Slider
Coronavirus: Noua Zeelandă ridică duminică seară măsurile de izolare impuse oraşului Auckland
Noua Zeelandă va ridica duminică seară măsurile de izolare impuse oraşului Auckland, cel mai populat in ţară cu 1,7 milioane de locuitori, după ce au fost detectate în ultimele 24 de ore doar două cazuri de contagieri cu COVID-19, a anunţat la o conferinţă de presă prim-ministrul ţării, Jacinda Ardern, relatează EFE. "Vreau să mulţumesc locuitorilor din Auckland pentru eforturile depuse până acum, dar îi invit să nu lase garda jos", a declarat şefa guvernului neo-zeelandez. Jacinda Ardern a precizat că după ridicarea duminică seară a măsurilor de izolare vor fi impuse noi restricţii, precum limitarea adunărilor la maximum zece persoane, sau obligativitatea purtării măştilor de protecţie în mijloacele de transport public. Guvernul neo-zeelandez a impus izolarea oraşului Auckland în data de 12 august, la două zile după izbucnirea unui nou focar de coronavirus, în condiţiile în care în întreaga ţară nu mai fuseseră detectate noi cazuri timp de 102 zile. Noua Zeelandă, o ţară cu 4,9 milioane de locuitori şi al cărei guvern a fost lăudat pe plan global după ce a impus starea de urgenţă în martie când fuseseră detectate doar 50 de infecţii cu COVID-19, a revenit la normalitate la începutul lunii iunie. De la începerea pandemiei în ţară au fost detectate în total 1.729 contagieri şi 22 de decese. Totuşi, Auckland a devenit epicentrul unui nou focar de coronavirus când au fost detectate în urmă trei săptămâni 4 noi cazuri în rândul membrilor aceleiaşi familii. Originea focarului rămâne necunoscută, însă autorităţile bănuiesc că virusul a fost adus din străinătate, astfel încât a dublat eforturile pentru detectarea cazurilor de COVID-19 în rândul lucrătorilor transfrontalieri, adoptate la sfârşitul lunii iunie.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Ada Vîlceanu) Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.