Procurorii DIICOT Târgu Mureş au dispus, marți 21 iulie, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat din județul Iași, în vârstă de 37 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.
“În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2018 – 2020,inculpatul H. A. L., domiciliat în judeţul Iaşi, a procedat la procurarea a mii de materiale pornografice cu minori, în trei moduri diferite.S-a reţinut faptul că, într-o primă etapă, inculpatul a descărcat materialele pornografice de pe diferite aplicații online iar ulterior a efectuat diferite schimburi de asemenea materiale cu alte persoane având preocupări similare.De asemenea, inculpatul a intrat în contact, prin intermediul unor aplicații online, cu fete minore cu vârste cuprinse între 10 – 12 ani, cărora le cerea în mod explicit ( după ce anterior le încuraja prin trimiterea de materiale similare înfățișându-l pe inculpat) a-i trimite materiale pornografice înfățișându-le pe acestea.Astfel, s-a reţinut faptul că, inculpatul a abordat mai mult de 1000 de persoane minore, multe dintre acestea urmându-i solicitările.În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că majoritatea persoanelor minore contactate de către inculpat îşi aveau domiciliul în țări precum Rusia, Ucraina și România”, se arată într-un comunicat al procurorilor DIICOT Târgu Mureș.
Astăzi, bărbatul a fost dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mureș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, care a fost admisă de instanță.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.