Abc News Transilvania
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ştei au fost sesizaţi la 4 august a.c., la ora 06.40, de reprezentanţii Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ştei că un bărbat de 43 de ani, din comuna Balc, sat Almaş, judeţul Bihor – Boer Gavril Marius – a fugit din spital în cursul dimineţii de 4 august 2020 şi nu a mai revenit”, a transmis, marţi, Poliţia Bihor.
Sursa citată aprcizat că bărbatul era internat medical provizoriu în respectiva unitate sanitară specializată din cursul lunii iulie, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe asupra unui membru al familiei.
Bărbatul are următoarele semnalmente: înălţime 1,65 – 1,70 m, greutate 70 kg., constituţie atletică, faţă ovală, ochi verzi, păr şaten.” este mesajul transmis de autorități către populație acum două zile.
Miercuri, 5 august a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliţiei staţiunii Băile Felix, alături de un jandarm din cadrul I.J.J. Bihor l-au depistat pe bărbatul de 43 de ani, din comuna Balc, judeţul Bihor, care era urmărit naţional din cursul zilei de miercuri, 5 august a.c., după ce fugise din Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ştei.
Acesta a fost depistat de patrula mixtă, în timp ce se deplasa pe D.N. 76, pe raza localităţii Băile Felix.
Bărbatul se află în custodia poliţiştilor din Băile Felix şi va fi preluat de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ştei, pentru a fi reinternat într-o unitate medicală specializată.
The post Un bărbat periculos a fugit din Spitalul de Psihiatrie Ștei. A fost prins în Băile Felix appeared first on Abc News Transilvania.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.