Seceta prelungită din acest an a afectat zone întregi, în special din centrul şi sudul judeţului Vaslui, iar pe lângă cultivatorii agricoli, şi crescătorii de animale au de suferit, mai ales în gospodării.
Proprietarii susţin că nu mai au cu ce hrăni animalele, mai ales că porumbul, de pildă, a fost foarte afectat de secetă:
”Dacă nu plouă, nici animalele n-o să aibă ce mânca deja, o să le ducă la sacrificat, să le taie”.
Cultivatorii, la rândul lor, se plâng de faptul că producţia a fost grav afectată de lipsa apei şi investiţia din acest an a fost compromisă:
Viorel Humă, fermier: ”A mai plouat câte 20 de litri pe la Deleni, dar la noi tot timpul ne-a ocolit. Este o zonă aşa între Vaslui şi Rebricea, care efectiv aici ploaia se lasă aşteptată. Toată lumea când se apucă de o treabă speră să şi câştige ceva, numai că la agricultură unu şi cu unu nu fac doi şi a mai venit şi pandemia asta, care a pus capăt, practic, la toate lucrurile, care să zicem că ar fi pozitive în viaţă”.
La nivelul judeţului, Direcţia Agricolă Vaslui a stabilit faptul că au fost calamitate, în prima jumătate a acestui an, peste 60 de mii de hectare de culturi, în special cu grâu, orz, orzoaică şi rapiţă.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.