Slider

Locuitorii din comuna carantinată Gornet vor despăgubiri de 1 milion de euro. Inițial, ceruseră 500.000 de euro

0

Comuna prahoveană Gornet a atacat în instanţă ordinul prin care localitatea a fost carantinată pentru o perioadă de două săptămâni. Inițial, locuitorii cereau despăgubiri de 500.000 de euro, dar au dublat suma pentru că, spune avocatul apărării, „aceștia au mijloace de subzistență precare”, scrie Observatorul Prahovean.


La numai câteva zile de la transmiterea acțiunii de anulare a ordinului Departamentului pentru Situații de Urgență, prin care s-a instituit carantina zonală în satul Gornet, locuitorii solicită mai nou despăgubiri în valoare de 1 milion de euro, cu titlu de daune morale. Inițial, suma pretinsă a fost de 500.000 de euro.


Într-un comunicat de presă, avocatul Bogdan Dumitru, cel care îi reprezintă pe localnicii din Gornet, precizează că a modificat capătul de cerere adresată Curții de Apel București, în sensul că a solicitat Departamentului pentru Situații de Urgență să fie obligat la plata sumei de un milion de euro, cu titlu de daune morale.


Cererea a fost modificată, potrivit avocatului Bogdan Dumitru, „având în vedere situația dramatică a locuitorilor comunei  Gornet”, precizând că „aceștia au mijloace de subzistență precare”.


Totodată, avocatul locuitorilor a mai precizat că a formulat o acțiune prin care solicită ca Ministerul Finanțelor să fie obligată să vireze suma de 1 milion de euro, echivalent în lei, către DSU, pentru ca aceasta să poată efectua plata către unitatea administrativ-teritorială Gornet.


0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo