Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște a fost redată, aseară – 8 august, locuitorilor orașului după ce a fost supusă unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, proiect în valoare de aproximativ 6 milioane de lei derulat de primărie. Vorbim despre prima investiție menită să schimbe aspectul zonei centrale a municipiului. Urmează Cinematograful Independența, Parcul Mitropoliei și Piața Revoluției – toate aflate în lucru în acest moment.
„Piața Tricolorului din municipiului este un loc care nu mai seamănă cu ceea ce era până acum… Este o investiție a administrației publice târgoviștene la care constructorul a cerut recepția. În orice caz, am luat decizia de a îndepărta gardurile pentru că foarte mulți târgovișteni își doresc să se plimbe într-un spațiu care, cred eu, este foarte plăcut.
Investiția a debutat în vara anului trecut și iată că este finalizată în proporție de 99%. Discutăm de o filadă de fântâni, de aproximativ 9000 de metri pătrați de paviment, avem acum un paviment din granit, rezistent. Referitor la acest aspect, în următoarele două-trei săptămâni urmează să facem încă o etapă importantă, este vorba de un tratament specific pentru a asigura durabilitatea în timp a pavimentului. Totodată a fost schimbat iluminatul public, s-au montat bănci, s-au refăcut spațiile verzi, toate în cadrul unei investiții care cred eu că este foarte frumoasă.
Este numai începutul unei etape de modernizare a centrului municipiului Târgoviște fără precedent. Cinematograful Independența va fi gata luna viitoare. De asemenea se lucrează la Parcul Mitropoliei, se lucrează la Piața Revoluție, alte două investiții care vizează zona centrală a municipiului Târgoviște, zonă în care nu s-a mai investit de foarte mult timp, cu excepția Pieței Mihai Viteazul, care a fost reabilitată acum aproximativ 3 ani”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
De asemenea, vor fi refacute bulevardele Mircea cel Bătrân, Regele Carol, Libertății și Independenței.
„Așadar, spre deosebire de alții, care știu numai să critice pe diferite rețele de socializare, noi demonstrăm cu fapte ceea ce facem pentru Târgoviște și pentru târgovișteni”, a mai spus edilul municipiului Târgoviște.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.