West Summer University, proiect devenit deja tradiție în Universitatea de Vest din Timișoara, va beneficia în următorii trei ani de o finanțare de aproape 2.2 milioane lei prin Schema de Granturi Competitive pentru universități din cadrul proiectului Romania Secondary Education Project/ROSE.
West Summer University are ca scop principal promovarea învățământului superior, în vederea prevenirii abandonului școlar în rândul elevilor de liceu. Se adresează în special celor de clasa a X-a și a XI-a care trăiesc în zone rurale sau alte zone în care nu există școli în proximitate. De asemenea, vor fi încurajați să participe acei elevi care provin din familii cu venituri mici, sunt istoric discriminați pe baza etniei, au unul sau ambii părinți care lucrează în străinătate sau au cerințe educaționale speciale.
În cadrul programului, elevii vor simula procesul de învățare și evaluare, cât și viața de student. Astfel, în următorii trei ani, la UVT sunt așteptați 600 de elevi care vor avea ocazia de a participa la cursuri, seminarii și laboratoare reprezentative pentru anul I de studiu, susținute de profesori sau doctoranzi. Pe lângă programul de educație formală oferit, proiectul urmărește și crearea unui cadru de dezbateri și educație non-formală, prin sesiuni de consiliere privind orientarea în carieră, activități de socializare și discuții pe teme educaționale. De asemenea, este vizată și promovarea Timișoarei ca oraș universitar și areal de dezvoltare în mediile sociale și culturale din care provin participanții.
„Proiectul răspunde unui obiectiv major din planul managerial, promovarea șanselor egale, adică asigurarea unei mai mari cuprinderi în învățământul superior a elevilor proveniți din mediul rural, din familii cu nivel socio-educațional scăzut, a elevilor cu cerințe educaționale speciale. Practic, vorbim de valorificarea rezervei de talent din rândul grupurilor de tineri mai slab cuprinse în învățământul superior. Experimentarea vieții de student în UVT permite elevilor să ia o decizie informată în ceea ce privește alegerea facultății, fapt ce conduce la scăderea abandonului”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.
Proiectul West Summer University a demarat în 2012, coordonat fiind de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT). S-a dovedit a fi unul de succes încă din primul an de implementare, fapt ce a atras după sine dorința de a-l organiza și implementa și ulterior. De asemenea, proiectul a primit titlul de „Cel mai bun proiect de voluntariat al anului 2014” în domeniul Educație la Gala Națională a Voluntarilor.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.