Slider

Manualele auxiliare, aprobate de Ministerul Educaţiei

0

Ministerul Educației Naționale (MEN) a reglementat modalitatea de utilizare în unitățile de învățământ preuniversitar a auxiliarelor didactice aprobate/avizate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE). Procedura a fost aprobată prin ordinul ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și a fost inclusă în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Astfel, în funcție de nevoile specifice fiecărui ciclu de învățământ, cadrele didactice prin catedre/comisii metodice selectează auxiliarele didactice din lista celor aprobate/avizate de CNEE. Acestea sunt centralizate de profesorul diriginte, care le prezintă adunării generale a părinților. Adunarea generală a părinților hotărăște susținerea cadrelor didactice și a echipei manageriale a unității de învățământ privind activitățile, auxiliarele didactice şi mijloacele de învăţământ utilizate în demersul de asigurare a condițiilor necesare educării copiilor/elevilor.

Ulterior, Consiliul reprezentativ al părinților/Asociația de părinți din fiecare unitate de învățământ își exprimă acordul pentru utilizarea materialelor auxiliare propuse de cadrele didactice/catedre/comisii metodice și întreprind demersurile necesare punerii în practică a deciziilor luate de adunările generale ale părinților, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar. Cadrele didactice vor fi informate prin intermediul consiliilor profesorale în legătură cu aceste demersuri.

Ministerul Educaţiei aminteşte că rezultatele primei sesiuni de aprobare/avizare a auxiliarelor didactice au fost publicate în data de 5 ianuarie și au fost validate prin ordin de ministru. Suplimentar, a fost adoptată și procedura operaţională pentru reluarea procesului de aprobare/avizare a auxiliarelor didactice care nu au fost acceptate din cauza nerespectării criteriilor prevăzute de metodologia de evaluare.

Ordinul de ministru care stabilește procedura de utilizare a auxiliarelor didactice conține și o serie de amendamente aplicate Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) din 2016, ca urmare a introducerii învățământului dual ca formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, precum și a necesității de a clarifica o serie de aspecte care vizează posibilitățile de continuare a studiilor și de realizare a transferurilor elevilor.

 

 

 



Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo