Românii pot cumpăra titluri de stat CENTENAR cu dobândă de 4,5% și scadență la 2 ani. Așadar, Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că a lansat o emisiune aniversară de titluri de stat către populație, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Acesta este a treia în cadrul programului TEZAUR-ediția CENTENAR.
Titluri de stat CENTENAR. Valoare nominală este de 1 leu
Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu. Acestea au o maturitate de 2 ani și o rată de dobândă de 4,5%. În plus, veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunile anterioare.
Dobânda este anuală și se achită la termenele din prospectul de emisiune.
Titluri de stat CENTENAR. De unde pot fi achiziționate?
Între 26 noiembrie și 14 decembrie, titlurile pot fi cumpărate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului și subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română – S.A, astfel:
– în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului
– în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.
Titluri de stat CENTENAR. Valoarea maximă a subscrierii
Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale ale Poștei Române.
În perioada de subscriere, românii dețin și posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise. Ei trebuie doar să depună o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.
Titluri de stat CENTENAR. Dreptul de proprietate
Ministerul de Finanțe mai precizează că în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moștenitori.
Titluri de stat CENTENAR. Tombolă
După încheierea perioadei de subscriere, Ministerul de Finanțe va organiza o tombola pentru toti investitorii în cadrul programului Tezaur – editia Centenar.
Nu mai puțin de 1000 de investitori selectați vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei. Acest bonus va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câștigătorilor.
Citește și Bursa de Valori București 2018: Creștere a valorii de tranzacționare
Articolul Titlurile de stat CENTENAR pot fi cumpărate de astăzi apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.