Miercuri, 29 iulie, Guvernul Orban a adoptat un proiect de ordonanță de urgență prin care cele opt Agenții de Dezvoltare Regională se transformă în Autorități de Management. Este vorba despre un proiect de descentralizare care ar trebui să ușureze procedura de accesare a fondurilor europene și, în consecință, să crească importanța acestor instituții. „Ministerul Fondurilor Europene a iniţiat un proiect de descentralizare a gestiunii fondurilor europene prin POR, întărind, practic, atribuţiile şi rolul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, cele opt ADR-uri din regiunile de dezvoltare ale României capătă atribuţii şi rol de Autorităţi de Management, iar MLPDA va asigura în continuare coordonarea operaţională printr-o structură de specialitate a ministerului în privinţa modului de realizare a proiectelor prin intermediul noilor Autorităţi de Management Regionale“, a declarat șeful Cancelariei Guvernului, Vasile Dancă.
Vasile Asandei, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, se declară optimist în privința impactului pe care acest proiect îl va avea asupra zonei: „Este o responsabilitate crescută pentru instituție în ceea ce privește Programul Operațional Regional. De asemenea, este o șansă de a construi și implementa un program care să răspundă nevoilor și cerințelor regiunii. Adoptarea acestui proiect duce la creșterea capacității agenției de implementare o programelor necesare pentru dezvoltarea regiunii”, a declarat acesta. În ceea ce privește personalul, Vasile Asandei afirmă că pot face față la noile responsabilități și nu va fi nevoie de noi angajări: „Este un concurs pentru angajarea a 19 persoane, care a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, unde s-au depus deja dosare. În afară de asta, consider că avem personalul necesar pentru a face față noilor responsabilități”.
Mai rămâne de văzut cum Agenția, care este organizată sub forma unui ONG va putea face plăți prin Trezorerie și dacă descentralizarea va fi una reală în condițiile în care se vorbește deja despre încă o structură din minister care va supraveghea/gestiona/superviza totul.
Vlad Bălănescu
The post Descentralizare reală? Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est devine Autoritate de Management appeared first on Stiri Neamt.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.