Nitratul de amoniu are formula chimică NH₄NO₃. Produs sub formă de mici pastile poroase sau granule, nitratul de amoniu este unul dintre cei mai folosiți fertilizatori din lume.
Totodată, nitratul de amoniu este principalul component în cazul multor explozive pentru minerit, atunci când este combinat cu motorină și detonat prin încărcătura explozivă.
Pentru ca un dezastru industrial cu nitrat de amoniu să aibă loc, multe lucruri trebuie să decurgă greșit. În mod tragic, asta s-ar fi întâmplat și în cazul exploziei care a devastat orașul Beirut, la data de 4 august 2020.
Ce ar putea produce o explozie a nitratului de amoniu?
Nitratul de amoniu nu poate arde pe cont propriu.
În schimb, se comportă drept o sursă de oxigen care poate accelera combustia (arderea) altor materiale.
Pentru ca o combustie să aibă loc, oxigenul trebuie să existe. Granulele de nitrat de amoniu oferă o sursă mult mai concentrate de oxigen față de aerul care ne înconjoară. Tocmai de aceea, nitratul de amoniu este eficient în explozivele pentru minerit, acolo unde poate fi folosit alături de petrol și alți combustibili.
Totuși, la temperaturi suficient de ridicate, nitratul de amoniu pot începe să se descompună pe cont propriu, într-un mod violent. Acest proces creează gaze, inclusiv vapori de apă și oxizi de azot. Tocmai această eliberare rapidă de gaze produce o explozie.
Explozii care ar fi fost cauzate de nitrat de amoniu
Descompunerea nitratului de amoniu poate fi declanșată dacă o explozie are loc acolo unde este depozitat sau dacă un incendiu puternic izbucnește în apropiere. Cel din urmă a fost cauza exploziei din 2015 din Tianjin, care a ucis 173 de oameni, după ce chimicale inflamabile și nitrat de amoniu au fost depozitate împreună la o fabrică din estul Chinei.
Deși nu s-a știut imediat ce anume a cauzat explozia din Beirut, filmările surprinse la momentul incidentului indicau faptul că ar fi fost declanșată de un incendiu, vizibil în zona portului înainte ca explozia să aibă loc, potrivit Science Alert.
Este destul de dificil ca un incendiu să declanșeze o explozie a nitratului de amoniu. Incendiu ar trebui să fie de durată și să se producă în aceeași zonă în care sunt depozitate granulele de nitrat de amoniu.
De asemenea, granulele nu pot fi o sursă pentru incendiu, așa că ar trebui să fie contaminate sau împachetate cu alte materiale inflamabile.
Risc major asupra sănătății
În capitala Libanului, în jur de 2.700 de tone de nitrat de amoniu ar fi fost păstrare într-un depozit timp de șase ani fără măsurile adecvate de siguranță. Acest aspect ar fi contribuit aproape în totalitate la circumstanțele tragice care au rezultat în explozia devastatoare.
O explozie de nitrat de amoniu produce cantități masive de oxizi de nitrogen. Dioxidul de azot (NO₂) este un gaz roșiatic și cu miros neplăcut. Imaginile din capitala Libanului au dezvăluit o culoare roșiatică a fumului apărut în urma exploziei.
Totodată, oxizii de nitrogen sunt prezenți în aerul poluat din zonele urbane și pot irita sistemul respirator. Astfel, fumul din urma unei astfel de explozie poate prezenta un risc major asupra sănătății locuitorilor din zonă, până când particulele se împrăștie în mod natural, ceea ce ar putea dura câteva zile în funcție de condițiile meteorologice.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Explozia din Beirut. De unde au fost aduse cele 3.000 de tone de nitrat de amoniu
De ce a folosit SUA o a doua bombă atomică împotriva Japoniei?
Articolul Ce este nitratul de amoniu? apare prima dată în Descopera.ro.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.