Genomul unui om dintr-o populație necunoscută până acum, recuperat dintr-o peșteră

Oamenii de știință au descoperit genomul unui om antic într-o peșteră. Analizele au dezvăluit urmele unei femei care a trăit în urmă cu 25.000 de ani, în timpul ultimei glaciațiuni. Deși nu știm prea multe despre ea, femeia reprezintă o reușită științifică: fezabilitatea identificării populațiilor umane antice chiar și atunci când nu sunt recuperate oase.

Mostrele colectate mai conțineau ADN de la specii de lup și bizon, pe care o echipă internațională de cercetători a reușit să le plaseze în contextul istoriei populațiilor lor.

„Rezultatele noastre oferă noi detalii despre istoria genetică din Pleistocenul târziu a acestor trei specii și demonstrează că secvențierea directă a sedimentelor de ADN poate oferi date despre descendență și relații filogenetice”, au scris oamenii de știință în studiul lor.

Recuperarea de ADN antic se bazează în general pe multe oase și un pic de noroc. Mai întâi, avem nevoie ca oasele să fi rezistat și să fi rămas îndeajuns de intacte pentru ca ADN-ul să poată fi extras după mii de ani.

Femeia făcea parte dintr-un grup de oameni moderni, necunoscut până acum

Așadar, o echipă de oameni de știință coordonată de biologul Pere Gelabert și arheologul Ron Pinhasi de la Universitatea din Viena au căutat ADN în peștera Satsurblia. Aceștia au obținut șase mostre de sol și le-au analizat cu atenție, căutând urme de material genetic.

Cercetătorii le-au găsit sub forma de ADN mitocondrial. Fragmentat și incomplet, însă, odată ce a fost refăcut, ADN-ul a fost îndeajuns de util încât să ofere noi informații despre populațiile care au trăit cândva în această regiune.

În primul rând, femeia. Doar o mică fracțiune din genomul său a fost recuperat, însă cercetătorii au reușit să deducă faptul că femeia făcea parte dintr-un grup de oameni moderni, necunoscut până acum Grupul acela este acum dispărut, însă a contribuit la populații din ziua de astăzi din Europa și Asia, după cum au descoperit oamenii de știință atunci când genomul antic a fost comparat cu genomuri umane actuale.

ADN-ul descoperit în genomul de bizon poate fi găsit în bizonii din zilele noastre

Genomul de lup reprezintă, de asemenea, o descendență dispărută între timp. Asta sugerează că populațiile de lupi s-au schimbat și s-au transformat semnificativ la sfârșitul ultimei ere glaciare, în urmă cu 11.000 de ani, unele chiar dispărând complet, potrivit Science Alert.

Totodată, ADN-ul mitocondrial descoperit în genomul de bizon poate fi găsit în bizonii din zilele noastre. Cercetătorii au descoperit că genomul său era mult mai înrudit cu bizonii europeni și eurasiatici decât cu cei din America de Nord. Descoperirea este importantă pentru că sugerează că două descendențe s-au despărțit înainte de vremurile bizonului din peștera Satsurblia. Potrivit analizelor echipei, bizonul american a apărut primul, iar apoi s-a ramificat în alte populații. Nu se știe dacă cele trei specii au trăit împreună în peșteră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O specie necunoscută de oameni a fost descoperită în Israel

Noi dezvăluiri făcute de genomul celacantului, „fosila vie” care ne-ar putea ajuta să descifrăm misterele propriei evoluții

Genomul masiv al acestor „fosile vii” ar putea explica trecerea de la mediul acvatic la cel terestru

Cercetătorii avertizează că editarea genomului uman ar putea avea efecte nefaste

Articolul Genomul unui om dintr-o populație necunoscută până acum, recuperat dintr-o peșteră apare prima dată în Descopera.

Articol original

Așa-zisele „răpiri de către extratereștri” ar putea fi cauzate de visele lucide. Ce au descoperit cercetătorii ruși

Visarea lucidă, prin care oamenii sunt parțial conștienți și își pot controla visele în timpul somnului, ar putea explica așa-zisele povești cu răpiri de către extratereștri, sugerează un nou studiu.

Oamenii au început să relateze astfel de povești încă din secolul XIX. Circumstanțele răpirilor sună deseori ca un vis și evocă sentimente de teroare și paralizie. Anumite stări de visare mai sunt cunoscute să producă astfel de sentimente, ceea ce i-a făcut pe cercetătorii ruși să se întrebe dacă experimentele cu vise ar putea oferi indicii despre așa-zisele experiențe cu extratereștri. Oamenii de știință au cerut participanților să viseze despre întâlniri cu extratereștri sau Obiecte Zburătoare Neidentificate (OZN), descoperind că mai mulți voluntari au avut vise care semănau cu descrieri reale ale unor așa-zise răpiri de către extratereștri.

În timpul visării lucide, oamenii sunt conștienți de faptul că visează și se pot folosi de asta pentru a manipula ce se întâmplă într-un anumit vis. În jur de 55% dintre oameni au parte măcar o dată în viață de astfel de vise, iar 23% au vise lucide cel puțin o dată pe lună, potrivit unui studiu din 2016 care a analizat cinci decenii de cercetări în privința somnului.

Recent, cercetătorii de la un centru de cercetare privat din Moscova au desfășurat experimente cu 152 de adulți care se autoidentificau drept visători lucizi. Oamenii de știință i-au rugat „să găsească sau să cheme extratereștri sau OZN-uri” în timpul unui vis lucid. Studiul a fost publicat în International Journal of Dream Research.

„Omuleți cu piele albastră, capete supradimensionate și ochi bulbucați”

Cercetătorii au descoperit că 114 dintre participanți au raportat vise despre un anumit tip de interacțiune de succes cu un extraterestru. Dintre aceștia, în jur de 61% au descris că s-au întâlnit cu „extratereștri” care semănau cu cei din romanele și filmele științifico-fantastice, în timp ce 19% s-au întâlnit cu extratereștri care „arătau precum oamenii obișnuiți”.

O femeie care a participat la experiment a vorbit despre „omuleți cu piele albastră, capete supradimensionate și ochi bulbucați”. Atunci când extratereștrii au invitat-o la bordul navei spațiale, „am fost orbită de o lumină foarte puternică”, a spus aceasta. „Nu am mai putut să văd nimic și m-am simțit amețită”, a adăugat femeia, potrivit Live Science.

Un alt participant a spus că a visat că era întins pe patul său atunci când a simțit de parcă era „tras undeva”, ajungând într-o încăpere cu o siluetă albicioasă care i-a deschis pieptul și a început „să facă ceva cu niște unelte”.

Conversații cu extratereștri au avut loc în 26% dintre întâlniri, iar 12% dintre participanți au vorbit cu extratereștri în visele lor și au interacționat fizic cu aceștia. OZN-urile au apărut în 28% dintre întâlniri, iar 10% dintre participanții care au văzut OZN-uri au descris că au fost aduși în interiorul unei nave spațiale extraterestre.

Sentimente de paralizie, frică și neajutorare

Dintre cei care au descris întâlnirile drept „realistice”, 24% au avut parte și de paralizie în somn și o frică intensă. Astfel de emoții însoțesc adesea așa-zisele răpiri de către extratereștri. Deși indivizii care au descris că au fost răpiți de extratereștri ar putea crede cu adevărat că totul a fost real, acești oameni întâlneau cel mai probabil un extraterestru în timpul unui vis lucid, au concluzionat autorii studiului.

Sentimente de paralizie, frică și neajutorare în visele intense pot fi extrem de puternice, astfel că nu este de mirare că oamenii care au visat fără să știe insistă că s-au întâlnit cu adevărat cu extratereștri care i-au răpit și i-au transportat la bordul unui OZN, a precizat Michael Raduga, cercetător coordonator și fondatorul al centrului de cercetare privat.

Pentru acești „visători neștiutori, răpirile sunt reale”, a spus Raduga. „Pur și simplu nu știu cum să explice prin ce au trecut”, a adăugat cercetătorul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au identificat 29 de planete de unde extratereștrii ar putea observa Pământul

Fost astronaut: Cine crede că OZN-urile sunt extratereștri, acela este un idiot

Suntem siguri că vrem să fim găsiți de extratereștri? Ce cred cercetătorii de la SETI

Ce mesaje a trimis omenirea până acum extratereștrilor?

Articolul Așa-zisele „răpiri de către extratereștri” ar putea fi cauzate de visele lucide. Ce au descoperit cercetătorii ruși apare prima dată în Descopera.

Articol original

Viața antică din peșteri. Cum foloseau strămoșii noștri diferite surse de lumină în peșteri

Cu zeci de mii de ani în urmă, oamenii trăiau în peșteri și le explorau în moduri diferite față de cum o facem noi în ziua de astăzi. Poate că strămoșii noștri nu aveau lanterne moderne, însă asta nu înseamnă că locuiau în beznă totală.

Pentru a încerca să afle mai multe despre viața antică din peșteri, de la picturi rupestre la socializare, o echipă de cercetători a reprodus trei tipuri comune de tehnici antice de iluminat: torțe, lămpi cu grăsime animală și căminuri pentru foc (sau șemineuri).

Toate aceste trei tehnici erau folosite în Paleoliticul superior, începând cu 50.000 de ani în urmă. Oamenii de știință au explorat efectele surselor de iluminare în peștera Isuntza 1 din Spania.

Lumina determină percepția împrejurimilor și activitățile umane

„Oamenii au nevoie de lumină pentru a ajunge în părțile întunecate ale peșterilor, iar vizitele lor în acele locuri depind de caracteristicile fizice ale sistemelor de iluminare. Intensitatea luminozității, raza de acțiune, tipul de radiație și culoarea temperaturii luminii determină percepția împrejurimilor și activitățile umane de la interior (explorare sau activități artistice)”, au scris cercetătorii.

Cercetătorii s-au echipat cu opt tipuri de lumină bazate pe artefacte arheologice: cinci torțe făcute din iederă, ienupăr, stejar, mesteacăn și rășină de pin, două lămpi din piatră care ardeau grăsime animală, și un mic șemineu static confecționat din lemn de ienupăr și stejar.

Torțele au părut să funcționeze cel mai bine pentru explorarea și deplasarea prin peșteră. Torțele produceau lumină timp de 41 de minute, ceea ce este rezonabil, împrăștiau lumina în toate direcțiile și puteau fi reaprinse cu ușurință. Cu toate acestea, torțele au produs cel mai mult fum.

Ce tehnică de iluminare a funcționat cel mai bine?

Lămpile cu grăsime au funcționat cel mai bine pentru iluminarea spațiilor mici pentru perioade îndelungate de timp, arzând timp de peste o oră fără prea mult fum. Totuși, lumina lor nu ajunge prea departe, scrie Science Alert.

Cât despre șemineu, focul a trebuit să fie stins după 30 de minute din cauza fumului produs. Însă, căminul pentru foc a iluminat pe o distanță de 6,6 metri. Focul ar trebui să fie situat într-un loc cu ventilație bună, au spus cercetătorii.

Așadar, aceste experimente ne oferă detalii inedite despre constrângerile cu care se confruntau oamenii din Paleoliticul superior atunci când trebuiau să exploreze tuneluri, să trăiască în peșteri întunecate și să creeze artă rupestră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un reputat astronom avertizează că un experiment științific eșuat ar putea distruge întreaga galaxie

Geologul care a electrocutat un cadavru într-un experiment de „readucere la viață”

Experimentul sinistru cu prizonieri din timpul gripei spaniole

Experimentul Pitești, încercarea de dezumanizare și distrugere a personalității umane

Articolul Viața antică din peșteri. Cum foloseau strămoșii noștri diferite surse de lumină în peșteri apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cum reușesc elefanții să inhaleze cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia

Noi cercetări desfășurate de Institutul pentru Tehnologie din Georgia (Georgia Tech), SUA, au descoperit că elefanții își dilată nările astfel încât să creeze mai multă spațiu în trompă. Asta le permite elefanților să stocheze până la nouă litri de apă. De asemenea, animalele pot să sugă până la trei litri de apă pe secundă, o viteză de 30 de ori mai mare decât cea a strănutului uman, care este de 150 metri pe secundă.

Studiul desfășurat de Colegiul de Inginerie de la Georgia Tech a avut ca scop înțelegerea modului în care elefanții își folosesc trompele pentru a mișca și manipula aerul, apa, hrana și alte obiecte. Cercetătorii au încercat să afle și dacă acest comportament ar putea inspira dezvoltarea unor roboți mai eficienți care folosesc mișcarea aerului pentru a apuca și mișca obiecte.

În timp ce caracatițele folosesc jeturi de apă pentru a se deplasa și unii pești aruncă apă deasupra suprafeței apei pentru a prinde insecte, cercetătorii de la Georgia Tech au aflat că elefanții sunt singurele animale capabile să folosească aspirație atât pe uscat cât și în apă.

„Un elefant consumă în jur de 180 de kilograme de hrană pe zi, însă foarte puține detalii sunt cunoscute drept modul în care aceștia își folosesc trompele pentru a manevra hrana și apa timp de 18 ore în fiecare zi. Se pare că trompele lor acționează ca niște valize, fiind capabile să se extindă atunci când este nevoie”, a explicat Andrew Schulz, student la Georgia Tech.

„Un elefant își folosește trompa ca un briceag elvețian”

Schulz și echipa de la Georgia Tech au colaborat cu medici veterinari de la grădina zoologică din Atlanta, SUA, acolo unde au studiat elefanții în timp ce aceștia consumau diverse tipuri de hrană.

Pentru a afla mai multe despre aspirație, oamenii de știință au oferit elefanților un chips de tortilla și au măsurat forța aplicată. Uneori, animalul presa chipsul și inspira, astfel suspendând chipsul în vârful trompei fără să îl strivească. Acțiunea este similară cu o persoană care inhalează o bucată de hârtie pe gură, însă fără să o înghită. În alte cazuri, elefantul a aplicat aspirație de la distanță, aducând chipsul la marginea trompei.

Credit foto: Andrew Schulz/ Georgia Tech

„Un elefant își folosește trompa ca un briceag elvețian. Poate detecta mirosuri și apuca obiecte. În alte momente, trompa suflă și îndepărtează obiectele ca o suflantă de frunze, iar alteori acționează ca un aspirator”, a precizat David Hu, profesor coordonator al lui Schulz.

Prin observarea modului în care elefanții inhalează lichid dintr-un acvariu, oamenii de știință au reușit să măsoare durata de timp și volum. În doar 1,5 secunde, trompa a aspirat până la 3,7 litri.

Elefanții pot inhala cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia

O sondă ultrasonică a fost folosită pentru a măsura peretele trompei și a vedea cum funcționează mușchii interior ai trompei. Prin contractarea mușchilor, animalul își dilată nările cu până la 30%. Asta reducă grosimea pereților și extinde volumul nazal cu până la 64%, potrivit EurekAlert.

„La început nu am înțeles. Pasajul nazal al elefantului este relativ mic și animalul inhala mai multă apă decât ar fi trebuit. Abia după ce am văzut imaginile ultrasonice și am văzut extinderea nărilor am înțeles ce se întâmplă. Aerul face ca pereții să se deschidă, iar animalul poate stoca mai multă apă decât am estimat inițial”, a spus Schulz.

Având în vedere presiunea aplică, Schulz și colegii săi au sugerat că elefanții pot inhala cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia, care pot atinge până la 320 km/h.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un suspect de braconaj, călcat în picioare de elefanți într-un parc național sud-african

Elefanții africani au fost incluși pe Lista Roșie a Speciilor Amenințate

Populațiile de elefanți în pericol de dispariție, monitorizate și numărate din spațiu

O fotografie cutremurătoare cu elefanți care mănâncă din gunoaie, premiată cu 1.000 de lire sterline

Articolul Cum reușesc elefanții să inhaleze cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia apare prima dată în Descopera.

Articol original

Un studiu susține că prăbușirea ecosistemelor oceanice ar putea devasta omenirea în următorii 25 de ani

Pe măsură ce oceanele devin tot mai acide, un efect secundar deosebit de periculos al emisiilor de gaze cu efect de seră, lanțul trofic global s-ar putea prăbuși și omenirea s-ar putea confrunta cu devastarea totală în doar câteva decenii, potrivit unui nou studiu alarmant.

Studiul, elaborat de doi antreprenori și cercetători care încearcă să asigure acces la apă potabilă și care sunt afiliați Universității din Edinburgh, argumentează că până și cea mai mică creștere în aciditate va cauza schimbări profunde asupra ecosistemelor oceanice. Aceste schimbări vor produce efecte la nivel global.

Argumentul principal al cercetătorilor este că un ocean mai acid ar putea dizolva unii dintre compușii care alcătuiesc organisme precum plancton sau recife de corali, precum și materialele de care acestea au nevoie pentru supraviețuire.

Sursa de hrană pentru aproape 3 miliarde de oameni ar putea dispărea

Deși alte specii le-ar putea înlocui, formele de viață care pot supraviețui în condiții mai extreme sunt mai puțin potrivite pentru asigurarea bazele pentru lanțul trofic, ceea ce înseamnă că fenomenul ar eradica o sursă majoră de hrană. La capătul acelei reacții în lanț, susțin cercetătorii, sursa de hrană pentru aproape 3 miliarde de oameni ar putea dispărea cu totul.

Impactul schimbărilor climatice asupra oceanelor este deja vizibil pe planeta noastră, însă unele aspecte din noul studiu ar trebui luate în considerare cu precauție.

Trebuie să acționăm acum dacă vrem ca generațiile viitoare să mai aibă o șansă

Autorii au făcut mai multe afirmații fără a oferi dovezi sau surse, inclusiv faptul că microbi toxici vor otrăvi atmosfera atunci când vânturile puternice îi vor „sufla din ocean” și îi vor transporta în aer, scrie Futurism.

Totuși, lăsând la o parte afirmațiile discutabile, noul studiu lansează un avertisment pentru viitorul planetei Pământ. Având în vedere dificultatea monitorizării microbilor oceanici de care depinde Terra, cercetătorii mai argumentează că trebuie să luăm măsuri astăzi pentru ca generațiile viitoare să mai aibă o șansă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Detectoarele de bombe nucleare au dezvăluit o populație secretă de balene în Oceanul Indian

Al cincilea ocean al Pământului, confirmat în sfârșit de oamenii de știință

Top 10 lumi oceanice extraordinare din Sistemul Solar

Cercetătorii japonezi au forat cea mai adâncă gaură oceanică din istorie

Articolul Un studiu susține că prăbușirea ecosistemelor oceanice ar putea devasta omenirea în următorii 25 de ani apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cercetătorii au folosit drone pentru a dezvălui secretele societăților de balene ucigașe

Filmările cu drone au surprins detalii fără precedent din viețile sociale ale balenelor ucigașe, iar prieteniile acestora par să fie incredibil de similare cu cele ale oamenilor.

Urmărind un singur grup de 22 de balene ucigașe timp de 10 zile, cercetătorii au observat o rețea complexă de relații, inclusiv prietenii foarte apropiate.

Balene ucigașe trăiesc toată viața în același grup în care s-au născut, însă asta nu înseamnă că trebuie să le placă în mod egal de toți membri ai acelui grup. De-a lungul vieții lor, relațiile cu alte balene din grup par să fie într-o continuă schimbare.

Prin intermediul filmărilor cu drone, oamenii de știință au observat că majoritatea balenelor au prezentat o preferință pentru compania unor anumiți indivizi, alegând să iasă la suprafață cu ei și să îi atingă mai mult decât pe alții.

Femelele tinere sunt sufletul petrecerii

Acestea sunt semne ale cooperării și apartenenței sociale, ceea ce sugerează o legătură strânsă. Deseori, aceste relații apropiate se formau între balene de același sex și aceeași vârstă.

„Descoperirile noastre arată că balenele preferă să interacționeze cu anumiți indivizi chiar și în astfel de grupuri foarte apropiate. Este ca și cum mama ta te aduce la o petrecere atunci când ești copil, o petrecere la care nu ai fi ales să te duci, însă, odată ajuns acolo, poți să alegi cu cine îți petreci timpul”, a explicat Michael Weiss, autor coordonat al studiului, de la Universitatea Exeter, Marea Britanie.

Judecând după contactul fizic dintre anumite balene ucigașe, femelele tinere sunt sufletul petrecerii. Acestea par să joace un rol central în rețeaua socială a grupului.

Cercetătorii nu sunt siguri de ce, însă aceștia sugerează că masculii adulți petrec mai mult timp căutând hrană și mai puțin socializând astfel încât să-și mențină corpurile uriașe.

„Am fost uimiți să vedem cât de mult contact există între balene”

„Am fost uimiți să vedem cât de mult contact există între balene, cât de tactile sunt acestea”, a precizat Darren Croft, ecolog comportamental de la Universitatea Exeter, potrivit Science Alert.

Croft este fascinat de paralele pe care le-a observat între balene și ale animale. „În cazul multor specii, inclusiv la oameni, contactul fizic are tendința să fie o activitate liniștitoare care întărește legăturile sociale”, a adăugat Croft.

Una dintre cele mai interesante paralele pe care Croft și colegii săi le-au observat are legătură cu vârsta. Cu cât o balenă ucigașă este mai bătrână, cu atât devine mai puțin socială. Acest aspect se aliniază cu modul în care se comportă alte animale sociale, care au tendința să devină mai puțin sociale pe măsură ce îmbătrânesc, inclusiv și noi oamenii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Detectoarele de bombe nucleare au dezvăluit o populație secretă de balene în Oceanul Indian

Una dintre cele mai mari balene din Marea Mediterană a fost găsită moartă de Garda de Coastă italiană

Balenele se reîntorc, în sfârșit, în regiunile polare, după 40 de ani de la interzicerea vânătorii comerciale

Descoperire rară în Thailanda: Scheletul unei balene, din urmă cu cel puțin 3.000 de ani, a fost găsit

Articolul Cercetătorii au folosit drone pentru a dezvălui secretele societăților de balene ucigașe apare prima dată în Descopera.

Articol original

Biologii au „readus la viață” genul unor celule ciudate și galbene, uitat timp de 140 de ani

Adânc în țesuturile actiniilor, coralilor și meduzelor există celule ciudate și galbene care diferă din punct de vedere genetic de animalele marine.

După mai bine de un secol de la desemnarea acestor celule la un gen acum uitat, un nou studiu a „readus la viață” denumirea și a descris șase noi specii din întreaga lume.

„Având în vedere că echipa noastră este alcătuită din oameni de știință din șapte țări, am putut colecta toate aceste mostre în timpul pandemiei. Acest studiu evidențiază modul în care spiritul descoperirii științifice aduce oamenii împreună, chiar și în vremuri de restriște”, a explicat Todd LaJeunesse, biolog și autor coordonator al noului studiu, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA

Descrise pentru prima oară în 1881, celulele galbene au fost inițial clasificate în genul Zooxanthella de către omul de știință Karl Brandt. De asemenea, Brandt a introdus termenul „zooxanthellae”, care este folosit în mod colocvial chiar și astăzi.

Genul Philozoon, nefiind folosit niciodată, a fost uitat

Cu toate acestea, un alt cercetător, un scoțian numit Patrick Geddes, investiga aceste celule galbene în același timp. În 1882, fără să vadă cercetările lui Brandt, Geddes a descoperit că celulele nu erau doar separate de animalele în care se aflau, dar și faptul că acestea erau benefice, astfel având un rol simbiotic.

Genul stabilit de Geddes pentru a clasifica aceste celule a fost Philozoon, din cuvintele grecești „a iubi ca un prieten” și „animal”. Din păcate, Brandt a fost primul, astfel că genul Philozoon, nefiind folosit niciodată, a fost uitat odată cu trecerea timpului.

Acum, savanții știu prea bine că aceste microorganisme ciudate studiate de Geddes și Brandt sunt dinoflagelate fotosintetice, adică alge unicelulare aflate în simbioză cu alte ființe marine, precum coralii, din familia Symbiodiniaceae.

În cadrul noului studiu, cercetătorii au analizat mai îndeaproape celulele galbene, folosind date genetice, geografice și morfologice pentru a stabili poziția pe care ar trebui să o ocupe pe arborele filogenetic.

„Viața găsește o cale de a persista și prolifera”

După ce au stabilit că aceste creaturi trebuie clasificate într-un nou gen, cercetătorii au readus genul Philozoon în prim-plan cu două specii vechi și șase specii noi, potrivit Science Alert.

„Am rectificat genul Philozoon Geddes și două dintre speciile sale, P. medusarum și P. actiniarum, și am descris șase noi specii”, a scris echipa în noul studiu.

Echipa a mai scris că genul Philozoon poate fi găsit în habitate marine temperate de la mici adâncimi din întreaga lume, inclusiv Marea Mediterană, estul Australiei, Noua Zeelandă și Chile.

„Având în vedere că majoritatea algelor din familia Symbiodiniaceae au fost considerate tropicale, fiind cruciale pentru formarea de recife de corali, descoperirea și descrierea acestor noi specii în ape reci evidențiază capacitatea acestora de a evolua și trăi într-o varietate de condiții ecologice. Viața găsește o cale de a persista și prolifera”, a mai explicat LaJeunesse.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Celulele canceroase crescute în laborator diferă foarte mult de cele care apar în corpul uman

Gena defectă care încetinește celulele creierului

Un consum prea mare de sare ar putea afecta celulele sistemului imunitar

Cercetări post-mortem dezvăluie diferențe clare ale celulelor creierului la oamenii care suferă de depresie

Articolul Biologii au „readus la viață” genul unor celule ciudate și galbene, uitat timp de 140 de ani apare prima dată în Descopera.

Articol original

Telescopul Spațial Hubble are probleme grave. Ultimul anunț făcut de NASA

Telescopul Spațial Hubble este în mare pericol. Potrivit unui anunț recent al cercetătorilor de la NASAA, atât computerul principal al telescopului, cât și computerul de rezervă, se confruntă cu aceeași eroare.

Cu alte cuvinte, Hubble este într-o situație delicată. De asemenea, având în vedere că ultimul anunț de la NASA a fost făcut în urmă cu mai bine de cinci zile, devine tot mai clar să agenția spațială americană rămâne fără opțiuni pentru salvarea telescopului spațial.

Totodată, s-ar putea să nu mai primim vești despre Hubble prea curând. În timpul unei ședințe recente, Paul Hertz, director al diviziei de astrofizică de la NASA, a declarat că NASA va fi „foarte calculată” în analiza privind eroarea care afectează telescopul și nu se va pripi în încercarea de a rezolva problema.

Atât computerul principal cât și cel de rezervă se confruntă cu aceeași eroare

La data de 13 iunie, o problemă la computerul principal a forțat instrumentele științifice de la bordul telescopului spațial să intre în modul de siguranță. Oamenii de știință de la NASA au desfășurat teste pe 23 și 24 iunie pentru a vedea dacă pot rezolva problema și dacă operațiunile științifice pot fi reluate.

Însă, chiar și după activarea computerului de rezervă pentru prima oară în spațiu, după ce a fost instalat în urmă cu 12 ani, problemele au persistat. Atât computerul principal cât și cel de rezervă se confruntă acum cu aceeași eroare, a anunțat NASA.

Oamenii de știință își îndreaptă acum atenția spre alte componente de hardware, inclusiv instrumentul de formatare a datelor și regulatorul de energie de la bordul telescopului.

Telescopul Spațial Hubble a avut contribuții însemnate timp de 31 de ani

„Un regulator de energie asigură un flux constant de voltaj. Dacă tensiunea electrică este peste limită, aceasta ar putea cauza problemele observate”, au explicat cercetătorii de la NASA.

Săptămâna aceasta, inginerii vor continua să evalueze situația și vor încerca să treacă la un instrument de formatare și un regulator de energie de rezervă, potrivit Futurism.

Telescopul Spațial Hubble a avut contribuții însemnate pentru explorarea spațiului cosmic timp de 31 de ani, în urma cărora omenirea a putut observa atmosferele altor planete din afara Sistemului Solar. Tot ce putem face acum este să sperăm că zilele lui Hubble nu sunt numărate încă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Telescopul Spațial Hubble ar putea fi pierdut pentru totdeauna. De ce nu trimite NASA un echipaj uman la Hubble?

Telescopul Spațial Hubble se luptă pentru supraviețuire. Un computer din anii 1980 ar fi de vină

Imaginea cu Nebuloasa Voalul, surprinsă de Hubble în 2015, a fost refăcută de astronomi

O nouă imagine uimitoare surprinsă de Hubble arată o stea pe punctul de a fi anihilată

Articolul Telescopul Spațial Hubble are probleme grave. Ultimul anunț făcut de NASA apare prima dată în Descopera.

Articol original

Urme de pași ale ultimilor dinozauri care au pășit pe teritoriul Marii Britanii, descoperite de cercetători

Urme de pași ale ultimilor dinozauri care au pășit pe teritoriul Marii Britanii au fost descoperite în Kent, au anunțat cercetătorii.

În urmă cu aproximativ 66 milioane de ani, un asteroid a lovit Terra, astfel ducând la dispariția a mare parte din dinozaurii de pe planetă. Însă, inundațiile au cauzat dispariția dinozaurilor mult mai devreme, mai exact cu 110 milioane de ani în urmă.

Pe atunci, Marea Britanie era mai mult sau mai puțin acolo unde Maroc sau sudul Spaniei se află acum, nivelurile mărilor creșteau cu repeziciune și habitatele pentru dinozauri dispăreau. Însă, o plajă din Anglia, în apropiere de Dover, era un loc idilic.

O abundență de vegetație proaspătă acoperea întreaga plajă

Pentru carnivori, foarte mulți pești morți eșuaseră la mal, iar pentru erbivori, o abundență de vegetație proaspătă acoperea întreaga plajă, a explicat Dave Martill, unul dintre autorii noului studiu și profesor de paleobiologie la Universitatea din Portsmouth, Anglia.

Oamenii de știință au descoperit urme de pași fosilizate de la mai multe specii de dinozauri, păstrate în sedimente și create atunci când piciorul unui dinozaur apăsa cu presiune în pământ, într-o zonă predispusă la furtuni în Folkestone, Kent, potrivit The Guardian.

Urmele de pași sugerează că mulți dinozauri de dimensiuni medii au cutreierat plaja, inclusiv Ankylosaurus, dinozauri erbivori cu armură, terapode, carnivori bipezi, și ornitopode, dinozauri erbivori, potrivit studiului publicat în jurnalul Proceedings of the Geologists’ Association.

Ultima oportunitate de a găsi dovezi ale dinozaurilor care cutreierau Marea Britanie

„Eu cred că am surprins o mică parte din viața de dinozaur. Acest strat de rocă este ultima oportunitate de a găsi dovezi ale dinozaurilor care cutreierau Marea Britanie. Ce nu pot eu să înțeleg este de ce nimeni nu le-a găsit până acum, având în vedere că aceste roci au fost expuse de mai bine de 100 de ani”, a adăugat Martill.

Autorul principal al studiului, Philip Hadland, de la Muzeul și Galerie de Artă Hastings, a precizat că el a descoperit urmele neobișnuite în formațiunea stâncoasă în 2011 și a crezut că ar putea fi urme de pași, însă a fost nevoie de mai multe dovezi pentru a convinge comunitatea științifică, astfel că a colaborat cu alți oameni de știință pentru a afla mai multe.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O nouă specie de dinozaur este cea mai mare găsită vreodată în Australia

Mozazaurii, prădătorii feroce de pe vremea dinozaurilor care dominau oceanele

Cofondatorul Neuralink vrea să creeze o lume Jurassic Park și specii noi de dinozauri

Paleontologii ar fi aflat de ce nu există foarte multe fosile cu dinozauri de dimensiune medie

Articolul Urme de pași ale ultimilor dinozauri care au pășit pe teritoriul Marii Britanii, descoperite de cercetători apare prima dată în Descopera.

Articol original

Creierul uman are foarte multe în comun cu testiculele. Ce au aflat cercetătorii despre aceste organe

Știți acea vorbă care spune că bărbații gândesc deseori cu organele genitale? Ei bine, această vorbă tocmai a căpătat un nou sens. Un studiu recent a descoperit numeroase similarități între creierul bărbaților și testicule.

„Creierul și testiculele au cel mai mare număr de proteine în comun, în comparație cu alte țesuturi umane”, a explicat o echipă de oamenii de știință coordonați de Bárbara Matos de la Universitatea din Aveiro, Portugalia.

Deși creierul are un rol extrem de complex (ne controlează corpurile, primește și interpretează semnalele de organele senzoriale, gândește, simte), testiculele umane au doar două funcții principale, anume producerea de lichid seminal și hormoni.

Studiile anterioare au sugerat că există legături între disfuncția sexuală și tulburări ale creierului, dar și între inteligență și calitatea lichidului seminal. Bineînțeles, astfel de legături nu înseamnă prea multe de unele singure, însă acum o echipă de cercetători din Portugalia și Regatul Unit a găsit o explicație pentru motivul pentru care aceste legături ar putea exista.

Creierul și testiculele au nevoie de multă energie pentru procese extrem de elaborate

Oamenii de știință au comparat proteine de la 33 de tipuri de țesut, inclusiv inimă, intestine, ovare, cervix și placentă, descoperind că testiculele și creierul împărtășesc 13.442 de proteine. Descoperirea este confirmată și prin studiile genetice care au arătat că aceste organe aflate la mare distanțe unul de altul împărtășesc cel mai mare număr de gene dintre toate organele din corp.

Matos și colegii săi au descoperit că proteinele împărtășite sunt în mare parte implicate în dezvoltarea țesutului și comunicarea celulară. Aceste proteine împărtășite au logică dacă luăm în considerare faptul că aceste țesuturi sunt extrem de similare.

Creierul și testiculele au nevoie de multă energie pentru a desfășura procese extrem de elaborate precum gândirea și producerea a milioane de spermatozoizi în fiecare zi. Așadar, ambele organe au celule specializate pentru a susține neuronii care lucrează din greu în creier și celulele germinale din testicule.

De asemenea, chiar dacă sunt celule cu scopuri foarte diferite, neuronii funcționează în mod similar cu spermatozoizii. Ambele celule au sarcini importante. Celulele creierului transmit neurotransmițători între ele, iar, în cazul spermatozoizilor, același process este folosit pentru a elibera factori de fertilizare importanți.

Cum au ajuns două organe atât de diferite să împărtășească atât de multe?

Descoperirile ridică multe semne de întrebare. Cum au ajuns două organe atât de diferite să împărtășească atât de multe? Cercetătorii suspectează că ar fi vorba de faptul că ambele organe sunt influențate de procesul de speciație, scrie Science Alert.

La fel cum animalele separate de milioane de ani de evoluție și care au evoluat la mii de kilometri depărtare unele față de altele pot dezvolta aceleași trăsături, la fel se poate întâmpla și în cazul diferitelor grupuri de țesuturi din corpul uman.

Deși proprietarii de testicule ar putea să nu fie prea încântați de aceste revelații biologice, restul dintre noi s-ar putea gândi că descoperirea este cât se poate de logică. Însă, înainte să ne entuziasmăm prea mult, această descoperire înseamnă că și creierul femeilor împărtășește aceleași similarități cu testiculele.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce loviturile în testicule provoacă dureri abdominale?

De ce bărbaţii au penisuri mari dar testicule mici?

Conform unui nou studiu, primatele mai ”arătoase” au şi testicule mai mici

Barba este mai murdară chiar şi decât un câine, iar mărimea ei este invers proporţională cu mărimea testiculelor, conform unor studii controversate

Articolul Creierul uman are foarte multe în comun cu testiculele. Ce au aflat cercetătorii despre aceste organe apare prima dată în Descopera.

Articol original

Un studiu explică de ce nucleul interior al Pământului ar putea fi asimetric

Atunci când undele seismice se deplasează cu repeziciune prin planeta noastră, acestea par să călătorească cu 3% mai repede atunci când se deplasează vertical de la pol la pol, față de atunci când se deplasează orizontal de la est la vest.

Noile modele sugerează că acest lucru se datorează faptului că nucleul solid al Pământului crește mai repede pe o parte, la mare adâncime sub Marea Banda din Indonezia, și mai lent pe cealaltă parte, pe sub Brazilia.

În istoria Pământului a existat un moment în care planeta nu avea un nucleu solid. Cel mai adânc interior al planetei noastre a conținut probabil o masă de material topit timp de miliarde de ani înainte ca fierul lichid din centru să înceapă să se răcească și să se solidifice.

Asta înseamnă că centrul Pământului ar putea fi un roi gigant de fier cristalizat, iar atunci când aceste cristale se aliniază într-un anumit mod cel mai probabil permit undelor seismice să se deplaseze mai repede în unele direcții.

„Cel mai simplu model arăta că nucleul interior este asimetric”

Desfășurând modele privind modul în care s-ar fi putut produce această aliniere, cercetătorii au ajuns la o explicație neașteptată. Nucleul interior al Pământului crește într-un mod asimetric.

„Cel mai simplu model părea destul de neobișnuit și arăta că nucleul interior este asimetric. Partea de vest arată diferit față de partea de est până în centru, nu doar în partea de sus a nucleului interior, așa cum au sugerat unii. Singurul mod prin care putem explica acest lucru este că o parte se dezvoltă mai repede decât cealaltă”, a explicat Daniel Frost, seismolog la Universitatea din California Berkeley, SUA.

Bineînțeles, este imposibil să forăm în nucleul interior al Pământului pentru a afla ce se întâmplă acolo, astfel că acesta este un domeniu de cercetare în care dezbaterile vor fi mereu aprinse. Propagarea undelor seismice și simulările computerizate sunt doar câteva dintre modalitățile prin care putem testa posibile explicații pentru motivul pentru care Terra s-a format în acest fel.

O rată de creștere cu 40% mai mică la poli și cu 130% mai mare la Ecuator

Folosind diferite modele computerizate care explică geodinamica Pământului și fizica mineralelor de fier aflate sub presiune și temperatură ridicată, oamenii de știință au încercat să afle de ce nucleul interior al planetei noastre este aliniat într-un mod atât de neobișnuit.

Cea mai simplă explicație pe care au găsit-o a fost că nucleul de cristal al lumii noastre crește cel mai rapid la Ecuator, în special pe partea de est, potrivit Science Alert.

„Asta corespunde unei rate de creștere care este cu 40% mai mică la poli și cu 130% mai mare la Ecuator față de media globală”, au concluzionat autorii noului studiu.

Așa a fost de la bun început

Această rată de creștere asimetrică sugerează că unele părți ale nucleului interior al Pământului sunt mai calde, în timp ce altele sunt mai reci, astfel contribuind la formarea cristalelor de fier într-un ritm mai accelerat. Gravitația răspândește apoi acest exces de creștere în mod uniform în nucleul planetei, păstrând în general o formă sferică și deplasând cristalele către poli.

În cele din urmă, cercetătorii cred că această deplasare prin gravitație este cea care aliniază rețeaua de cristale a nucleului interior al Pământului de-a lungul axei sale de rotație.

Totodată, se pare că așa a fost de la bun început. Modelul oamenilor de știință sugerează că acest tip de creștere asimetrică a avut loc imediat ce interiorul planetei a început să se răcească și să se solidifice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Viteza de rotație a Pământului se modifică. Ne afectează?

Pământul sau Marte: Ce arată, de fapt, aceste imagini incredibile?

Numărătoare în premieră. Câte păsări sălbatice au mai rămas pe Pământ?

De cât timp am avea nevoie pentru a opri un asteroid care se îndreaptă spre Pământ?

Articolul Un studiu explică de ce nucleul interior al Pământului ar putea fi asimetric apare prima dată în Descopera.

Articol original

Telescopul Spațial Hubble se luptă pentru supraviețuire. Un computer din anii 1980 ar fi de vină

Telescopul Spațial Hubble se confruntă cu probleme grave, toate activitățile astronomice fiind oprite, a anunțat NASA.

Observatorul orbital a rămas în modul inactiv încă de duminică, 13 iunie, după ce un computer din anii 1980 care controlează toate instrumentele științifice s-a oprit automat, cel mai probabil din cauza unei plăci de memorie defecte.

Incidentul este cel mai recent dintr-o serie de probleme minore și majore frecvente care au pus la grea încercare telescopul spațial îmbătrânit. De la lansarea sa în 1990, Hubble ne-a extins considerabil cunoștințele în privința Universului.

Încă o dovadă a faptului că Hubble a îmbătrânit

Controlorii de zbor de la Centrul Goddard pentru Zbor Spațial al NASA au sărit, duminică, în ajutorul telescopului, încercând să repornească computerul, însă Hubble s-a oprit din nou. Echipa încearcă să treacă computerul telescopului la o placă de memorie de rezervă.

Dacă aceste eforturi vor avea succes, observatorul orbital va trece prin teste minuțioase înainte ca NASA să încerce să îi repornească instrumentele științifice.

Hubble Extreme Deep Field. Credit foto: NASA/ESA

Cu toate acestea, momentan, toate instrumentele telescopului Hubble sunt blocate în modul de siguranță. După lansarea din 1990, telescopul a devenit celebru pentru descoperirile sale astronomice, cum ar fi Hubble Deep Field, o imagine care arată o zonă din cer, mult prea întunecată pentru a fi vizibilă ochiului uman, care era presărată cu nenumărate galaxii dintr-un Univers antic. Însă, cel mai recent incident este încă o dovadă a faptului că Hubble a îmbătrânit, în ciuda numeroaselor reparații și actualizări de software.

Telescopul Spațial James Webb este programat pentru lansare anul acesta

Deși mulți dintre noi ar dori ca Hubble să funcționeze în continuare, un alt telescop va începe în curând să ne uimească cu noi descoperiri. Telescopul Spațial James Webb este programat pentru lansare anul acesta. Totuși, succesorul lui Hubble va funcționa de la 1,5 milioane de kilometri distanță, un loc mult prea îndepărtat ca astronauții să ajungă pentru reparații regulate, scrie Interesting Engineering.

Deși oamenii de știință ar dori ca operațiunile lui Hubble să se suprapună cu primele săptămâni sau chiar ani de funcționare ai Telescopului Spațial James Webb, s-ar putea ca observatorul din anii 1990 să nu mai reziste prea mult. Între timp, cercetătorii de la NASA vor face tot ce este posibil pentru reactivarea lui Hubble.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O fotografie uimitoare făcută de Hubble dezvăluie o galaxie aflată pe moarte

O nouă imagine uimitoare surprinsă de Hubble arată o stea pe punctul de a fi anihilată

Telescopul spațial Hubble a intrat în modul de siguranța după o eroare de software

Telescopul spațial James Webb, succesorul lui Hubble, a trecut testul final înainte de lansare

Articolul Telescopul Spațial Hubble se luptă pentru supraviețuire. Un computer din anii 1980 ar fi de vină apare prima dată în Descopera.

Articol original

O nouă specie de dinozaur este cea mai mare găsită vreodată în Australia

O nouă specie de dinozaur descoperită în sud-vestul statului australian Queensland a fost recunoscută în mod oficial drept cea mai mare specie de dinozaur găsită vreodată în Australia și printre cele mai mari din lume.

Australotitan cooperensis, un dinozaur erbivor din familia cunoscută drept titanozauri, a trăit cel mai probabil între 92 și 96 milioane de ani în urmă, în timpul perioadei cretacice.

Avea o lungime între 25 și 30 de metri, o înălțime între 5 și 6,5 metri, un gât și o coadă foarte lungă, astfel că dinozaurul era similar cu bine-cunoscuții Brachiosaurus și Apatosaurus.

Poreclit Cooper, dinozaurul australian a fost descoperit inițial în apropiere de Cooper Creek în Bazinul Eromanga în 2007, însă a fost abia acum descris în mod științific de către paleontologii de la Muzeul Queensland și Muzeul de Istorie Naturală Eromanga.

Dinozaurul Cooper ar fi cântărit 67 de tone

Cercetătorii au găsit omoplații, oasele membrelor și cele pelvine, multe dintre acestea fiind în mare parte intacte. Zona izolată, dimensiunea și fragilitatea oaselor dinozaurului au contribuit la o întârziere a stabilirii în mod oficial că rămășițele au aparținut unei specii anterior necunoscute, a spus paleontologul Robyn Mackenzie.

„Oasele atât de mari și fragile au necesitat ani buni pentru a fi pregătite și curățate”, a precizat Mackenzie.

Mackenzie și soțul său au fondat Muzeulul de Istorie Naturală Eromanga, după ce oase de dinozaur au fost descoperite pe proprietatea familiei lor în 2006. De atunci, rămășițele a aproximativ 15 dinozauri au fost găsite proprietatea familiei.

Mackenzie a mai precizat, având în vedere lungimile și circumferințele membrelor dinozaurului Cooper, animalul ar fi cântărit 67 de tone, deși cifrele pot varia în funcție de metoda de estimare, scrie The Guardian.

Cel mai mare titanozaur cunoscut din lume

Un al doilea specimen Australotitan a fost găsit tot la Eromanga. George, după cum a fost poreclit, era mult mai mare decât Cooper. Lungimea estimată a femurului era de 2,2 metri, în comparație cu 1,9 metri pentru Cooper. Cu toate acestea, oasele lui Cooper erau mult mai fragmentate, ceea ce înseamnă că au fost mai dificil de studiat.

Cel mai mare titanozaur cunoscut din lume este Patagotitan, descoperit în America de Sud. Analizele au arătat că Australotitan era înrudit cu alte trei sauropode australiene, un grup de dinozauri care a inclus și titanozaurii. Cele trei specii au fost găsite în nordul regiunii, în Winton.

Dr. Scott Hocknull, paleontolog la Muzeul Queensland, a spus că este posibil ca cele patru specii să fi evoluat unele din altele în habitate diferite.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cadavrul unui bărbat dat dispărut, găsit în statuia unui dinozaur din Catalonia

Mozazaurii, prădătorii feroce de pe vremea dinozaurilor care dominau oceanele

Cofondatorul Neuralink vrea să creeze o lume Jurassic Park și specii noi de dinozauri

Un dinozaur fioros a terorizat Patagonia în trecut

Articolul O nouă specie de dinozaur este cea mai mare găsită vreodată în Australia apare prima dată în Descopera.

Articol original

Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată

În urmă cu mai bine de 19 milioane de ani, oceanele lumii erau pline de rechini, de aproximativ zece ori mai mult decât în zilele noastre. Apoi, dintr-o dată, acești mari prădători marini au dispărut aproape în totalitate.

Acest eveniment devastator și misterios de extincție în masă a fost descoperit abia recent printr-o serie de anchete accidentale, iar din dovezile pe care le avem până acum nu este încă clar ce a cauzat sfârșitul brusc al mai multor specii.

„Mă ocup cu studiul dinților de pești și solzi de rechini descoperiți în sedimentele de la mari adâncimi. Alături de colegii mei am decis să elaborăm o analiză de 85 de milioane de ani a abundenței de pești și rechini astfel încât să aflăm cum arăta variabilitatea normală a acelei populații pe termen lung”, a explicat Elizabeth Sibert, cercetător la Universitatea Yale.

Atunci când oamenii de știință au comparat raportul dintre denticulele antice de rechin cu alți dinți de pește îngropați până la 5.700 de metri adâncime pe fundul marin, aceștia au observat o schimbare clară a speciilor oceanice care a avut loc în urmă cu aproximativ 19 milioane de ani.

Un declin de două ori mai mare decât evenimentul de extincție Cretacic-Paleogen

Înainte de acest eveniment, mostrele de sedimente dețineau o abundență atât de denticule, cât și de dinți, care se desprind în mod natural de pe corpurile peștilor și ajung pe fundul mării. După acest punct, însă, doar o treime din mostre conțineau dovezi ale denticulelor de rechin.

La începutul Miocenului, între 16 și 20 de milioane de ani în urmă, sedimentele oceanului au trecut de la un conținut de o fosilă de rechin per cinci fosile de pești la o fosilă de rechin per 100 de fosile de pești.

Acest declin neașteptat al abundenței rechinilor este de două ori mai mare decât aceea din timpul evenimentului de extincție Cretacic-Paleogen, care a dus la dispariția a trei sferturi din plante și animale în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani.

O scădere accentuată a abundenței rechinilor

Prezența denticulelor antice în sedimentele oceanice este doar un indicator pentru numărul de rechini care înotau cândva în oceanele noastre, însă aceeași schimbare bruscă a modelului a fost observată în mai multe regiuni din lume.

În sedimente din Pacificul de Nord și de Sud, oamenii de știință au găsit dovezi ale unei scăderi accentuate a abundenței rechinilor, estimată la peste 90%. De asemenea, diversitatea rechinilor din oceanele lumii a scăzut cu peste 70% în același interval de timp, scrie Science Alert.

După această schimbare bruscă, care a avut loc cel mai probabil în mai puțin de 100.000 de ani, diversitatea rechinilor din oceanele Pământului nu a mai fost niciodată aceeași.

Rechinii de coastă sunt deja în stadiul de dispariție funcțională

În timp ce multe specii de rechini oceanici au dispărut în timpul acestui eveniment, rechinii de coastă au fost puțin mai norocoși. Descendențele din zilele noastre provin, în mare parte, de la acei supraviețuitori. În sedimentele depuse după evenimentul de dispariție, cercetătorii nu au găsit noi tipuri de denticule de rechin, ceea ce sugerează că au apărut puține specii de rechini după eveniment.

Aceasta este o descoperire îngrijorătoare, pentru că ar putea însemna că rechinii nu au abilitatea de a se recupera în totalitate după un eveniment brusc de dispariție. Din nefericire, ne îndreptăm cu pași repezi înspre un alt eveniment de dispariție.

Începând cu anii 1970, rechinii moderni au trecut printr-un declin de aproximativ 70%, în special din cauza pescuitului excesiv. Drept urmare, rechinii de coastă sunt acum în stadiu de dispariție funcțională în 19% din recifele de corali din lume. Odată dispăruți, cercetătorii se tem că diversitatea rechinilor va fi pierdută pentru totdeauna.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce se nasc rechinii tot mai slabi și bolnavi

Noi cercetări arată că rechinii folosesc câmpul magnetic al Pământului ca un compas

Cercetătorii au descoperit că trei specii de rechin din Noua Zeelandă strălucesc în întuneric

Un rechin de mărimea unei camionete, descoperit eșuat pe o plajă de către pescarii dintr-un stat american

Articolul Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj lucrează la primul sistem robotic de curățare a deșeurilor de pe fundul oceanului

O echipă de cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lucrează, alături de alți șapte parteneri europeni, la primul sistem robotic inteligent de curățare a fundului oceanului. Sistemul, denumit SeaClear, se bazează pe drone și roboți subacvatici, care vor fi antrenați să identifice și să colecteze deșeurile. Cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor, ce se sărbătorește pe 8 iunie, echipa internațională de cercetători a anunțat într-un comunicat de presă că a finalizat primele dispozitive de colectare a deşeurilor, astfel încât în curând vor putea începe testele de teren pentru sistemul robotic.

Oceanele din întreaga lume sunt poluate cu aproximativ 26 până la 66 milioane de tone de deşeuri, cum ar fi plastic, sticle sau cauciucuri, majoritatea aflate pe fundul oceanului. În prezent, nu există o soluţie robotică pentru colectarea deşeurilor de pe fundul mării, ci aceasta se face cu scafandri, în acţiuni costisitoare şi adesea periculoase. Obiectivul proiectului SeaClear, în cadrul căruia sunt implicați și cercetători români, este de a dezvolta primul sistem robotic capabil să curețe fundul oceanului fără intervenție umană. Primele zone avute în vedere sunt cele de coastă, deoarece ele suferă cel mai mare influx de deşeuri.

Vezi și O nouă Lege a Educației până la sfârșitul anului

„Sistemul SeaClear va cuprinde un vas robotic de suprafaţă, doi roboți subacvatici și o dronă”, explică Lucian Buşoniu, coordonatorul echipei din România şi profesor la grupul de Robotică şi Control Neliniar al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN). „Cel mai mic dintre cei doi roboți scanează fundul mării cu o cameră și un sonar. Astfel, el detectează locaţia şi tipul deşeurilor, folosind inteligența artificială pentru a face distincţia dintre deşeuri şi viaţa acvatică, cum ar fi peștii și algele marine. Al doilea robot se deplasează la locaţiile deşeurilor, le apucă cu un dispozitiv de prindere și le depozitează într-un coș. Sistemul de prindere este proiectat cu orificii prin care peştii să poată scăpa cu uşurinţă dacă sunt prinşi accidental. În ape curate, drona poate căuta și ea deşeuri din aer”.

Foto: natgeo.ro

Echipa clujeană are un rol cheie în cadrul sistemului: construirea hărții subacvatice, pe baza tuturor datelor provenite de la roboții implicați. Acest lucru este necesar pentru identificarea locației deşeurilor, astfel încât să poată fi culese ulterior.

Primele teste vor avea loc în Dubrovnik
“Prima pași ai proiectului au fost dezvoltarea și adaptarea echipamentelor robotice” precizează prof. Buşoniu. „Recent, au fost finalizate două componente esenţiale pentru colectarea deşeurilor: dispozitivul de prindere a deşeurilor, dezvoltat de partenerii germani de la Universitatea Tehnică din Munich, şi coşul de depozitare a deşeurilor, dezvoltat de o altă instituție de cercetare germană, Fraunhofer Hamburg.” Primele teste ale componentelor vor avea loc în luna septembrie a acestui an, în zona de coastă a orașului Dubrovnik, din Croația, una dintre cele mai populare destinații turistice europene.

Vezi și Expoziţii, spectacole, concerte, tururi interactive și evenimente în online – pe 12 iunie, la Noaptea Muzeelor

Universitatea Tehnică din Cluj va antrena roboții
Pe viitor, echipa UTCN se pregătește să învețe robotul de observație să își croiască singur traseul spre deșeuri. „Ne propunem să trecem de la o traiectorie predefinită, la una adaptivă, care găseşte deşeurile mult mai repede şi cu un consum de energie mult mai mic. Practic, antrenăm robotul, folosind metode din inteligenţa artificială şi învăţarea prin recompensă” adaugă prof. Buşoniu. „Avem deja un prototip care demonstrează că acest lucru este posibil; integrarea şi aplicarea acestui prototip la sistemul real de roboţi va fi provocarea principală pentru etapa următoare a proiectului.”

SeaClear este un proiect european care a demarat la 1 ianuarie 2020, şi se desfășoară până în decembrie 2023. Bugetul total este de aproximativ 5 milioane de euro. Proiectul implică opt parteneri din șase țări și 49 de cercetători. Cei opt parteneri sunt: TU Delft, Autoritatea Portuară Hamburg, UTCN, Subsea Tech, TU München, Fraunhofer CML, Universitatea din Dubrovnik și Agenţia Regională DUNEA din Dubrovnik.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: edupedu.ro

Articolul Cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj lucrează la primul sistem robotic de curățare a deșeurilor de pe fundul oceanului apare prima dată în Pedagoteca.

Articol original

Roverul Curiosity al NASA a observat nori ciudați și colorați pe planeta Marte

Ar putea părea ca o carte poștală din deșertul din Arizona, însă imaginile acestea arată un loc mult mai exotic. Aceasta este planeta Marte, văzută „prin ochii” roverului Curiosity al NASA.

Imaginile au fost făcute recent de roverul Curiosity pentru a studia tipul ciudat de nori aflați deasupra Craterului Gale, „casa” roverului.

Oamenii de știință au descoperit în urmă cu doi ani că tipul de nori se forma mult mai devreme în anul marțian decât s-au așteptat inițial. Așadar, în acest an marțian, roverul Curiosity a observat norii timpurii și nu a fost deloc dezamăgit. Într-adevăr, norii au apărut spre sfârșitul lunii ianuarie, atunci când robotul a început să documenteze norii bogați în gheață care împrăștiau lumina solară și creau peisaje colorate și uimitoare.

„Este cu adevărat uimitor să vezi ceva atât de colorat pe Marte”

„Mereu sunt uimit de culorile care apar, nuanțe de roșu, verde, albastru și mov. Este cu adevărat uimitor să vezi ceva atât de colorat pe Marte”, a spus Mark Lemmon, om de știință la Institutul pentru Știință Spațială din Colorado, într-un comunicat al NASA.

Ciudat este că acești nori par să fie la o înălțime mai mare în atmosfera marțiană decât acei nori văzuți de obicei de cercetători pe Planeta Roșie, potrivit NASA. De obicei, dacă un nor trece deasupra roverului Curiosity, structurile sunt pline de apă înghețată și plutesc la aproximativ 60 kilometri deasupra suprafeței marțiene.

„Norii strălucitori în noapte” de pe Marte

Norii din noile imagini surprinse de Curiosity sunt situați la o înălțime mult mai mare în atmosferă, deși NASA nu a precizat altitudinea acestora. Distincția ar putea fi un indiciu al unei compoziții diferite, nori din dioxid de carbon înghețat, potrivit agenției americane, însă oamenii de știință nu sunt încă siguri de explicație, scrie Live Science.

Norii sunt cei mai frumoși imediat după apus, atunci când ultimele raze de lumină solară fac ca cristalele de gheață să strălucească. Tocmai de aceea, cercetătorii au denumit structurile drept „nori strălucitori în noapte”.

Unii dintre acești nori pot părea chiar și iridescenți, atunci când particulele din nori au dimensiuni foarte similare, a mai spus Lemmon, ceea ce are loc de obicei atunci când norii sunt formați și dezvoltați cu aceeași viteză.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Rover-ul Curiosity al NASA a observat o siluetă fantomatică pe suprafața lui Marte. Cum este explicat fenomenul

Roverul Perseverance a trimis înapoi pe Pământ cel mai adorabil selfie făcut până acum pe o altă planetă

Roverul Perseverance a descoperit o rocă ciudată pe Marte. Imaginile dezvăluite de NASA

Roverul Perseverance a surprins primul său fenomen neobișnuit de pe Marte. Imaginile publicate de NASA

Articolul Roverul Curiosity al NASA a observat nori ciudați și colorați pe planeta Marte apare prima dată în Descopera.

Articol original

Câte acceleratoare naturale de particule au descoperit cercetătorii în galaxia Calea Lactee

Un mister vechi de un secol este cu un pas mai aproape de elucidare după ce oamenii de știință au descoperit douăsprezece acceleratoare naturale de particule în galaxia noastră.

Descoperirea îi ajută pe astronomi să înțeleagă origina razelor cosmice, particule și nuclee atomice care zboară prin spațiu aproape cu viteza luminii și care au fost impregnate cu o cantitate uriașă de energie.

Descoperite în 1912, razele cosmice provin din aproape orice direcție din galaxia Calea Lactee, deși oamenii de știință nu au aflat încă modul exact prin care acestea reușesc să atingă viteze atât de amețitoare.

Mulți cercetători au suspectat că razele cosmice sunt produse de stele masive în timp ce acestea mor în exploziile supernova, a precizat Siming Liu, astrofizician la Observatorul Muntelui Purpuriu din Nanjing, China. În timpul acestor evenimente, „stelele eliberează în două luni aceeași cantitate de energie ca în restul vieții lor”, a adăugat Liu.

Din ce loc al Universului provin aceste raze cosmice?

Însă, chiar și o astfel de explozie puternică este capabilă să transmită razelor cosmice mai puțin de un peta-electronvolt (PeV), sau un cvadrilion de electronvolți, a adăugat Liu. Observatoarele noastre au surprins raze cosmice cu energii care depășesc această valoare, iar, până acum, nimeni nu a reușit să-și dea seama din ce loc al Universului provin.

Descoperirea surselor de raze cosmice a fost dificilă. Fiind entități încărcate cu energie, acestea sunt deviate de câmpuri magnetice, care sunt abundente în Calea Lactee. Astfel, o rază cosmică surprinsă pe Pământ nu va dezvălui în mod direct punctul său de origine.

Totuși, pe măsură ce se îndepărtează de sursele lor, razele cosmice pot interacționa cu gazele înconjurătoare și pot genera raze gamma cu o zecime din energia razei cosmice. Aceste raze nu sunt încărcate și călătoresc în linie dreaptă, iar astfel oferă o cale de a descoperi de unde au venit.

Datele au dezvăluit douăsprezece surse pentru razele cosmice

Alături de colegii săi, Liu a folosit Observatorul Large High Altitude Air Shower (LHAASO) al Chinei, o instalație încă în curs de construire în vârful muntelui Haizi, la marginea podișului Tibet din provincia Sichuan, pentru a observa în mod indirect lumina razelor gamma. Pe măsură ce razele gamma afectează atmosfera Pământului, acestea generează o ploaie de particule care pot fi capturate de miile de detectoare ale LHAASO și care se vor răspândi, în cele din urmă, pe o suprafață de 1 km2.

Datele au dezvăluit douăsprezece surse, numite PeVatron pentru capacitatea lor de a îmbiba particulele subatomice cu o cantitate vastă de energie, în toată galaxia Calea Lactee. Aceste entități sunt de cel puțin 100 de ori mai puternice decât cel mai mare accelerator de particule de pe Pământ, adică Large Hadron Collider.

Oamenii de știință au mai descoperit și cel mai puternic foton cu raze gamma sau particule de lumină văzut vreodată, un obiect cu o energie de 1,4 PeV.

Noul studiu este un pas major

Printre surse se numără obiecte familiare, precum Nebuloasa Crabului, despre care se știe că găzduiește o stea moartă cunoscută sub numele de pulsar, un potențial accelerator al razelor cosmice. Însă, lista include și o regiune activă de formare a stelelor situată în constelația Lebăda. Cercetătorii nu știu ce ar putea produce particule atât de puternice acolo.

LHAASO este capabil să identifice sursele PeVatron la distanță de doar câteva zeci sau sute de ani-lumină, astfel că nu putem ști cu certitudine ce fel de obiecte din fiecare regiune produc accelerarea, scrie Live Science.

Chiar și așa, „acesta este un pas major”, a declarat Razmik Mirzoyan, fizician la Institutul Max Planck pentru Fizică din Germania.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O aglomerare uriașă de materie întunecată, detectată de astrofiziceni în afara galaxiei Calea Lactee

Astronomii au descoperit care este „cel mai sigur” loc de locuit din galaxia Calea Lactee

Primele dovezi ale existenței superacceleratoarelor cosmice din galaxia Calea Lactee

O nouă analiză încearcă să explice strălucirea misterioasă din centrul galaxiei Calea Lactee

Articolul Câte acceleratoare naturale de particule au descoperit cercetătorii în galaxia Calea Lactee apare prima dată în Descopera.

Articol original

Istoricii au descoperit sistemul ingenios prin care apeductele lumii antice au fost păstrate curate

Cu mult timp în urmă, Apeductul lui Valens era una dintre cele mai mari astfel de construcții ale lumii antice.

Până în secolul al V-lea, locuitorii Constantinopolului își primeau apa prin acest canal, numit după împăratul Valens, care ar fi depășit 500 de kilometri în perioada sa de glorie. Astăzi, oamenii de știință au identificat în sfârșit trucul ingenios folosit cândva pentru a păstra curată întreagă infrastructură.

Apeductul necesita multă mentenanță. Canalul se întindea pentru a include izvoare de apă dulce de până la 120 de kilometri depărtare de oraș. Sistemul încorpora canale uriașe, 90 de poduri imense și numeroase tuneluri care ajungeau până la 5 kilometri lungime.

Prin colectarea și studierea depozitelor de carbonat de calciu, echipa de cercetători a reușit să evalueze depunerile de calcar din apeduct. Mostrele colectate au sugerat că depunerile de calcar erau echivalente cu mai puțin de 30 de ani de acumulare, deși canalele au funcționat timp de peste șapte secole, cel puțin până în anii 1100.

Întregul apeduct, menținut și curățat de calcar pe vremea Imperului Bizantin

„Asta înseamnă că întregul apeduct era menținut și curățat de depuneri de calcar pe vremea Imperului Bizantin, chiar și la scurt timp după ce nu a mai funcționat”, a explicat Gül Sürmelihindi, paleoclimatolog la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Germania.

O anumită secțiune a canalului a dezvăluit cum ar fi fost acest lucru posibil: o întindere de 50 de kilometri a porțiunii centrale a apeductului care era formată din două canale, unul deasupra celuilalt, traversând ocazional poduri pe două niveluri.

O astfel de strategie ar fi permis inginerilor să curețe apeductul fără să oprească în totalitate debitul de apă spre Constantinopol timp de săptămâni sau chiar luni. Un asemenea fapt ar fi cauzat probleme majore.

„Ar fi fost o soluție costisitoare, însă practică”

Calcarul ar fi putut înfunda în cele din urmă cursurile de apă, așa că cercetătorii cred că activitățile minuțioase de curățare ar fi avut loc destul de regulat.

„Este foarte probabil ca acest sistem să fi fost stabilit pentru a permite curățarea și mentenanța. Ar fi fost o soluție costisitoare, însă practică”, a explicat Cees Passchier, geolog la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz.

Întregul apeduct a fost construit, de fapt, în secțiuni în decurs de câteva decenii, iar sistemul este doar încă un exemplu al construcțiilor avansate din timpul Imperiului Roman, potrivit Science Alert.

De ce îi impresionează apeductele cel mai mult pe cercetători?

Deși romanii nu au inventat apeductele, aceștia le-au făcut mai mari și mai sofisticate ca niciodată. Gül Sürmelihindi descrie sistemele de gestionare a apei precum acesta drept „una dintre cele mai inovatoare reușite tehnice” ale Imperiului Roman.

Totodată, multe alte apeducte furnizau apă și în orașe romane, iar unele dintre aceste orașe primeau mai multă apă atunci decât primesc în zilele noastre. Până acum, oamenii de știință au aflat despre existența a peste 2.000 de apeducte pe distanțe lungi.

„Aceste apeducte sunt în mare parte renumite pentru podurile lor impresionante, precum Pont du Gard din sudul Franței, care încă mai rezistă după două milenii. Însă, apeductele impresionează cel mai mult prin modul în care problemele din timpul construirii lor au fost rezolvate, probleme care le-ar da bătăi de cap chiar și inginerilor moderni”, a adăugat Cees Passchier.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O animație 3D dezvăluie cum erau construite podurile superbe din Evul Mediu

Top 10 informații esențiale despre arhitectura romană

Tehnologii antice uitate care au fost reinventate în era modernă

MISTERUL celebrelor apeductelor de tip ”puquios” din Peru a fost dezlegat. De ce au fost construite în formă de spirală – FOTO

Articolul Istoricii au descoperit sistemul ingenios prin care apeductele lumii antice au fost păstrate curate apare prima dată în Descopera.

Articol original

Virusul HIV a fost transformat într-o terapie care poate trata o boală extrem de periculoasă

Un tratament experimental oferă copiilor diagnosticați cu afecțiunea genetică sindromul imunodeficienței severe combinate, cunoscut și ca „boala copiilor bulă”, o șansă de a-și trăi viața fără riscul constant de infecție și îmbolnăvire.

Sindromul imunodeficienței severe combinate poate fi cauzat o varietate largă de mutații genetice care în esență perturbă sistemul imunitar al pacientului. Astfel, orice fel de patogen devine letal pentru acești pacienți, iar copiii diagnosticați cu această afecțiune trebuie să folosească constant antibiotice pentru a gestiona boala care altfel i-ar putea ucide în primii ani de viață.

Însă, aceste antibiotice sunt o soluție de termen scurt. În schimb, cercetătorii de la Universitatea din California, Los Angeles, au decis să încerce să le activeze din nou sistemul imunitar. Astfel, oamenii de știință au descoperit un truc aparent paradoxal.

Cercetătorii au transformat HIV într-un sistem de livrare de gene

Cercetătorii au transformat HIV, virusul care provoacă SIDA, într-un sistem de livrare care a ajutat transportarea unei versiuni mai sănătoase a genelor relevante și înlocuirea celor mutante.

Și se pare că trucul a funcționat. Toți cei 50 de copii care au primit tratamentul experimental încă trăiesc și par complet sănătoși ani de zile mai târziu, potrivit unui studiu publicat în New England Journal of Medicine. Cercetătorii au monitorizat pacienții timp de trei ani după administrarea tratamentului.

„Oamenii ne întreabă dacă este un leac”

„Oamenii ne întreabă dacă este un leac. Nu putem ști cu certitudine pe termen lung, însă de cel puțin trei ani acești copii o duc bine. Funcțiile imunitare par stabile așa că eu cred că este foarte încurajator”, a precizat Stephen Gottschalk, de la St Jude Children’s Research Hospital, potrivit Futurism.

Cuvântul „leac” este considerat adesea un termen tendențios, în special atunci când vine vorba despre tratamentele experimentale care încă nu au fost folosite pe larg.

Totuși, studiul limitat și cele 50 de povești de succes oferă un motiv de speranță că tehnologia de editare genetică ar putea fi capabilă într-o bună zi de gestionarea unei boli extrem de periculoase.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Accesul la servicii medicale pentru pacienții cu HIV/SIDA din România, foarte afectat din cauza pandemiei

Cercetătorii au reușit să reproducă în laborator modul în care HIV infectează celulele

Prima persoană vindecată de HIV a murit de cancer

Unele medicamentele împotriva HIV ar putea fi folosite și pentru diabet

Articolul Virusul HIV a fost transformat într-o terapie care poate trata o boală extrem de periculoasă apare prima dată în Descopera.

Articol original