să renunțăm la aceste ipocrizii și să discutăm pe legi separate, separat despre educație sexuală, sanitară sau pentru sănătate și separat despre drepturile copiilor abandonați”, a afirmat și senatorul USR PLUS Ambrozie-Irineu Darău.

Votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, în noiembrie 2020, reexaminarea Legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor pentru derularea în unitățile școlare a programelor de educație sanitară.

Motivele pentru care Iohannis a cerut reexaminarea legii care modifică Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor:

Modificările aduse Legii nr. 272/2004 creează dificultăți în aplicare și sunt contrare politicilor naționale și internaționale din domeniu, ceea ce afectează activitatea concertată existentă de a pune în aplicare măsurile destinate combaterii dificultăților cu care se confruntă unii membri ai societății din România”:

Legea supusă reexaminării neglijează nevoia intensă a societății de a primi o educație pentru sănătate, ce constituie, de altfel, o prioritate a statului, menționată inclusiv în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 22/2020.

Prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011. Practic, reglementate în acest mod, programele de educație pentru sănătate sunt evidențiate doar prin educația sanitară, componenta de educație pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informații cu privire la igiena personală.

Importanța educației pentru sănătate, mai ales a educației sexuale rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranță pentru realizarea relațiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică și psihică a acestora. În acest sens, amintim existența mai multor studii care reliefează faptul că atât copiii, cât și tinerii trebuie să aibă acces, cu celeritate, la educație și informații obiective, spre a-și putea evalua și realiza în mod corect interacțiunile cu ceilalți indivizi din societate.

În acest sens, învederăm recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit cărora, în ceea ce privește nevoia de realizare a educației sexuale, aceasta poate fi suplinită, în mod pozitiv și cu succes, prin intermediul unor specialiști care să abordeze acest domeniu în mod profesional. Totodată, OMS consideră că educația sexuală trebuie predată într-o manieră adecvată vârstei, să corespundă gradului de dezvoltare și înțelegere, specific fiecărui individ și să țină cont de influențele culturale, sociale și de gen.

Cu privire la obligativitatea existenței acordului din partea părinților/reprezentanților legali în vederea derulării, cu caracter sistematic în unitățile școlare, a acestor programe de educație, apreciem că aceasta are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată, cu atât mai mult cu cât această limitare nu se aplică și în cazul altor tipuri de programe. Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său.

„Întotdeauna, o acțiune legislativă care reglementează accesul copiilor la orele de educație pentru sănătate, inclusiv de educație sexuală, nu trebuie să îngreuneze și mai mult eforturile României de a înlătura cauzele ce produc inegalitate, excludere socială, economică și culturală, precum și renunțarea la frecventarea studiilor. Printre aceste cauze, un rol însemnat îl au cazurile, în continuă creștere, de nașteri din rândul mamelor minore din țara noastră. Aceasta reprezintă un factor de risc determinant de declanșare și menținere a sărăciei în cazul respectivelor mame și copii lor.

De aceea, statul are obligația de a asigura accesul la informațiile corespunzătoare domeniului sănătății sexuale, ca o componentă esențială a dreptului la sănătate și la educație. În vederea abordării unor atitudini sănătoase care să îi mențină în siguranță, tinerii trebuie să beneficieze de o educație adecvată. În acest context, este mai mult decât vitală necesitatea reglementării în programa școlară a educației pentru sănătate, cu componenta educației sexuale, adaptate vârstei, de o manieră obiectivă, care să prezinte informații corecte, adaptate nivelului elevilor de dezvoltare și înțelegere.

Ca atare, apreciem că perseverența în promovarea accesului la educație pentru sănătate, cu componenta acesteia privind educația sexuală, este de natură să combată răspândirea de informații false în materia situațiilor cu caracter epidemic și vine în sprijinul realizării măsurilor de prevenție și asigurare a sănătății pentru toți indivizii. De asemenea, o dimensiune importantă a eforturilor de control epidemiologic pe scară largă o reprezintă și informarea în ceea ce privește existența și prevenția bolilor, inclusiv a celor cu transmitere sexuală”, se mai arată în cererea președintelui Iohannis.

Articolul Senat: „educație sexuală” nu va fi numită „educație sanitară” apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Concurs de fotografie pentru elevi și studenți – Salonul Național de Fotografie “Fotogeografica”

Casa de Cultură a Studenților din București invită elevii, studenții, dar și publicul larg, fără limită de vârstă, să participe la a 25-a ediție a Salonului Național de Fotografie “Fotogeografica”. Temele din acest an sunt patrimoniul cultural și patrimoniul natural al țării, cu accent pe mediul înconjurător, istorie și geografie românească. Cei care doresc să înscrie fotografii proprii o pot face în acest formular de înscriere până la finalul lunii iunie.

Concursul își propune să aducă mai aproape tinerii de natură și de pământul românesc, fie el surprins în port național, în munți de zăpadă sau în sărbătoare de 1 Decembrie. Fotografiile trebuie să fie legate, pe de o parte, de patrimoniul cultural: așezări, gospodării, construcții, muzee, opere de artă, ocupații tradiționale, meșteșuguri, datini și obiceiuri.

Pe de altă parte, pot fi legate de patrimoniul natural – peisaj: substrat geologic, relief, vegetație, apă, sol, faună, fenomene naturale și wildlife: aspecte de viață sălbatică; specii faunistice în habitatul natural. Sunt excluse fotografiile cu animale în captivitate.

Vezi și Personalităţi şi trupe renumite de jazz din opt ţări la ediţia pilot a festivalului JAZZUNIQUE

Cei care doresc să participe trebuie să încarce, în formularul de înscriere, maxim 6 fotografii, câte 3 pentru fiecare categorie despre patrimoniu. Acestea vor fi încărcate sub formă de link spre Google Drive, MyAirBridge, Dropbox, WeTransfer, OneDrive etc., setate cu distribuire publică pentru a nu apărea probleme în vizualizarea lor de către juriu.

Fotografiile trebuie denumite astfel: Nume-Prenume_Titlu-Lucrare_localizarea_categorie.jpg. Exemplu: Ionut-Popescu_Apus-la-mare(Vama Veche,jud.Constanța)_peisaj.jpg. Latura mare a unei poze trebuie să fie de minim 3500 px.


Jurizare și premii

“Jurizarea lucrărilor se realizează între 1 – 15 iulie 2021, iar anunțarea rezultatelor se va face în data de 1 august 2021 cu ocazia vernisajului Salonului Fotogeografica ce va avea loc la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București sau/și online – live stream.

Expoziția cu cele mai valoroase lucrări va putea fi vizionată în perioada 1 – 15 august 2021.

Se vor acorda câte trei premii pentru fiecare dintre cele două secțiuni, pe categoriile menționate. Acestea constau în programe și tabere tematice (Romania Student Tour), workshop-uri în arii protejate”, menționează organizatorii într-o postare pe Facebook.

Se apreciază creațiile nealterate de procedee de modificare a fotografiilor (ex. Photoshop), care să surprindă într-o manieră originală cadre naturale.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: edupedu.ro

Articolul Concurs de fotografie pentru elevi și studenți – Salonul Național de Fotografie “Fotogeografica” apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Personalităţi şi trupe renumite de jazz din opt ţări – la ediţia pilot a festivalului JAZZUNIQUE – Jazzin’ Europe

Personalităţi şi trupe renumite ale jazz-ului European din Spania Germania, Franţa, Austria, Cehia, Ungaria, Belgia şi România vor participa la ediţia pilot a festivalului JAZZUNIQUE – Jazzin’ Europe, organizat, între 25 şi 27 iunie, de EUNIC România şi Green Hours.

Din Germania, cu Hans Ludemann la pian / pian virtual, Aly Keita la balafon / mbira şi Christian Thome la percuţie, Trio Ivoire contopeşte rădăcinile personale ale tradiţiilor africane, europene şi din domeniul jazz-ului şi aduce împreună balafonul african cu pianul, tobele şi instrumentele electronice pentru a crea un sound contemporan.

Din Belgia, Antoine Pierre, lider al grupului său de jazz Urbex, cunoscut şi din proiectul său crossover Next Ape, apare pe scenă singur. Înconjurat de un set de tobe cuprinzător, artistul apare pe scena festivalului cu un repertoriu nou, electronic: Vaague.

Vezi și Realitatea augmentată şi realitatea virtuală se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât era anticipat

Cu membri din Franţa şi România, Toma Dimitriu Trio, avându-i pe Toma Dimitriu la pian, Gabriel Midon la contrabass şi pe Jean-Baptiste Pinet la tobe, a luat naştere la Paris în urmă cu un an şi jumătate şi marchează o prietenie şi o conexiune muzicală specială între membrii săi. Trio-ul combină tradiţia jazz-ului cu elemente avangardiste, fiind influenţaţi de muzica europeană contemporană de tip narativ.

Foto: Green Hours jazz&theatre-café / Facebook

Borbely/Dresch Quartet, din Ungaria, cu Borbely Mihaly la saxofon, taragot, clarinet bass şi orgă, Dresch Mihaly la saxofon şi fuhun, Horvath Balazs la contrabass şi G. Szabo Hunor la tobe, într-un parteneriat cu doi saxofonişti, instrumentişti dintre cei mai importanţi ai etnojazz-ului maghiar, îmbină elemente de jazz cu motive muzicale tradiţionale din Bazinul Carpatic.

Din Spania, Institutul Cervantes a invitat-o pe Lucia Rey, o artistă polifaţetică, pianistă şi compozitoare, absolventă a Conservatorului Regal de Muzică din Madrid, Spania. Pentru Eunic Jazz Festival din Bucureşti, artista va oferi un show dinamic care va mixa creaţii de pe albumul Reflexion (2017) şi producţii recente care vor face parte dintr-un album viitor.

Vezi și Ateliere de arte vizuale şi muzicale în limba spaniolă, la Institutul Cervantes din Bucureşti

Din Cehia, duo-ul RanjevS & obasz compus din Stefan Szabo la chitară electrică şi Jakub Svejnar la tobe şi percuţie, propune o muzică plină de viaţă, în afara cadrului oarecum osificat al jazz-ului, ignorând de asemenea limitele categoriilor de gen.

Din Austria, Forumul Cultural Austriac a invitat formaţia Sketchbook Quartet.
Partenerii evenimentului sunt Comisia Europeană în România, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Maghiar, Goethe-Institut Bucureşti, Forumul Cultural Austriac, Delegaţia generală Valonia-Bruxelles, Institutul Francez, Centrul Ceh, Romanian Design Week.

Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul https://www.bilet.ro/venue/green-hours.

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Articolul Personalităţi şi trupe renumite de jazz din opt ţări – la ediţia pilot a festivalului JAZZUNIQUE – Jazzin’ Europe apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Realitatea augmentată şi realitatea virtuală se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât era anticipat

Realitatea augmentată şi realitatea virtuală se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât era anticipat, a explicat, în cadrul salonului tehnologic Vivatech de la Paris, CEO-ul companiei Facebook, Mark Zuckerberg, ferm convins că o nouă lume de aplicaţii şi servicii este pe cale să se deschidă odată cu aceste tehnologii, informează AFP.

”Acest lucru a prins viteză puţin mai rapid decât anticipasem chiar şi noi”, a declarat Mark Zuckerberg, care a fost intervievat în direct prin videoconferinţă de Maurice Lévy, cofondatorul acestui eveniment parizian consacrat start-up-urilor şi inovaţiei.

Facebook, care a lansat recent pe piaţă noii săi ochelari de realitate virtuală Oculus Quest 2, are în prezent 10.000 de angajaţi care lucrează în domeniul realităţii virtuale şi al realităţii augmentate, a explicat Mark Zuckerberg.

ochelari de realitate virtuală Oculus Quest 2

”Investim miliarde şi miliarde şi miliarde de dolari” în aceste tehnologii, pentru a construi un ”viitor extraordinar în următorii 5-10 ani”, a precizat CEO-ul Facebook.

Aplicaţiile pentru ochelarii de realitate virtuală precum Oculus şi alte produse concurente ”au început să părăsească” jocurile video, primul domeniu în care s-au dezvoltat, a precizat Zuckerberg.

Vezi și Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu acceptă plăți cu monedă virtuală

Zuckerberg a oferit drept exemplu aplicaţiile pentru antrenamente sportive: ”vă faceţi abonament, vă puneţi ochelarii şi vă regăsiţi într-un mediu incredibil pentru a urma un curs de box sau de dans cu un profesor”, a precizat acesta.

Mark Zuckerberg a descris totodată viziunea sa referitoare la ”un meta-univers”, un univers virtual unde este de acum posibil să cumperi bunuri virtuale.

”Faceţi acest experiment de gândire, gândiţi-vă la toate lucrurile din viaţa voastră care nu au de fapt nevoie să fie fizice şi care ar putea fi înlocuite de o hologramă într-o lume în care purtaţi ochelari inteligenţi”, a explicat patronul Facebook.

”Televiziunile nu vor mai avea nevoie de o existenţă fizică, ar putea fi doar o aplicaţie” care, prin intermediul acestor ochelari ”proiectează pe un perete” imagini ”pe care le puteţi vedea împreună cu prietenii voştri”, a continuat el.

”Decât să fie nevoie de crearea unei televiziuni sau a tot felul de alte obiecte fizice complexe, care necesită fabricare şi materii prime, orice copil sau programator din lume va putea face acest lucru cu un set de unelte de concepţie 3D şi cu ajutorul unui cod, după care va putea să le vândă în lumea întreagă, fără să-şi facă griji pentru logistică sau livrare”, a mai explicat acesta.

Pentru Facebook, realitatea augmentată sau virtuală nu este ”doar un mijloc pentru a crea o nouă experienţă formidabilă, ci şi pentru a iniţia un val economic care are putea crea oportunităţi pentru oamenii din lumea întreagă”, a adăugat el.

”Este un lucru pe care îl vom vedea demarat în următorii 5 sau 10 ani”, a completat acesta.

Articolul Realitatea augmentată şi realitatea virtuală se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât era anticipat apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Serial documentar despre viaţa copiilor din canale, filmat la Bucureşti de o echipă internaţională

Un serial documentar despre viaţa copiilor din canale este filmat la Bucureşti luna aceasta de o echipă internaţională de cineaşti formată din Michela Scolari (scenarist, producător, regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) şi Gianluca Fellini (regizor).

Proiectul Bradamante film este intitulat „Copiii din canale/ The Sewer Kids”.

Cineaştii îşi propun să prezinte, cu sensibilitate şi curaj, viaţa copiilor din canale prin intermediul unui serial documentar ce va surprinde traiul de zi cu zi a unei comunităţi care provine dintr-un strat social existent şi ignorat încă din vremea comunismului.

Vocile din faţa camerelor de filmat aparţin unor foşti copii ai canalelor, ce au depăşit bariera unui aparent destin implacabil, cu ajutorul fundaţiei Parada, condusă de Franco Aloisio. Aceşti tineri au reuşit, prin artă socială şi mai ales prin intermediul circului, să se motiveze şi dea o nouă turnură existenţei lor, pentru un altfel de viitor.

Vezi și Dacian Dolean: În România, statutul socio-economic are un efect direct asupra alfabetizării, dincolo de abilitățile cognitive sau lingvistice

Publicul le va putea descoperi poveştile de viaţă, de cele mai multe ori crude, dureroase, cu situaţii şi momente la limita supravieţuirii, dar şi momentele de bucurie, trăite şi exprimate prin artă.

„Fiecare copil poate contribui la o schimbare majoră în bine. Iar datoria adulţilor e să aibă grijă de copiii prezentului – adulţii viitorului. Prin intermediul acestui documentar dorim să vorbim despre responsabilitatea noastră comună pentru viaţa şi bunăstarea copiilor şi să atragem atenţia asupra unei situaţii pe care mulţi preferă să o ascundă şi să o ignore, în loc să prevină ca aceasta să se mai întâmple. Putem învăţa multe din poveştile acestor copii şi le putem oferi la fel de multe în schimb: instrumente pentru un viitor mai bun. E important să putem înţelege, fără a blama”, au transmis, într-un comunicat, realizatorii proiectului.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: news.ro

Articolul Serial documentar despre viaţa copiilor din canale, filmat la Bucureşti de o echipă internaţională apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Turiştii, întâmpinaţi de dansatori pe Aeroportul Internaţional Rhodos

Insula grecească Rhodos şi-a întâmpinat turiştii din sezonul 2021 cu dansuri, cântece şi bunătăţi tradiţionale.

Nouă zboruri, şapte din Israel, au aterizat pe insulă joi.

„O destinaţie turistică matură este una care inspiră încredere vizitatorilor ei. Este una care dovedeşte că şi în cele mai dificile vremuri planifică şi implementează soluţii pentru toate problemele. Am adus cu succes turiştii în 2020 şi vom reuşi asta şi în 2021”, a spus guvernatorul Giorgos Hatzimarkos, potrivit greekcitytimes.com.

Vezi și Sibiu: Ateliere de dezvoltare personală prin actorie la Biblioteca Judeţeană ASTRA

Toţi cei care ajung în Grecia trebuie să completeze un formular prin care oferă detalii cu privire la locul şi perioada şederii, să prezinte un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 sau un test PCR recent cu rezultat negativ.

 

 

 

Sursa: news.ro

Articolul Turiştii, întâmpinaţi de dansatori pe Aeroportul Internaţional Rhodos apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

10 Mai, sosirea lui Carol, Independența și Regatul

10-mai-rege-pentru-romani-carol-i-18448793

În această zi sunt marcate trei momente istorice: la 10 mai, în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877 Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României.

Timp de opt decenii, între 1866 şi 1947, în calendarul sărbătorilor naţionale româneşti, 10 mai a fost reperul principal, Ziua naţională a României fiind respectată şi sărbătorită de toţi românii. La parada militară din fiecare 10 mai erau în frunte însuşi Regele şi Regina, iar românii participau în număr mare, dorind să-şi cinstească patria şi suveranul, deopotrivă.

În urma abdicării de la tron a regelui Mihai I şi înlăturarea monarhiei constituţionale la 30 decembrie 1947, s-a trecut şi la demolarea brutală a tuturor simbolurilor României Regale. Semnificaţia zilei de 10 mai ca Zi a Regalităţii a fost integral suprimată şi nici proclamarea Independenţei nu a mai fost legată de această dată, iar odată cu instaurarea regimului comunist ziua de 23 august a devenit Ziua naţională a României, marcată prin parade şi spectacole grandioase.

Simbolurile regalităţii au fost puternic asociate, de mai bine de 60 de ani, cu personalitatea Regelui Mihai, iar după reîntoarcerea sa în România, la 10 mai, în fiecare an, Ziua Regalităţii este sărbătorită de români prin evenimente publice, organizate de societatea civilă sau de Casa Regală a României.

Vezi și Educația financiară la copii: învață-i cum să facă bani, nu le spune ca nu ai

Din 2015, ziua de 10 mai este din nou sărbătoare naţională.

1866
Istoria zilelor de 10 mai începe odată cu venirea în ţară a prinţului Carol de Hohenzollern. Fusese desemnat, prin plebiscit, în 2 aprilie 1866, ca domnitor, după înlăturarea din domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie în acelaşi an.

Izbucnise un grav conflict, în acea perioadă, între Prusia, ţara natală a prinţului, şi Imperiul Habsburgic, iar Carol a fost nevoit să călătorească sub o identitatea falsă de Karl Hettingen, până la Turnu Severin. I.C.Brătianu l-a însoţit mai departe cu trăsura prin oraşele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte, vechiul drum al ţării, păstrat mai târziu în memorie drept „Drumul lui Carol”.

Vestea sosirii lui Carol la Bucureşti fusese transmisă prin telegraf şi a fost întîmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să-şi cunoască noul conducător.

La 10 mai 1866 Carol intra în Bucureşti şi aclamat de mulţimi a fost escortat până în Dealul Mitropoliei unde şi-a rostit jurămîntul în limba franceză: “Jur să păzesc legile României, să-i apar drepturile şi integritatea teritorială”.

În discursul care a urmat jurământului, domnitorul Carol I afirma: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român!”. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, Carol, va rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când va fi proclamat rege.

1877
Înalta Poartă adoptase, în decembrie 1876, o Constituţie cu aparenţe liberale, prin care provinciile şi posesiunile Imperiului alcătuiau “un tot nedivizibil, din care nici o parte nu poate fi dezlipită pentru nici un motiv”, singura cale spre independenţa teritoriilor fiind războiul.

România, un stat mic, la graniţa a trei mari imperii, Austro-Ungar, Ţarist şi Otoman, cu o populaţie de circa 5 milioane de oameni şi încă aproximativ 5 milioane de români în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine, a fost desemnată “provincie privilegiată” a Imperiului Otoman.

Constituţia otomană a provocat o vie indignare în România, în corpurile legiuitoare, presă şi opinia publică şi ca urmare guvernul român a declarat nule şi neavenite toate dispoziţiile care priveau România şi a iniţiat o ofensivă diplomatică fermă pentru recunoaşterea independenţei ţării pe cale paşnică.

Guvernul otoman s-a închis într-un mutism absolut la demersurile româneşti, iar marile puteri europene, deşi au adoptat o poziţie rezervată faţă de evenimente, s-au văzut obligate să se concentreze asupra situaţiei naţiunilor din Balcani care încercau să-şi câştige independenţa. După eşecul conferinţelor internaţionale de la Constantinopol, din decembrie 1876 şi ianuarie 1877, şi din martie la Londra, soluţia militară a fost de neevitat.

Războiul ruso-turc, izbucnit în aprilie 1877, a constituit ocazia ideală pentru ca România, aflată sub suzeranitate otomană, să-şi câştige independenţa. Implicarea ţării noastre, oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, a decis soarta conflictului şi stabilirea învingătorilor.

De ce consideră unii istorici că Ziua Națională a României ar trebui să fie 10 mai?

Pe acest fond, la 9 mai 1877, ministrul de externe din acea perioada, Mihail Kogălniceanu, rostea faimoasele cuvinte: „suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.

A doua zi, la 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou, dar de data aceasta de Camerele reunite, după care declaraţia a fost promulgată de către domnitorul Carol. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul armatei.

Dintre marile puteri europene, Franţa a primit cu rezervă Proclamaţia de Independenţă, iar Regatul Unit al Marii Britanii chiar cu ostilitate, în timp ce Imperiul Otoman a reacţionat dur la acţiunile politice şi militare ale românilor cu măsuri de descurajare: diplomaţii români de la Constantinopol au fost suspendaţi, nave româneşti cu cereale au fost sechestrate, oraşele Brăila şi Reni au fost bombardate, iar pichete de frontieră au fost atacate.

În iunie 1877 a început războiul ruso-româno-otoman pe 2 fronturi, unul în Balcani şi altul în Caucaz. Alături de armata rusă din Balcani au luptat armata română, sârbii, muntenegrenii şi bulgarii. În bătăliile de la Plevna şi Griviţa tupele române, conduse de Regele Carol I, s-au comportat admirabil, iar cucerirea Vidinului a încheiat participarea victorioasă a armatei române la Războiul de Independenţă.

Armata română şi-a făcut intrarea triumfală pe Podul Mogoşoaiei din Bucureşti pe 8 octombrie 1877. Pe 13 iulie 1878, prin Tratatul de la Berlin, marile puteri europene au recunoscut independenţa României, în a cărei componenţă intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea, până la linia de la est de Silistra – sud de Mangalia. Cele trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad şi Ismail – reveneau Rusiei.

În secolul al XIX-lea, în amintirea marilor bătălii din Războiul de Independenţă, cele patru mari artere ale Bucureştiului au fost botezate Calea Victoriei, Calea Griviţei, Calea Plevnei, şi Calea Rahovei.

În perioada comunistă, pentru a masca legătura cu regalitatea, propaganda oficială a insistat ca data de 9 mai, cea a discursului lui Kogălniceanu, să fie declarată ca Zi a proclamării Independenţei de stat.

1881
În data de 14 martie/26 martie 1881, camerele reunite ale Parlamentului votaseră transformarea ţării din principat în Regatul României, iar proclamarea independenţei în 1877, recunoscută şi de marile puteri, deschisese pentru statul român calea transformării în regat cu un rege în fruntea lui.

În acea zi, 10 mai, tot pe dealul Mitropoliei, unde jurase credinţă ţării ca domnitor cu 15 ani în urmă, Carol I şi-a pus pe cap coroana de Rege al României, făcută din oţelul unui tun turcesc capturat la Plevna în timpul Războiului de la 1877, iar soţia lui, Elisabeta, a fost încoronată ca Regină.

Astfel, la 10 mai 1881, se năşteau oficial Regatul României şi Familia lui Regală, iar Carol I devenea primul rege al României şi primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen.

Regele Carol I s-a stins din viaţă la 27 septembrie 1914, la Castelul Peleş, după o domnie de 48 de ani şi a lăsat în urma sa o monarhie consolidată, respectată în Europa, dar şi un stat modern şi puternic economic şi politic.

În urma Regeleui Carol I au rămas Independenţa, Dobrogea românească, calea ferată, Academia Română, Constituţia, Banca Naţională şi moneda numită leu. În planul patrimoniului cultural, printre operele Regelui Carol I şi ale soţiei sale, Regina Elisabeta a României, se numără Palatul Peleş, dar şi sprijinirea unor exponenţi de marcă ai culturii române, precum George Enescu, Elena Văcărescu, Nicolae Grigorescu sau Vasile Alecsandri.

I-au urmat pe tronul Romaniei Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I.

Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se va transforma, simbolic, începând cu Regele Ferdinand I în Casa Regală de România, va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române, în 1947.

Pe 10 mai 2011, Regele Mihai a emis un document regal prin care s-a oficializat în mod simbolic schimbarea numelui dinastiei, numindu-se din acel moment Casa Regală a României, renunţându-se la numele germane de Hohenzollern-Sigmaringen.

10 mai de altădată
În dimineaţa zilei de 10 Mai, “bubuitul tunurilor din Dealul Spirii reamintea Capitalei sărbatoarea. Pe străzile şi bulevardele pe unde avea să treacă cortegiul, casele şi prăvăliile erau împodobite cu drapele”.

“La ferestre erau flori, de balcoane atârnau covoare. Se ridicaseră arcuri pentru iluminaţia de seară”.

“Pe stâlpii înconjuraţi de verdeaţă fâlfâia tricolorul, iar portretele Regelui Carol I şi ale Reginei Elisabeta erau afişate pe la vitrinele prăvăliilor”.

“Tramvaiul electric era oprit de la 8 dimineaţa, iar cel cu cai de la 9 şi numai tramcarele puteau circula pe străzile libere. Lumea venea înţesându-se pe trotuare şi umflând frânghiile întinse de-a lungul lor; parcursul era Calea Victoriei, strada Carol, bulevardul Maria, Calea Rahovei, Mitropolie”.

“De la ora 9 trupele erau eşalonate între Calea Victoriei şi Mitropolie, pe trotuarul stâng. Prin mijlocul străzii treceau numai vizitiii cu brasarde la mână. Comisarii se plimbau afectaţi şi importanţi de colo-colo dând ţignale şi spunându-şi confidenţial glume şi amintiri de la cheful din ajun”.

“Răsfăţaţii soartei trebuiau să-şi ocupe locurile în tribună până la ora 10 şi jumătate. Parada se făcea în faţa statuii lui Mihai Viteazul iar publicul venea pe străzile Brătianu şi Colţei”.

“La 10 şi jumătate se auzeau din nou tunurile de la Arsenal. Cortegiul pleca de la Palatul Regal spre Te deum-ul de la Mitropolie”.

“În frunte – pefectul poliţiei cu un pluton de jandarmi călare. Apoi veneau Maiestăţile lor Regele şi Regina într-o trăsură de mare gală trasă de patru cai negri având în dreapta şi în stânga ofiţeri călare”.

“Apoi venea trăsura cu principii moştenitori iar la urmă ofiţerii de Sat Major, muzicile trupelor, şcolile de infanterie, cavalerie, artilerie şi geniu”.

“Cortegiul se încheia cu un alt pluton de jandarmi. Pe întreg parcursul trupele prezentau armele, muzicile cântau imnul regal, lumea striga “Ura! şi florile cădeau din balcoane”.

Astfel descria scriitorul Horia Furtună în 1941 la microfonul radioului public “10 Mai de altădată”.

Articolul 10 Mai, sosirea lui Carol, Independența și Regatul apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Arheologii au descoperit “cel mai mare oraş antic” din Egipt în apropiere de Luxor

O echipă de arheologi egipteni a descoperit “cel mai mare oraş antic din Egipt” datat de mai mult de 3.000 de ani înaintea erei noastre, în apropiere de Luxor, în sudul ţării, a indicat joi fostul ministru al Antichităţilor şi arheologul Zahi Hawass, potrivit AFP.

“Misiunea arheologică (…) a descoperit un oraş îngropat (…) care datează din timpul dinastiei regelui Amenhotep III şi care fost folosit de regele Tutankhamon, adică acum 3.000 de ani”, afirmă misiunea arheologică în comunicat.

Ajuns pe tron în 1.391 înaintea erei noastre, Amenhotep III a murit în 1.353. Obiecte, între care bijuterii şi ceramică cu sigiliul său au fost descoperite în oraş, confirmând datarea.

Este vorba despre “cel mai mare oraş antic din Egipt”, potrivit lui Hawass, citat în comunicat.

Misiunea a început excavările în septembrie 2020 între templele lui Ramses al III-lea şi a lui Amenhotep III de lângă Luxor, la aproape 500 de kilometri de Cairo.

“În câteva săptămâni, spre marea surprindere a echipei, au apărut cărămizi”, potrivit comunicatului. Şi situl este “în stare bună de conservare, cu ziduri aproape întregi şi cu încăperi pline de unelte ale vieţii cotidiene”.

“Descoperirea acestui oraş pierdut este a doua cea mai importantă de la mormântul lui Tutankhamon”, a estimat Betsy Brian, profesor de egiptologie de la Universitatea John Hopkins din Statele Unite, de asemenea citat în comunicat. Aceasta “ne va oferi detalii rare despre viaţa egiptenilor din Noul Imperiu”.

Oraşul este format din “trei palate regale (…) precum şi un centru administrativ şi unul de producţie”. Dar arheologii au dezgropat şi “o zonă de pregătire a hranei” cu o “brutărie”, “un cartier administrativ” şi “un atelier” de construcţie.

Vezi și Studiu: reducerea consumului de carne, impact pozitiv asupra mediului

Au fost de asemenea descoperite două morminte de “vaci sau tauri”, precum şi un corp uman “neobişnuit”.

După ani de instabilitate politică legaţi de revoltele populare din 2011, care au lovit sectorul-cheie, turismul, Egiptul caută să readucă vizitatori, în special promovând patrimoniul antic.

Săptămâna trecută, 22 de care care au transportat mumiile regilor şi reginelor Egiptului antic au traversat Cairo într-o paradă spectaculoasă pentru a fi expuse la Muzeul naţional al Civilizaţiei Egiptene (NMEC), noul sediu al rămăşiţelor regale.

Sursa: news.ro

Articolul Arheologii au descoperit “cel mai mare oraş antic” din Egipt în apropiere de Luxor apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Studiu: reducerea consumului de carne, impact pozitiv asupra mediului

Consumul cat mai rar de carne are un impact semnificativ asupra emisiilor de carbon, potrivit unui raport realizat de World Wide Fund for Nature (WWF) în Germania şi publicat de DPA.

Organizația din domeniul conservării naturii a urmărit consumul mediu de alimente al germanilor între anii 2015 şi 2018 şi a descoperit că, deşi alimentaţia vegană şi vegetariană au cel mai bun impact asupra mediului, consumul conştient al unei cantităţi mai reduse de carne reduce în mod semnificativ emisiile de carbon.

Un german obişnuit consumă 817 grame de carne săptămânal, astfel fiind creată dietă flexitariană, ai cărei adepţi consumă în medie 470 de grame de carne pe săptămână.
Reducerea consumului de carne la jumătate ar putea reduce emisiile de carbon ale Germaniei cu 27%, echivalentul a 56 de milioane de tone, potrivit WWF.

Daca oamenii nu ar mai consuma carne, emisiile de carbon ar putea fi reduse chiar cu jumătate, sau cu o cantitate cuprinsă între 98 şi 102 milioane de tone, a precizat WWF.
WWF a îndemnat publicul să-şi reconsidere dietele şi a făcut un apel la guvernul german să ia în calcul introducerea unei taxe pe produsele de origine animală.

Consumul de carne in exces poate, de altfel, afecta inima şi creşte riscul de cancer. Studiile arată că persoanele care manâncă zilnic o cantitate de aproximativ de 76 de grame de carne pocesată sau roşie au un risc mai mare de a dezvolta cancer de colon, în comparaţie cu persoanele care se rezumă la 21 de grame pe zi.

De câte proteine este nevoie pentru o viață sănătoasă

Un raport al Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Nutriţiei arată că necesarul de proteine pentru un bărbat adult trebuie să fie în jur de 60 g, iar pentru o femeie de 45 g pe zi. Paralel, un studiu realizat de Centrul Mondial de Cercetare a Cancerului a arătat că poţi preveni apariţia unor tipuri de cancer dacă vei mânca maximum 500 g de carne roşie, puţin procesată, pe săptămână.

Vezi și Ce e bun pentru creier: carnea, semințele, discuțiile, dansul, apa

Ce fel de carne este sănătoasă

Carnea de pui, de curcan sau peștele sunt variante sănătoase. Mare atenție, însă, și la modul de gătire, care dacă nu este unul sănătos, poate adăuga multe grăsimi saturate preparatelor.

Carnea roșie, precum cea de porc, de vită sau de miel, se va consuma în cantități moderate. Se poate consuma de cel mult 2 ori pe săptămână, iar atunci numai gătită sănătos – adică fiartă, pe grătar sau la cuptor, fără uleiuri sau alte grăsimi vegetale.

Nu este sănătoasă carnea procesată, adică cea afumată, mezelurile, cârnații, pateurile sau șunca. De aceea, acest tip de carne nu are cum să facă parte dintr-o alimentație sănătoasă.

Carnea este sănătoasă, atâta timp cât este consumată în cantități moderate. Orice exces face rău sănătății, mai ales dacă există deja probleme cu colesterolul, trigliceridele sau alte afecțiuni de natură cardiacă.

Vezi cel mai bun purificator de aer anti coronavirus

Autor: Dariana Paraschiv

Articolul Studiu: reducerea consumului de carne, impact pozitiv asupra mediului apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Studiu: Măștile umezite sunt mai sigure decât cele uscate

Un studiu dat publicității marți în Statele Unite demonstrează că măștile chirurgicale din bumbac, umezite de respirație în proporție de 35%, sunt mai sigure decât cele uscate.

Măștile sintetice nu sunt influențate de umezeală și, deci, nu-și modifică performanțele.

Au fost testate șase tipuri de mateiale sintetice și toate s-au comportat mai slab comparativ cu bumbacul.

Vezi și Școala online: copii au deja probleme de vedere și chiar la coloana vertebrală

Același studiu demonstrează că măștile de nivel medical și cele de tip N95 filtrează la fel, indiferent de gradul de umezeală.

Articolul Studiu: Măștile umezite sunt mai sigure decât cele uscate apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

14 trăsături ale Fascismului, oriunde s-ar afla el pe glob

RFI a publicat un articol despre Fascism, așa cum îl vedea Umberto Eco. Mai exact, în acest articol se vorbește despre 14 trăsături ale Fascismului, oriunde s-ar afla el pe glob. În 1995, Umberto Eco publica un eseu intitulat” Ur-fascismul” în revista The New York Review of Books. El afirma că fascismul este greu de definit, deoarece își schimbă forma constant. Dar autorul reușea să sublinieze 14 trăsături de bază ale tuturor mișcărilor fasciste.

„Aceste trăsături”, scria romancierul și semioticianul, „nu pot fi organizate într-un sistem; multe dintre ele se contrazic și sunt, de asemenea, tipice altor tipuri de despotism sau fanatism. Dar este suficient ca una dintre ele să fie prezentă pentru a permite fascismului să se coaguleze în jurul său”.

Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă dreaptă, definită de un naționalism radical. Mai multe despre fascism aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fascism

Vezi și Rusia face public protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov la 80 de ani de la semnare

Așadar, care ar fi aceste semne?

1. Cultul tradiției. „Trebuie doar să ne uităm la programa fiecărei mișcări fasciste pentru a găsi principalii gânditori tradiționaliști. Gnoza nazistă a fost hrănită din elemente tradiționaliste, sincretiste, oculte. ”

2. Respingerea modernismului. „Iluminismul, epoca rațiunii, sunt văzute ca începutul depravării moderne”.

3. Cultul acțiunii de dragul acțiunii. „Acțiunea, fiind frumoasă în sine, trebuie făcută înainte sau fără orice reflecție anterioară. Gândirea este o formă de emasculare”.

4. Dezacordul este trădare. „Spiritul critic face distincții, iar distincția este un semn al modernismului. În cultura modernă, comunitatea științifică laudă dezacordul ca o modalitate de a îmbunătăți cunoștințele”.

5. Teama de diferență. „Primul apel al unei mișcări fasciste sau prematur fasciste este unul împotriva intrușilor. Astfel, Ur-Fascismul este rasist prin definiție”.

6. Apel la frustrarea socială. „Una dintre cele mai tipice trăsături ale fascismului istoric a fost apelul către o clasă de mijloc frustrată, o clasă suferind de o criză economică sau sentimente de umilință politică”.

7. Obsesia pentru un complot. „Astfel, la rădăcina psihologiei ur-fasciste există obsesia pentru un complot, posibil unul internațional. Adepții trebuie să se simtă asediați”.

8. Inamicul este și puternic, și slab – aceasta, prin schimbarea continuă a focalizării retorice.

9. Pacifismul este o formă de tranzacționare cu inamicul.

10. Dispreț pentru cei slabi. „Elitismul este un aspect tipic al oricărei ideologii reacționare”.

11. Cu toții sunt educați să devină eroi. „În ideologia ur-fascistă, eroismul este norma. Acest cult al eroismului este strict legat de cultul morții”.

12. Machism și cultul armelor. „Machismul implică atât dispreț pentru femei, cât și intoleranță și condamnare a obiceiurilor sexuale nestandardizate, de la castitate la homosexualitate.”

13. Vocea Poporului, prezentată în mod selectiv. „Există un populism în care răspunsul emoțional al unui grup selectat de cetățeni poate fi prezentat și acceptat ca fiind Vocea Poporului”.

14. Ur-Fascismul vorbește Noua Limbă. „Toate manualele naziste sau fasciste au folosit un vocabular sărăcit și o sintaxă elementară, pentru a limita instrumentele unui raționament complex și critic.”

Dacă unele dintre aceste idei și comportamente, zugrăvite de Umberto Eco acum un sfert de secol, vi se par astăzi mai prezente decât oricând în spațiul public, s-ar putea să aveți dreptate să vă îngrijorați.

Vezi și Casoteca.ro – magazin

Articolul 14 trăsături ale Fascismului, oriunde s-ar afla el pe glob apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Avionul spaţial suborbital produs de Virgin Galactic a zburat doar o oră

SpaceShipTwo, avionul spaţial suborbital construit de Virgin Galactic, a trebuit să îşi întrerupă sâmbătă un zbor de testare şi să revină pe Terra. Cei doi piloţi ai săi au adus avionul pe pământ din cauza unei probleme tehnice, a anunţat compania producătoare pe contul său de Twitter, informează AFP.

“Secvenţa de aprindere a motorului-rachetă nu s-a finalizat”, au explicat reprezentanţii companiei Virgin Galactic, specializată în turismul spaţial, care au precizat apoi că atât vehiculul, cât şi echipajul “sunt în mare formă”.

SpaceShipTwo a decolat de la baza Spaceport America din New Mexico, la ora 15:24 GMT. Însă cei doi piloţi ai săi au trebuit să întrerupă zborul şi să revină la acea bază după un zbor care a durat puţin mai mult de o oră, aterizând la 16:45 GMT, potrivit contului de Twitter al companiei producătoare.

“Avem mai multe motoare care sunt pregătite aici, la Spaceport America. Vom verifica vehiculul spaţial şi vom repeta acest zbor în curând”, au precizat managerii de la Virgin Galactic.

Vezi și Tesla duce din ce în ce mai mulți sateliți pe orbita pământului cu SpaceX pentru rețeaua Starlink

Primii turişti ies în spaţiu în 2021

Compania înfiinţată de magnatul Richard Branson doreşte să trimită pasageri pe orbita Pământului, dispuşi să plătească sute de mii de dolari, pentru a pluti câteva minute în condiţii de imponderabilitate, la limita atmosferei cu spaţiul.

SpaceShipTwo urmează să trimită primii turişti în spaţiu în anul 2021, iar 600 de persoane au achiziţionat deja bilete pentru un astfel de zbor, contra sumei de 250.000 de dolari.

Astfel de lansări vor da startul primelor zboruri comerciale din domeniul turismului spaţial.

Dezvoltarea avionului-rachetă construit de Virgin Galactic, denumit SpaceShipTwo, a fost întârziată în special de un accident produs în 2014, când o eroare de pilotaj a unuia dintre cei doi piloţi aflaţi la bord a provocat dezintegrarea aparatului în timpul zborului. Un pilot a murit în acel accident, iar celălalt a suferit răni grave.

Vezi și Imagini cu primul pui de zimbru născut în libertate în Munţii Făgăraş

Articolul Avionul spaţial suborbital produs de Virgin Galactic a zburat doar o oră apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Tații și copiii stau mai mult timp împreună de la începutul pandemiei de COVID

marea-britanie-biblioteci-online

Tații și copiii stau mai mult timp împreună de la începutul pandemiei de COVID. 2020 a generat schimbări importante în privinţa relației dintre tați și copii. Potrivit cercetătorilor, suntem martorii celor mai semnificative şi profunde transformări din punctul de vedere al responsabilităţilor față de îngrijirea copiilor, de la al doilea Război Mondial încoace.

Cercetările au arătat faptul că, în timp ce femeile au suportat greutatea îngrijirii suplimentare a copiilor în prima perioadă de lockdown, numărul de ore pe care bărbaţii le petrec acum cu copiii lor a crescut enorm.

Acest lucru ar putea conduce la o reevaluare constantă a paternităţii şi a tiparelor de lucru.

„Liderii de afaceri au văzut direct ce presupune atât serviciul cât şi și viața de familie și au conştientizat faptul că ambii părinți trebuie să fie împuterniciți să se ocupe de creşterea copiilor în mod egal”, a declarat Ann Francke, directorul executiv al Chartered Management Institute din Marea Britanie.

Adoptarea programului de telemuncă i-a obligat pe liderii lumii de afaceri să recunoască faptul că munca flexibilă ar putea aduce beneficii tuturor angajaților, precum și economisirea de bani, a mai spus Francke.

”Taţii sunt vitali pentru progresul egalităţii de gen, din perspectiva mamelor. Fără acest progres pentru taţi, nu poate exista nici o evoluţie pentru mame la locul de muncă, cele două aspecte fiind precum feţele unei monede”.

58% mai mult timp petrecut de tați pentru îngrijirea copiilor

În mai, Oficiul britanic pentru Statistică Națională a constatat că odată cu prima Stare de Urgență provocată de COVID a crescut cu 58% timpul petrecut de tați pentru îngrijirea copiilor. Asta și pentru că timpul acordat lucrului al acestora a scăzut, în medie, cu o oră și 37 de minute pe zi.

În 2015, OMS a constatat că bărbații petreceau alături de copiii lor 39% din timpul pe care îl petreceau femeile, comparativ cu 64% în timpul lockdown-ului.

Rețelele sociale pot produce depresie pe fondul stresului acumulat în pandemie

Acest lucru ar putea duce la cea mai profundă schimbare, de după perioada de după război, a rolurilor în familii, a spus Adrienne Burgess, director executiv al Institutului Paternității din Marea Britanie.

„Cercetările ne arată că, atunci când are loc o mișcare socială, o criză este cea care o accelerează”, susţine Burgess.

Elliott Rae, fondatorul unei platforme online de parenting şi lyfestyle pentru bărbaţi, spune că a vorbit cu mulţi taţi care regretă că nu şi-a văzut mai mult copiii în timpul săptămânii, din cauza programului de lucru.

Aceştia au realizat acum că, stilul de viaţă pe care îl aveau înainte de pandemie, din cauza serviciului solicitant, le-a afectat mult viaţa de familie. Dacă bărbații ar continua să petreacă mai mult timp cu copiii lor odată ce lumea își va găsi „noul normal”, s-ar putea înregistra un impact pozitiv de durată, potrivit lui Duncan Fisher, de la Inițiativa Familiei din Marea Britanie.

„De această schimbare beneficiază copiii și femeile”, a spus el.

„Dar, într-adevăr, schimbarea este cel mai mult în beneficiul bărbaților, deoarece relaţiile de familie devin din ce în ce mai bune iar asta înseamnă viață de calitate”.

Sursa: TVR

Articolul Tații și copiii stau mai mult timp împreună de la începutul pandemiei de COVID apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo