Slider

Directorul Synevo România va coordona activitatea companiei din Europe de Sud-Est

0

Directorul general Synevo România a fost numit lider pe cinci piețe din Europa de Sud-Est. Din noua sa funcţie, Laurențiu Luca va coordona activitatea lanțului de laboratoare medicale și centre de recoltare din cinci piețe, respectiv România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Georgia.

Synevo este, în prezent, cel mai mare furnizor de servicii medicale de laborator din România și din Estul Europei.

Synevo Romania a devenit un centru de excelență în regiune, această performanță fiind susținută de o echipă medicală dezvoltată în peste 20 de ani de activitate, combinată cu tehnologia avansată disponibilă în Laboratorul Central din București și în celelalte laboratoare de la nivel național.

„Laboratorul Central Synevo, lansat în 2010 în apropiere de București, în urma unei investiții de aproape 10 milioane de euro, a fost gândit încă de la început ca un hub regional. România devine astfel centrul activităților Synevo din Europa de Sud Est. Sunt mândru de realizările echipei noastre și convins că putem contribui în continuare, prin serviciile de diagnostic avansat disponibile în rețeaua noastră internațională, la îmbunătățirea diagnosticării diverselor patologii”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.

Laurențiu Luca deţine o experiență vastă în dezvoltarea și administrarea afacerilor din domeniul sănătății. Începând cu 2016, el ocupă funcția de director general al Synevo România, liderul în diagnostic de laborator la nivel național, parte a diviziei Servicii de Diagnostic din Medicover.

 

 



Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo