Două companii din ţara noastră sunt prezente în clasamentul Deloitte Fast 50 din Europa Centrală, ediția 2018. Este vorba de Trencadis și Mondly. Acestea se regăsesc la categoria Technology Fast 50, respectiv la Rising Stars.
Per total, nu mai puţin de 20 de firme româneşti au intrat în competiție. Concursule recunoaște cele mai dinamice companii din domeniul tehnologiei din Europa Centrală.
Topul Deloitte Fast 50: Trencadis
Trencadis este o companie specializată în soluții software pentru mediul guvernamental și de afaceri. Firma ocupă cea mai bună poziție în top în rândul business-urilor din ţara noastră. Ea se situează pe locul 13 în topul Deloitte Fast 50.
Trencadis are o rată de creștere a veniturilor de 730%. 2018 este al patrulea an în care firma reușește să intre în clasament.
Fondată în urmă cu 11 ani, firma își desfășoară activitatea în București, Cluj-Napoca, Baia Mare și Oradea. Anul trecut Trencadis a avut o cifră de afaceri de 5,96 de milioane de euro.
Topul Deloitte Fast 50: Mondly
Mondly este o compania de învățare de limbi străine. Firma a creat o platformă care folosește tehnologii de ultimă oră precum chatbots cu recunoaștere vocală, realitate augmentată și virtuală, pentru a ajuta românii să învețe limbi străine.
Compania a intrat în categoria Rising Stars. Aceasta oferă recunoaștere afacerilor mai tinere, cu minimum trei ani de activitate și venituri de cel puțin 30.000 de euro.
Mondly a fost fondată în urmă cu cinci ani. Firma este inclusă pentru prima dată în programul Fast 50. Aceasta se află pe locul al șaptelea între cele zece companii Rising Stars, având o rată de creștere a veniturlor de 854%.
Topul Deloitte Fast 50: Ce spun autorii studiului?
„Suntem mândri să vedem două companii românești în topul din acest an. Aceasta este o dovadă a faptului că potențialul inovator este folosit la crearea de produse și servicii noi generatoare de venituri cu o rată de creștere semnificativă. Competiția cu celelalte companii din Europa Centrală este foarte dură și acele țări care vor reuși să devină un hub tehnologic vor fi câștigătoare pe termen lung”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanță, Deloitte România.
Topul Deloitte Fast 50 din 2018 este condus de două companii din Cehia. Firmele s-au aflat și anul trecut printre primele cinci.
Câștigătorul de 2018 este producătorul de imprimante 3D Prusa Research. Pe locul al doilea se află portalul de rezervări de zboruri Kiwi.com.
Topul Deloitte Fast 50: Următoarele locuri sunt ocupate de:
- Q Software, un furnizor de soluții digitale din Croația
- Slido, platforma din Slovacia care facilitează interacțiunea cu audiența în cadrul evenimentelor
- Pilulka, o companie de vânzare cu amănuntul de produse farmaceutice din Republica Cehă.
Citeste si Topul firmelor din transport în 2017: Afacerile companiilor au fost de 53,8 miliarde de lei
Articolul Topul Deloitte Fast 50: Pe ce locuri se situează companiile româneşti Trencadis și Mondly? apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.