Unsprezece persoane au murit, sâmbătă, după ce un incendiu care a avut loc într-un bloc din oraşul Bohumin, Cehia, informează BBC.
Focul a izbucnit la etajul al 11-lea al imobilului respectiv, iar printre cei care au decedat se numără şi trei copii, dar şi cinci persoane care au sărit de la etajul 12 în tentativa de a scăpa de flăcări. De asemenea, a murit şi un câine.
Zece persoane, inclusiv doi pompieri și un ofițer de poliție, au fost rănite.
“Incendiul s-a dezvoltat foarte repede, ceea ce nu este normal. Un incendiu ca acesta afectează de obicei o cameră, dar acesta a afectat întregul apartament, toate camerele sunt arse”, a declarat, pentru televiziunea de stat din Cehia, șeful pompierilor regionali, Vladimir Vlcek.
Guvernatorul regiunii Moravia-Silezia, Ivo Vondrak, a declarat că incendiul a fost declanșat în mod deliberat.
Conform rapoartelor martorilor oculari, un bărbat a fost încătușat la fața locului după ce a recunoscut calm, la poliție, că a declanșat incendiul.
Reprezentanții Poliției au refuzat să comenteze aceste afirmații, dar au confirmat că o persoană a fost arestată.
Acesta este cel mai grav incendiu produs în Cehia în ultimii 30 de ani.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.