Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.515 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 188.225 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate trei infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.100 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.044 apeluri la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. GCS le reaminteşte cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea) Citiţi şi: GCS: 1.225 cazuri noi de COVID-19; număr total de îmbolnăviri - 52.111 GCS: 36 de persoane au murit din cauza COVID-19; numărul total al deceselor - 2.379 GCS/Cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus: Bucureşti - 118; Prahova - 103; Argeş - 92 GCS: 7.445 de persoane - internate cu COVID-19; la ATI - 401 pacienţi GCS: 638 de persoane reconfirmate pozitiv cu COVID-19 GCS/ Cele mai multe cazuri de COVID-19: Bucureşti - 6.005; Suceava - 4.545; Argeş - 3.316
Articol original
Slider
GCS: 1.515 amenzi aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.