Slider

Rezultate în creștere pentru AFI Europe, în România

0

AFI Europe rezultate 2018 în România. Compania a anunțat venituri în creștere în țara noastră, în perioada ianuarie-septembrie 2018. AFI Europe România a publicat rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale acestui an. Acestea indică menținerea tendinței pozitive. Mai exact, vorbim de o rată de creștere de 8% a venitului operațional net (NOI), până la 40,6 milioane de euro, față de nivelul din aceeași perioadă a anului 2017, de 37,6 milioane de euro.

AFI Europe rezultate 2018 în România. Ce spune CEO-ul companiei?

„Suntem încântați să anunțăm că AFI Europe România își menține creșterea în primele nouă luni ale anului 2018, marcând o creștere consistentă a venitului operațional net, de 8%, și atingând astfel un NOI total de 40,6 milioane de euro. Ne continuăm expansiunea în București și în alte orașe din România, continuând și diversificarea portofoliului nostru în toate zonele pieței imobiliare – retail, birouri și rezidențial. În acest moment, portofoliul nostru comercial cuprinde peste 200.000 mp în activele pe care le deținem, 60.000 mp închiriabili în dezvoltare și 70.000 mp închiriabili a căror dezvoltare o vom demara în 2019. În plus, anul viitor, vom vedea primele apartamente construite de AFI Europe în România, prima fază a AFI City urmând să fie finalizată până la finalul anului 2019”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe România.

AFI Europe rezultate 2018 în România. Centrul comercial AFI Cotroceni

Centrul comercial AFI Cotroceni a avut un venit operațional net de 27 de milioane de euro, cu 8% mai mare decât cel raportat în primele nouă luni din 2017. Vânzările retailerilor au crescut cu 9%, față de perioada ianuarie-septembrie 2017, ajungând la 185 de milioane de euro.

În ceea ce privește vizitatorii zilnici, a fost înregistrată o creștere de 8%. În medie, 52.000 de persoane vizitează zilnic AFI Cotroceni.

AFI Europe rezultate 2018 în România. Centrul comercial AFI Ploiești

AFI Ploiești a înregistrat un venit operațional net de 3,7 milioane de euro în perioada ianuarie-septembrie 2018. Nivelul este similar cu cel înregistrat pentru primele nouă luni din 2017.

Având aproximativ 15.500 de persoane care vizitează mall-ul în fiecare zi, numărul este în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, vânzările retailerilor au crescut cu 10%, atingând un nivel de 45 de milioane de euro în primele nouă luni din 2018.

Centrul comercial are o rată de ocupare de 99%.

AFI Europe rezultate 2018 în România. Complexul de birouri AFI Park 1-5

Complexul de birouri AFI Park 1-5 a avut, în perioada analizată, un venit operațional net de aproximativ 10 milioane de euro. Nivelul este în creștere cu 14%.

Complexul office continuă să înregistreze rezultate excelente în termeni de ocupare a spațiilor de birouri, suprafața de 70.000 mp fiind închiriată în totalitate.

AFI Europe rezultate 2018 în România. Construcția AFI City

Lucrările pentru AFI City, primul proiect rezidențial al companiei în România, au început la jumătatea anului 2018. Prima fază va fi finalizată în 2019. Atunci, primele 190 de apartamente vor fi disponibile pentru noii proprietari, marcând intrarea companiei pe piața rezidențială din România.

Citește și Rezidențiat 2018. O nouă majorare a numărului de locuri, aprobată prin Ordonanță de Urgență

 

 

Articolul Rezultate în creștere pentru AFI Europe, în România apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.



Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo