TBI Bank, instituție care operează în România și Bulgaria, parte a grupului internațional de credite de consum 4Finance înregistrat în Luxemburg, anunță extinderea operațiunilor în Europa de Vest prin lansarea depozitelor online pe piața din Germania, în parteneriat cu compania fintech Raisin.
În urma autorizării de către Autoritatea Federală de Supraveghere Financiară (BAFin), TBI Bank demarează operațiunile pe piața bancară germană, cetățenii Germaniei având posibilitatea de a accesa online depozitele la termen oferite de TBI Bank direct pe platforma online Raisin, care centralizează produse de economisire și investiții din toată Europa.
“Prioritatea TBI Bank este îmbunătățirea experienței digitale a clienților. Obiectivul nostru este să oferim soluții digitale accesibile și ușor de utilizat, care să răspundă unor nevoi confirmate din piață și pe care consumatorii să le poată integra facil în viețile lor. Parteneriatul cu Raisin accelerează procesul de transformare digitală a băncii și ne permite să lucrăm împreună pentru a identifica și gestiona noi oportunități de business pe piața din Germania”, spune Lukas Tursa, Vicepreședinte Senior și Director Finanțare TBI Bank.
Anul trecut, TBI Bank a lansat în ţara noastră platforma exclusiv digitală de atragere a depozitelor bancare.
“Constatăm un interes crescut pentru depozitele noastre online – pe lângă dobânzile atractive, clienții apreciază comoditatea și siguranța cu care pot constitui depozite”, spune Denis Căciulă, Director Management Depozite în cadrul TBI Bank România.
TBI Bank mizează, în prezent, pe cea mai mare piață de produse de economisire din Europa, oferind consumatorilor din Germania o metodă digitală sigură de constituire a depozitelor. În același timp, TBI Bank diversifică și optimizează sursele de finanțare, asigurând o experiență îmbunătățită în gestionarea finanțelor personale și dobânzi atractive clienților din toate țările în care activează.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.