În ședința de marţi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom S.A. a numit-o pe Christina Verchere (46) în funcția de Președinte al Directoratului și Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, respectiv până pe data de 16 aprilie, 2019. Christina Verchere a acceptat numirea și va prelua poziția în funcție de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018.
Înainte de ședința Consiliului de Supraveghere, Mariana Gheorghe a renunțat la mandatul de Președinte al Directoratului și CEO al OMV Petrom. Renunțarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcția, cel mai târziu pe 20 mai 2018.
„Christina Verchere este un lider de excepție în domeniul de țiței și gaze, cu o remarcabilă înțelegere a industriei. Suntem încântați că se va alătura Grupului OMV ca CEO al celei mai importante subsidiare, OMV Petrom SA. Selectarea Christinei Verchere a avut loc după o evaluare complexă și detaliată a candidaților externi și interni, condusă de Consiliul de Supraveghere. În ultimul deceniu, OMV Petrom a devenit o companie internațională competitivă și foarte profitabilă sub conducerea Marianei Gheorghe. Ne exprimăm recunoștința pentru performanța solidă și leadership-ul Marianei Gheorghe, pe care aceasta le-a dovedit față de OMV Petrom în ultimii 12 ani”, a spus Rainer Seele, Președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom.
În următoarele luni, Christina Verchere și Mariana Gheorghe vor lucra îndeaproape pentru o tranziție lină și pentru atingerea obiectivelor ambițioase ale companiei și a potențialului de creștere al acesteia.
„După 12 ani extrem de intenși petrecuți la OMV Petrom, consider că este momentul să renunț la această funcție și ca Christina Verchere și o nouă generație de lideri să continue construcția unei companii puternice. Sunt onorată că am fost implicată în transformarea OMV Petrom și în dezvoltarea potențialului său de creștere”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO și Președinte al Directoratului OMV Petrom.
Christina Verchere și-a început cariera în 1993, după finalizarea studiilor în Economie la Universitate Aberdeen, Scoția și a lucrat peste 20 de ani într-una din cele mai mari companii de petrol și gaze, unde a deținut numeroase poziții de conducere, în Marea Britanie, SUA și Canada. Începând din 2014, a ocupat funcția de Președinte regional pentru Asia Pacific, în Jakarta, Indonesia.
„OMV Petrom este o companie remarcabilă, cu un potențial imens, cu expertiză extinsă și angajați de primă clasă. Sunt încântată să-mi asum această responsabilitate și entuziasmată în ceea ce privește mutarea la București”, a precizat Christina Verchere, desemnată CEO și Președinte al Directoratului OMV Petrom.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.