Slider

SUA/coronavirus: Biden şi Harris vor fi testaţi regulat odată cu intrarea într-o nouă etapă a campaniei prezidenţiale

0
Candidatul prezidenţial al democraţilor americani, Joe Biden, şi coechipiera sa, Kamala Harris, vor fi testaţi în mod regulat împotriva infecţiei cu noul coronavirus, a indicat un colaborator al acestora, în contextul în care echipa de campanie se pregăteşte pentru posibilitatea înmulţirii evenimentelor publice în perspectiva alegerilor din noiembrie pentru Casa Albă, transmite marţi Reuters. Din martie, de când noul coronavirus a început să se propage la scară largă în Statele Unite, Biden a participat la puţine evenimente publice, majoritatea în apropierea reşedinţei sale din Delaware. În urma nominalizării oficiale a lui Biden drept candidat la preşedinţie la Convenţia democrată de săptămâna trecută, echipa sa de campanie îşi extinde protocoalele sanitare pentru o nouă fază a cursei, în care fostul vicepreşedinte s-ar putea afla în proximitatea fizică a alegătorilor. 'Consecvenţi cu transparenţa pe care vicepreşedintele Biden a demonstrat-o, vom face public dacă fie vicepreşedintele Biden, fie senatoarea Harris va avea vreodată un test pozitiv, confirmat de COVID-19', a declarat un colaborator de campanie pentru Reuters. Acesta a precizat că Biden (77 de ani), Harris (55 de ani) şi personalul de campanie care interacţionează cu ei vor fi testaţi 'pe baze regulate', în conformitate cu recomandările consilierilor medicali. 'Aşa arată un leadership responsabil', a subliniat sursa citată. Reporterii l-au întrebat frecvent pe Joe Biden dacă a fost testat pentru noul coronavirus, dar răspunsul fostului vicepreşedinte a fost de fiecare dată negativ. Joe Biden a criticat frecvent ca dezastruos modul în care preşedintele Donald Trump gestionează epidemia din Statele Unite, care a ucis peste 176.000 de americani. În cursul apariţiilor sale electorale, multe din ele transmise online, Biden poartă cu consecvenţă măşti de protecţie şi păstrează distanţa socială pentru a-şi arăta adeziunea la recomandările de sănătate publică. Trump, în schimb, a minimalizat în primele faze gravitatea virusului, la un moment dat descriind purtarea măştii drept un gest de corectitudine politică, şi a fost reticent în a-şi acoperi faţa. Preşedintele a purtat mască în public pentru prima dată în iulie, o schimbare de ton şi comportament, pentru a-i încuraja pe americani să îşi ia această măsură de prevenţie împotriva coronavirusului în contextul unei noi creşteri a numărului de infectări.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo