Alocaţiile copiilor trebuie dublate, după cum a votat Parlamentul. Guvernul a pierdut la Curtea Constituţională, unde a atacat legea care respingea majorarea în etape a alocaţiilor. Judecătorii CCR au decis că sesizarea făcută de Guvern este neîntemeiată. Premierul Ludovic Orban susţine că Executivul aşteaptă motivarea şi apoi va decide ce are de făcut.
Dat fiind că nu sunt bani în buget, specialiştii avertizează că aceste majorări vor avea un efect în lanţ pentru economia ţării.
Alocațiile ar fi trebuit dublate de la începutul acestui an, potrivit legii votate în decembrie în Parlament. Însă Guvernul și majoritatea parlamentară au ajuns să tranșeze subiectul la CCR.
Orban: nu sunt bani pentru mărirea alocaţiilor copiilor
Parlamentarii PSD-ALDE vor cu orice preț mai mulți bani pentru copii. Părinții au nevoie de orice sumă, dar susțin că trebuie găsite soluții mai degrabă pentru cei aflați la limita sărăciei.
Copiii încasează acum alocații mai mari cu 20 de procente, atât cât a decis Guvernul. Însă PSD-ALDE și alți parlamentari afiliați vor dublarea dintr-o singură tranșă. Asta ar înseamnă o presiune pe bugetul și așa șubrezit din cauza pandemiei de coronavirus.
Șapte miliarde anual ar trebui alocate doar pentru aceste majorări, potrivit Ministrului de Finanțe, Florin Cîțu. Analiștii avertizează că economia va avea de suferit, românii vor avea de suferit, dar asta e destul de neimportant pentru un PSD în degringoladă.
În tot acest timp, puterea și opoziția se ceartă pe sumele din buget. În România, peste 3 milioane și jumătate de copii beneficiază de alocații.
Ce au decis judecătorii CCR
CCR a decis respingerea sesizării Guvernului privind legea care respinge Ordonanţa de Urgenţă prin care se dorea creşterea etapizată a alocaţiilor copiilor. Astfel, alocațiile copiilor trebuie să fie dublate.
Alocaţiile pentru copii vor fi dublate “dacă există resurse financiare”
Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creștere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creșteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.
Legea prin care urmau să fie mărite alocațiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis.
Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilități începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.
Vezi care este cel mai potrivit purificator de ser anti-covid pentru tine
Articolul CCR dă undă verde la dublarea alocațiilor, dacă Guvernul face rost de bani apare prima dată în Pedagoteca.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.