Slider

Viața secretă a rechinilor a fost dezvăluită: cultivă rețele sociale surprinzătoare

0

Rechinii, acei pești care provoacă teamă multora, au vieți sociale mai complexe decât se știa anterior. Un studiu a arătat că rechinii cenuștii din Oceanul Pacific cultivă rețelele sociale surprinzătoare și dezvoltă legături care pot dura chiar și ani întregi.

Biologii marini au analizat comportamentul social al 41 de rechini cenușii din jurul Atolului Palmyra, la aproximativ 1.600 km sud-vest de Hawaii, cu ajutorul emițătoarelor acustice și camerelor cu senzori prin care i-au monitorizat pentru a avea o imagine clară a interacțiunile lor.

Departe de a fi creaturi solitare, rechinii au format comunități sociale care au rămas stabile în timp. Unele specimene au rămas împreună pe toată durata de patru ani a studiului.

În timpul documentării, cercetătorii au constat un tipar zilnic, în care rechinii petreceau dimineața împreună, în aceeași parte a recifului, în grupuri de circa 20 de indivizi, se dispersau apoi pe parcursul zilei și nopții, dar se regrupau a doua zi dimineața.

„Rechinii sunt animale incredibile și încă neînțelese”, a afirmat Yannis Papastamatiou, biolog marin la Universitatea Internațională din Florida și autor principal al cercetării.

„Aș dori să vorbesc despre ‘viețile lor sociale secrete’, dar nu pentru că vor să le țină secrete, ci pentru că abia recent am dezvoltat instrumentele pentru a începe să vedem și să înțelegem comportamentul lor social”, a adăugat Papastamatiou, citat de Reuters.

Care este explicația pentru faptul că rechinii stau împreună mai mulți ani

Biologul marin a precizat că „nu toți rechinii sunt sociabili, iar unii sunt probabil solitari”.

Rechinul de recif are dimensiuni medii, atingând 2 metri în lungime. Sociabilitatea lui se aseamănă, în ceea ce privește stabilitatea de-a lungu timpului, cu anumite păsări și mamifere, dar diferă prin faptul că nu implică crearea cuibului, împerecherea, emiterea sunetelor sau interacțiuni prietenoase.

Cercetătorii teoretizează că rechinii stau împreună pentru a se asigura că diferiți indivizi găsesc prada.

„De ceva vreme știm că rechinii sunt capabili să recunoască anumiți colegi din grup și au preferințe sociale”, a declarat David Jacoby, biolog marin la Institutul de Zoologie din Londra și coautorul studiului.

„Studiul nostru dezvăluie în premieră că sunt de fapt capabili să mențină partenerii sociali pentru mai mulți ani”, a adăugat el.

Biologii marini care au efectuat studiul cred că grupurile sociale ale rechinilor de recif cenușii funcționează în mod similar unor centre de informare, de unde indivizii se pot urmări unii pe alții către zonele de hrană.

Cercetarea a fost publicată în revista Proceedings of the Royal Society.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce rechinii închid ochii când muşcă?

Top 10 cele mai bizare specii de rechini

VIDEO. Situaţie nemaiîntâlnită în natură. Un crocodil a făcut echipă cu rechinii care se hrăneau cu un cadavru de balenă

Top 5 mituri despre rechini, false. Care este cea mai mare ameninţare a rechinilor

Articolul Viața secretă a rechinilor a fost dezvăluită: cultivă rețele sociale surprinzătoare apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo