ncotro ne ndreptăm? Toate cifrele indică o stingere lentă a luminii. Iar dacă vrem să mai facem ceva, acum ar fi momentul...

Prima oară când m-a bătut gândul emigrării a fost prin 1991. Prin intermediul comunității Taize făceam primul meu revelion în afara țării, mai exact în Viena. Eram cazați într-o suburbie, Modling, și citind presa locală am văzut anunțuri privind angajările. Eram cu un grup de prieteni și am stat o noapte discutând dacă să rămânem acolo sau să ne întoarcem. Găsiserăm locuri de muncă (prost plătite pentru început, dar toți visam să mutăm munții din loc), nu asta era problema noastră. România era atunci pe val, având un capital de simpatie internațională pe care nu știu dacă o să-l mai aibă vreodată. Cert e că am decis să ne întoarcem în țară. Ce constat, după 27 cei de ani scurși?

Articol original