Începând cu 15 ianuarie, hipermarketul Carrefour situat în Vitantis Shopping Center se va închide. Astfel, după o analiză atentă și fundamentată, compania, împreună cu partenerul său Revetas Capital, a ajuns la concluzia să închidă hipermarketul Carrefour din Vitantis Shopping Center, având în vedere schimbarea mediului de piață și a preferințelor clienților din zona aferentă, pe parcursul celor 10 ani de operare.
„Pentru Carrefour este esențial să vină în întâmpinarea nevoilor și a intereselor clienților săi, în considerarea celor mai înalte standarde, întreaga strategie de dezvoltare fiind ancorată în această direcție. Dorim să îi mulțumim pe această cale partenerului nostru, Revetas Capital, pentru tot suportul acordat pe parcursul colaborării noastre. Pe de altă parte, suntem conștienți de îngrijorarea pe care această decizie a adus-o în rândul angajaților Carrefour Vitantis și a familiilor lor, motiv pentru care a fost demarat imediat un set de acțiuni de informare și de sprijin, comunicate la nivel intern prin intermediul Directorului de Magazin și al Președintelui Sindicatului Salariaților Carrefour. Astfel, fiecărui angajat i s-a oferit posibilitatea de a alege noi puncte de lucru în care ar dori să activeze – magazin, sediu sau depozit – luând în calcul criterii precum proximitatea față de casă sau traseul până la muncă, pentru cei din afara Bucureștiului. În momentul de față, toți angajații hipermarketului Carrefour Vitantis s-au transferat sau urmează să fie transferați în punctele de lucru care au reprezentat prima lor opțiune, pe postul pe care și l-au dorit”, a anunţat retailerul.
Carrefour a mai precizat că rămâne o prioritate pentru companie să realizeze investiţii locale, aşa cum a făcut în cei peste 17 ani de prezenţă în România. Anul trecut, compania a deschis 26 de supermarketuri şi un nou hipermarket în Râmnicu Vâlcea, devenind al 3-lea angajator din ţara noastră cu peste 17.000 de colaboratori.
Carrefour continuă să vină în întâmpinarea nevoilor clienților cu noi deschideri de magazine și să respecte angajamentul ferm față de consumatorul român – oferirea celor mai mici prețuri, mereu.
„Carrefour mulțumește vizitatorilor hipermarketului situat în Vitantis Shopping Center și îi invită, începând cu 15 ianuarie, să își facă în continuare cumpărăturile din alte magazine ale rețelei, aflate în proximitate, așteptându-i la Carrefour Berceni, Carrefour Park Lake, Carrefour Online și prin intermediul aplicației BRINGO care le aduce acasă, în 90 de minute, peste 35.000 de produse la preț de hipermarket”, au mai precizat reprezentanţii retailerului.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.