Slider

Înscrierile pentru etapa a doua de admitere la liceu se va face între 3 și 6 septembrie

0

Cererile de înscriere pentru admiterea la liceu a absolvenților clasei a VIII-a, care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare, se vor depune în perioada 3 – 6 septembrie.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, cea de-a doua repartizare la liceu va avea loc pe 7 septembrie.

În București, cererile se pot depune la Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”.

Cererea de înscriere va fi însoțită de: o copie a certificatului de naștere, copie a cărții de identitate, o copie după foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale), adeverință cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională (copie), adeverință sau anexa la fișa de înscriere dacă a susținut și a fost admis la probele de aptitudini, probele de limba modernă/maternă (copie).

Articolul Înscrierile pentru etapa a doua de admitere la liceu se va face între 3 și 6 septembrie apare prima dată în Pedagoteca.



Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo