CALCULE… A plouat cu bani peste proprietarii de pensiuni și hoteluri din județ, care au văzut în perioada carantinei o sursă de bani nesperată de fonduri, mai ales că afacerile mergeau rău. Vasluienii care nu mai aveau ce face în țările unde munceau au dat buluc acasă. Aici, au fost așteptați cu hoteluri goale și jandarmi la intrare. Povestea a fost bănoasă pentru patronii acestor spații de cazare. Să vedem de ce.
Conform unor surse neoficiale, numai la o pensiune din apropierea Poieneștiului, la drumul național Vaslui-Bacău, au fost cazați sute de vasluieni întorși din străinătate, în perioada stării de urgență și în prima lună a stării de alertă. Nota de plată achitată de primăria Poienești, după ce DSP a verificat listele trimise de pensiunea respectivă? 400.000 de lei de la statul român, pentru cazarea și masa celor carantinați.
O altă situație, de data aceasta cu semne de întrebare. Două pensiuni din Vaslui, aparținând aceluiași om de afaceri, au fost pline cu carantinați, în timpul stării de urgență. Cazul este puțin mai complicat, pentru că soția omului de afaceri lucrează într-o instituție de control a legalității sumelor. Nota de plată de la Guvern: cam 100.000 de euro.
Și, în fine, o unitate cu multe camere, din Vaslui, care ar fi primit 200.000 de euro, de pe urma carantinaților, într-o perioadă în care bătea vântul pe acolo. Una peste alta, o afacere bănoasă pentru proprietarii de pensiuni și hoteluri din județul Vaslui, care au primit în carantină vasluienii întorși acasă în timpul stării de urgență sau în prima perioadă a stării de alertă.
Cum s-au dat banii? Simplu. Patronul de pensiune sau de hotel a comunicat la DSP numărul de carantinați pe care i-a avut, Direcția de Sănătate Publică a verificat cifrele și le-a înaintat la Guvern, acolo unde s-au centralizat sumele. De la Guvern, banii au venit direct pe primăriile de pe raza în care sunt aceste unități hoteliere, iar primarii au făcut transferul sumelor către patroni.
Dar, atenție!, primarii au semnat pentru niște bani asupra cărora nu au avut niciun control. Cine știe dacă numărul de persoane raportate a fost corect? Cine știe dacă s-au dat trei mese pe zi și dacă acelor persoane li s-au oferit toate serviciile hoteliere care erau trecute în contract? NIMENI! Doar că banii s-au dat pe baza unor situații raportate de DSP.
În medie, statul român a cheltuit 4.200 de lei pentru o persoană carantinată, timp de 14 zile, adică 300 de lei pe zi. Dacă socotim că județul Vaslui a avut în jur de 3.000 de carantinați în perioada stării de urgență și ulterior acestei perioade, rezultă o sumă totală – plătită către hoteluri și pensiuni – de peste 12 milioane lei, adică 2,5 milioane de euro. Bani, nu glumă!
Ce servicii s-au oferit de acești bani, este altă mâncare de pește, cum se spune în popor.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.