Slider

SUA: Fiul lui Trump acuză China pentru virus, îl ia în derâdere pe rival ca 'Beijing Biden'

0
Donald Trump Jr. a dat vina pentru noul coronavirus pe Partidul Comunist Chinez şi l-a luat în derâdere pe rivalul tatălui său, Joe Biden, ca fiind "Beijing Biden", declarând că el este candidatul preferat al gigantului asiatic, relatează marţi dpa. Discursul fiului preşedintelui Donald Trump a avut ca scop apărarea gestionării pandemiei de către tatăl său, susţinând că el "a acţionat rapid". Fiul lui Trump a susţinut de asemenea că o victorie a lui Biden în alegeri ar "opri recuperarea noastră economică" şi va conduce la mai multe închideri ale economiei. "Biden vrea de asemenea să aducă mai mulţi imigranţi ilegali pentru a lua locuri de muncă de la cetăţeni americani", a declarat Trump Jr. Părţi ale discursului său s-au concentrat de asemenea pe aşa-numitele "războaie culturale", acuzându-i pe democraţi că încearcă să reducă la tăcere libertatea de exprimare şi "să ne intimideze în supunere". El şi-a acuzat de asemenea rivalii că duc o campanie împotriva religiei. La rândul său, preşedintele Donald Trump a adoptat luni un ton sumbru în intervenţia din prima zi a Convenţiei Naţionale Republicane, după ce a fost învestit oficial drept candidat al Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, avertizând fără dovezi că s-ar putea confrunta cu "alegeri măsluite" în noiembrie, aminteşte Reuters.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo