360 de persoane cu dizabilități intelectuale au participat la Jocurile Naționale Special Olympics, aflate anul acesta la a 15-a ediție. Dintre acestea, 300 au urcat pe podium câștigând, în total, 654 de medalii de aur, argint și bronz la competițiile de atletism, bocce, baschet (abilități individuale) și înot.
Jocurile Naționale Special Olympics sunt cel mai mare eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale organizat în România. Pe lângă cei 360 de participanți, evenimentul a mai reunit 175 de medici și studenți voluntari implicați în evaluările de sănătate (ORL, oftalmologie, stomatologie, sănătate mentală, flexibilitate corporală și a stării generale de sănătate), 60 de voluntari din rândul studenților și al elevilor de liceu mobilizați pentru competiții, precum și 35 de voluntari de la Fundația Motivation. În total, 270 de voluntari activi în decursul celor 4 zile de eveniment. Acestora li s-au mai alăturat 175 de însoțitori și antrenori.
Jocurile Naționale Special Olympics 2018 în cifre
- 360 de persoane cu dizabilități evaluate din punct de vedere medical în două zile
- 300 de sportivi cu dizabilități intelectuale înscriși și premiați în competiții
- 654 de medalii câștigate de sportivii Special Olympics
- 270 de voluntari (medici, asistenți, arbitri, antrenori, elevi și studenți)
- 175 de însoțitori și antrenori
- 4 discipline sportive (atletism, baschet, înot, bocce)
- Evaluări la 6 discipline medicale
- 55 de delegații
- 32 de județe reprezentate (inclusiv București)
Jocurile Naționale Special Olympics se derulează în mod neîntrerupt din 2004, în fiecare an, într-un alt oraș din țară. Anul acesta, s-au desfășurat la Târgoviște, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște, al Consiliului Județean Dâmbovița, al Complexului Turistic de Natație Târgoviște, al Universității Valahia din Târgoviște, al Liceului Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” și al Asociației „Eu pot”.
Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie a Flăcării Speranței, echivalentul Flăcării Olimpice, purtată de trei dintre sportivii Special Olympics și a continuat cu ridicarea steagului, rostirea jurământului sportivilor Special Olympics și defilarea celor 55 de delegații (asociații și școli speciale) venite din 32 de județe ale țării (inclusiv București).
Programul de evaluare a stării de sănătate a sportivilor Special Olympics, derulat pe parcursul a două zile (25 și 26 mai), a atras anul acesta un număr de 360 de persoane cu dizabilități care au efectuat controale la șase discipline medicale: ORL (Healthy Hearing), stomatologie (Special Smiles), oftalmologie (Opening Eyes), mobilitate și flexibilitate (FUN Fitness), nutriție și sănătate generală (Health Promotion) și sănătatea minții (Strong Minds). Pentru prima dată în cadrul Jocurilor Naționale Special Olympics au fost efectuate și tratamente stomatologice, cu sprijinul cabinetului mobil Zâna Merciluță.
Zilele de 25, 26 și 27 mai au fost rezervate competițiilor de atletism, bocce și baschet (preliminarii și finale). Competițiile finale la fiecare dintre cele patru discipline sportive s-au încheiat cu ceremonii de premiere, totalizând 157 de ceremonii.
Medalii acordate în cadrul Jocurilor Naționale Special Olympics 2018:
- 151 de medalii de aur, 151 de medalii de argint și 352 de bronz
- 300 de medalii au fost acordate la atletism, 162 la baschet (abilități individuale), 108 la înot și 84 la bocce.
- Toți concurenții au participat la competițiile de atletism (300), 66 la baschet fete, 96 la baschet baieți, 84 la bocce și 54 la înot.
Jocurile Naționale Special Olympics s-au desfășurat cu sprijinul PROFI, Hervis Sports – partener tehnic, AQUA Carpatica, Servier Pharma, RoStar, Alpin57 Lux, RAP Confectionery, Golisano, Lions, Essilor, Safilo, Miraflex, Zâna Merciluță, Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică, Audiologos, Optimed, Otomed, Audiolux, Colgate, Cohn and Jansen, dar și al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, al Fundației United Way România, al Fundației Motivation România. Partener tehnic sportiv al evenimentului este Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.