Ne propunem sa prezentam o scurta lista comparativa a sistemelor care ar putea candida pentru viitorul sistem SHORAD romanesc – competitori fiind MBDA VL MICA (unii ar fi preferat sa fie si Sky Sabre/CAMM), Diehl-Lockheed Martin IRIS-T/Falcon, Kongsberg-Raytheon NASAMS si Rafael IronDome/Spyder), fiind prevazut un numar de 27 de baterii din partea DpA.
Incepem cu israelienii de la Rafael si sistemul Spyder (cu variantele SR, ER, MR) si LR echipat cu rachete din familia Derby (ghidaj radar) si Python V (ghidaj IIR) care sunt integrate (Derby nu e sigur) si in avionica lui MIG-21 LanceR. Romania nu a achizitionat Derby, multumindu-se doar cu Python III, alaturi de Vympel R-73 Archer si Magic II.
Python III/ Mig 21Lancer (sursa F-16.net)
Acum 10 ani dotarea comuna cu aviatia ar fi reprezentat un avantaj major, insa astazi zilele MIG-21 sunt numarate, ne-existand inca un program de modernizare a inventarului necesar de doua escadrile care sa predea ulterior stafeta viitoarelor escadrile de F-16. In acest moment se desfasoara un program de transformare a 8 celule LanceR A (aer-sol) in LanceR C (aer-aer), speram ca incluzand si radar Elta EL/M-2032.
Daca Python III avea o raza de actiune de 15km in modul aer-aer pentru o masa de 120kg, Python 5 trece de 20km, avand o masa de 105kg iar manevrabilitatea se bazeaza pe 18 suprafete de comanda in locul duzelor orientabile, fiind probabil o solutie mai ieftina.
Derby, bazat pe o racheta Python 4 echipata cu radar activ, are raza de actiune de pana la 50km in mod aer-aer, noua varianta Derby ER fiind capabila sa atinga 100km.
Atat Derby cat si Python au fost integrate pe variantele israeliene de F-16 si F-15, in versiunea Spyder SR fiind folosite versiuni aer-aer standard ale Python si Derby (raza de actiune 15k/20km si plafon 9km) in timp ce pentru Spyder ER/MR sunt folosite variante cu booster ale acelorasi rachete pentru distanta de zbor marita la 40km respectiv 60km si plafon 16km. Sistemul a fost vandut inclusiv georgienilor, fiind instalat pe camioane Roman si se mai afla in dotarea Singapore, Indiei si Vietnamului.
Radarul EL/M-2016 ATAR AESA in banda L, din care am cumparat si noi 4 bucati, posibil pentru modernizarea sistemului cu raza medie MIM-23 Hawk, este folosit de Spyder SR (ShortRange), fiind capabil sa detecteze avioane la distante de 70km, iar elicoptere si UAV-uri la distante de pana la 40km si sa ghideze rachete pana la distante putin peste 10km. De reamintit ca pentru distante de interceptie de peste 35 de km israelienii folosesc in cadrul sistemului Spyder MediumRange radarul AESA 3D multimisiune ELM-2084 capabil sa actioneze si ca sistem C-RAM si fiind integrat in Iron Dome, Sky Hunter si Prastia lui David.
miC4ad (Modular Integrated C4I Air Defense)- sistemul stratificat integrat al Rafael
Israelienii ofera un sistem stratificat si integrat Spyder SR, ER(pana la 40km) si MR/LR (pana la 60 respectiv 80km), la care se adauga componenta C-RAM/VShorad Iron Dome ( pentru care Romaero a semnat in 2018 protocol de co-productie si a carei raza de actiune este prevazuta sa creasca dincolo de 70 de km) si componenta de raza lunga – Prastia lui David prevazut a inlocui MIM-23 Hawk si MIM-104 Patriot in inventarul israelian, fiind dezvoltat in colaborare Rafael-Raytheon. Interceptorul Stunner a fost prezentat incepand cu 2013 ca posibila parte a generatiei a 4-a a Patriot, sub forma Patriot Advanced Affordable Capability-4 (PAAC-4), polonezii semnand in 2018 contract de achizitie pentru 8 baterii Patriot care alaturi de un numar mic de PAC-3MSE integreaza Skyceptor ca racheta predominanta, un derivat al interceptorului Stunner.
Revenind la Iron Dome (versiune navala C-Dome), interceptorul Tamir este estimat a costa sub 100.000$ (costul unei rachete Stinger) si o masa de 90kg, Raytheon fiind coproducatorul american.
Plusuri:
- pret relativ redus, rachete aer-aer ghidate IIR si radar deja cunoscute in RoAF, usor de integrat si pe F-16, cu oferta de integrare in industria noastra, radare cu performante bune achizitionate deja in cantitate partiala, sistem multistratificat Spyder SR/ER/MR/LR inclusiv C-RAM integrabil cu Patriot si Hawk, 8 canistre cu lansare verticala la Spyder MR, pentru rachetele cu booster, existenta I-Derby-ER cu raza extinsa spre 100km in mod aer-aer;
Minusuri:
- tara ne-NATO si UE, rachete SHORAD decente;
- doar patru rachete containerizate pe lansator orientabil din cauza gabaritului rachetei si a lansarii calde la SR;
Sistemul Mica VL al MBDA este integrarea rachetelor aer-aer cu ghidaj radar respectiv IIR pe un sistem sol-aer cu lansare verticala, coordonat de radar AESA in banda S GroundMaster 200 (derivat al GM 400) al Thales-Raytheon. Ground Master 200 poate descoperi tinte pana la 250km distanta iar in modul angajare pana la 100km, putand coordona sisteme antiaeriene cu raza scurta si medie, precum si CRAM.
Rachetele Mica sunt destinate a inlocui mai vechile Magic 2 (IIR, integrata si pe MIG-21 LanceR) si Super 530, cantaresc 112kg (similar cu Derby-ul israelian) si pot atinge distante de 80km cu ghidaj RF si 60km cu ghidaj IIR in mod aer-aer, respectiv 20km cu lansare de la sol, plafonul maxim cu lansare de la sol fiind 9km.
Viitoarele versiuni Mica-NG vor extinde raza de actiune in mod aer-aer cu 20 de km, iar plafonul in cazul lansarii de la sol va creste spre 15km si distanta pana in 40km. Mica-NG va pastra gabaritul actualei rachete, senzorii urmand a fi si ei modernizati, versiunea radar fiind AESA iar cea IIR dispunand de o matrice de senzori pentru sensibiliate extinsa, fiind capabila a incadra si tinte stealth.
In arhitectura etajata, MICA VL este integrata cu VSHORAD Mistral respectiv MRAD/LRAD SAMP/T (Aster 15&30).
A intrat in inzestrarea mai multor marine si forte terestre ne-NATO, la georgieni complementand sau chiar inlocuind Spyder SR. Grecii sunt interesati de VL-Mica, putand fi primul utilizator NATO.
Plusuri:
- rachete aer-aer refolosite pentru lansare verticala 360°, capete de ghidare performante, radar performant, raza de actiune buna. Disponibilitatea variantei cu raza extinsa in urmatorii 5 ani, compatibila cu sistemul actual;
Minusuri:
- neintegrat cu Hawk sau Patriot (dar sistemul de management si radarul este Thales-Raytheon), doar 4 rachete pe lansator din cauza gabaritului rachetei si a lansarii calde; absenta unei variante cu booster, care ar fi dus la o raza de actiune exceptionala in fata concurentei; racheta putin raspandita in NATO.
Sistemul NASAMS (Norwegian Advanced Surface to Air Missile System) este un sistem antiaerian cu raza scurta care foloseste radar si rachete aer-aer de provenienta americana.
Racheta de baza este AIM-120 AMRAAM ghidata radar activ si cu o raza de actiune pentru lansarea de la sol (SL AMRAAM) pana la 20-25km in timp ce apararea cu raza mai scurta (pana in 12km) este realizata cu racheta AIM-9 Sidewinder ghidata IIR sau MANPAD-ul RBS-70. Ambele rachete aer-aer au intrat recent si in inzestrarea Romaniei cu avioanele F-16.
Radarul bateriei, 3D Improved Sentinel AN/MPQ-64F1 cu scanare “pencil beam” in banda X, este capabil sa detecteze tinte pana la distante de 120km iar in ritm ridicat de scanare (30rpm) pana la 40km, poate fi pus in pozitie in 15 minute si in functiune in alte 10 minute de un echipaj de doar 2 oameni si poate fi transportat pe o platforma 4×4 gen Mercedes G-Classe. Dupa modernizare a crescut capacitatea de a detecta tinte mici la joasa altitudine, de a le urmari dincolo de raza vizuala si i s-a adaugat un mod de detectie C-RAM. Lipseste insa un catarg pentru detectia la inaltimi foarte joase iar clientii mai recenti, cum ar fi australienii, au recurs la inlocuirea lui cu un ansamblu de radar AESA (CEATAC pentru solutia de tragere si CEAOPS pentru descoperire) si folosesc lansatoare pe platforme usoare 4×4 Hawkei preluate de la abordarea SLAMRAAM, noul standard numindu-se NASAMS 3.
Bateria poate lucra in raza vizuala si in mod fara emisii radar datorita senzorului electr-optic MP500 dotat cu camera TV si cu termoviziune si telemetru LASER, dar si integrarii Link-16.
Recent a fost finalizata integrarea AMRAAM-ER, o versiune a RIM-162 ESSM echipata cu cap radar activ al AMRAAM, marind distanta de angajare la 40km, plafonul crescand si el cu 70%, posibil peste 15km.
NASAMS poate fi folosit ca modernizare, in hibrid cu bateriile Hawk si este integrabil astfel si cu Patriot.
MIM-23 Hawk hibridizat cu NASAMS
In acelasi timp, a fost integrat in NASAMS si racheta IRIS-T SLS ca alternativa IIR pentru Sidewinder, precum si un lansator de inalta mobilitate.
Perspective de integrare NASAMS – oferta pentru India
Plusuri:
- rachete aer-aer existente si la RoAF cu exceptia AMRAAM-ER (similara ESSM), raza de actiune buna, integrat cu Hawk, capete de ghidare atat IIR cat si radar. Disponibilitatea variantei cu raza extinsa ghidata radar AMRAAM-ER, racheta IIR Iris-T recent integrata;
Minusuri:
- lansatoare orientabile nu verticale (iesirea jeturilor din canistre la lansare neprotejata), sistem IIR Sidewinder de conceptie mai veche, radar de generatie mai veche, doar 4-6 rachete pe lansator din cauza gabaritului rachetelor aer-aer si a lansarii calde
Straturile defensice VSHORAD – SHORAD americane – sugestie de integrare
Si pentru ca am pomenit de Iris-T (Infra-Red Imaging System Tail/Thrust Vector-Controlled), racheta ne-a fost propusa direct de Diehl acum cativa ani in configuratia cu raza scurta (10km) SLS (Surface-Launched, Short-range) si ghidaj IIR denumita local Siret, iar acum ne este propusa si in versiunea de sistem SHORAD Falcon, prin asocierea Diehl-Lokheed Martin – Saab:
Falcon
In versiunea aer-aer cu raza scurta, Iris-T are o raza de doar 10km cu lansare de la sol (25km mod aer-aer), in timp ce versiunea cu booster, Iris-T SLM (Surface-Launched, Medium-range), atinge cu lansare de la sol o distanta de 40km si un plafon maxim de 20km. Racheta cu raza extinsa este folosita de unele tari ca inlocuitor pentru MIM-23 Hawk, in complement al sistemului cu raza lunga MIM-104 Patriot. Pentru descoperirea tintelor sistemul foloseste un radar SAAB Giraffe 4A AESA BandaX.
Racheta Iris-T este integrata pe Saab Gripen si pe F-16 A/B MLU si F-5E Tiger tailandeze, in timp ce sistemul sol aer este folosit de Egipt, in timp ce Norvegia a integrat racheta cu un lansator pe sasiu senilat M113 in NASAMS .
M113 IRIS-T SLS – concept
Suedia o foloseste sub denumirea de sistem RBS-98, inlocuind RBS-70, fiind integrata pe sasiu senilat Hägglunds Bv410, racheta fiind deja utilizata si de fortele aeriene suedeze pe avioanele JAS-39 Gripen.
Utilizatorul si dezvoltatorul principal al Iris-T este Germania (Diehl), racheta fiind integrata in MEADS alaturi de LFK-NG, aceasta din urma fiind compatibila cu lansatorul canistrat al Iris-T. Sistemul IRIS-T SLS a fost dezvoltat initial pentru Bundeswehr Tactical Air Defense System (TLVS).
RBS-98 pe sasiu BV410
Plusuri:
- rachete aer-aer cu lansare verticala. Disponibilitatea variantei cu raza extinsa SLM cu booster, ghidata tot IIR, canistrata si 8 bucati/lansator, radar performant;
Minusuri:
- raza scurta a rachetei SLS, versiune necanistrata pe lansatoarele SLS si doar 4 rachete, senzor doar IIR, fara versiune ghidata radar, 8 rachete pe lansator
Trebuie reamintit ca IRIS-T a aparut ca inlocuitor al AIM-9 Sidewinder in inventarul tarilor europene, fiind in aceeasi categorie de masa (pana in 90kg) iar MICA are aceeasi misiune in cadrul fortelor aeriene franceze, la 112kg fiind cu 35% mai grea decat celelalte doua, ceea ce ii ofera in schimb un plus de raza de actiune spre dublul celorlalte doua, apropiindu-se practic de zona de folosire a AIM-120 AMRAAM (masa 152kg), mai ales in preconizata versiune MICA NG.
Despre MBDA CAMM nu are rost sa detaliem, racheta nefiind ofertata catre partea romana, dar ea este prezenta in oferta facuta polonezilor. O descriere comparativa a CAMM am facut aici, de unde preluam si tabelul comparativ, cu mici modificari cerute de actuala comparatie
Model | MICA-VL
/ NG |
CAMM
/ ER |
AMRAAM
ER |
IRIS-T
SLS/M |
Derby/Spyder |
Lungime | 3,1m | 3,2m | 3,66m | 2,9m | 3,6m |
Diametru | 160mm | 166mm | 254mm | 127/152mm | 160mm |
Masa | 112 kg | 99kg | 280 kg | 88/240kg | 118kg |
Viteza | Mach3 | Mach3 | Mach4+ | Mach3 | Mach4 |
Cap lupta | 12kg | 10kg | 39kg | 11,4kg | 23kg |
Ghidaj | IIR/AR | AR | AR | IIR | AR |
Raza actiune | +20/40km | 25/45km | 40km | 10/40km | 20/40/60km |
Lansare | calda | rece | calda | calda | calda |
Altitudine | 9/15km | 10/17km | 15km | 8/25km | 9/16km |
In mare, in competitia rachetelor SHORAD ar trebui tinut cont de:
- variantele de senzor de ghidaj;
- performanta radarului si a arhitecturii de comunicatie si management al luptei;
- viteza de reactie intre detectarea tintei si angajare (inclusiv lansatoare orientabile vs verticale);
- performantele rachetelor in sine: raza de actiune/altitudine, manevrabilitate, rezistenta la contramasuri, rata de lovire a tintei;
- riscul de saturare a bateriei: numar/lovituri per baterie + viteza de reincarcare + numar de tinte angajate simultan;
- disponibilitatea rachetei in inventarul fortelor aeriene autohtone si aliate, sau chiar si a celor navale;
- tehnologie deja integrata partial in lantul de aparare romanesc;
- capacitate de integrare in sistemul actual si viitor de aparare AA (Patriot, eventual Hawk si VSHORAD)
- capacitate autohtona de asimilare tehnologica;
Sa ne reamintim si graficele comparative MRAD, SHORAD si VSHORAD din cadrul articolului “Variantele SAM ale Romaniei“, cu mentiunea ca au trecut aproape 10 ani de atunci si unele caracteristici s-au mai schimbat;
MRAD
SHORAD
Ca sa discutam putin si partea de SHORAD mobile – din pacate aici solutiile nu sunt atat de diverse, si probabil nu va exista o oferta separata pe aceasta nisa:
- Fie o solutie derivata din cele fixe, cu senzor IIR de tip trage-si-uita, cum ar fi cazul IRIS-T sau AIM-9 Sidewinder pe o platforma mobila, cu radar de descoperire integrat si capacitate de tragere din mers. LFK-NG, un IRIS-T miniaturizat spre 30kg sau un MANPAD (Mistral/Stinger) cu raza extinsa ar putea si ele juca un astfel de rol;
- Fie o solutie cu ghidaj tip “beam-riding” (radio sau LASER) din categoria Crotale/BAMSE/Pantsir/Sosna/STARSTREAK/Blyskavica, racheta fiind mai ieftina, mai usoara (76kg la Crotale) si fara capacitate proprie de urmarire a tintei, aceasta facandu-se de platforma mobila purtatoare.
De asemenea, o discutie mai larga cu privire la limita dintre SHORAD si VSHORAD mobile a avut loc aici: “Shorad sau VSHORAD“.
Oricat ne-ar place unora sa vedem solutii dedicate de tip Crotale NG, Blyskawica sau BAMSE, este foarte probabil ca in cadrul achizitiei solutia mobila sa fie un derivat al vectorilor SHORAD sau un hibrid cu cei ai VSHORAD.
Si cam atat, sa ii vedem pe ai nostri cum se descurca si cu aceasta achizitie!
Marius Zgureanu
Surse:
http://www.webmaster-studio.info/mprest/index.php/en/home/defence/air-defense-c2-systems
https://www.dvidshub.net/news/339225/ccdcs-road-map-modernizing-army-air-and-missile-defense
https://www.diehl.com/defence/en/products/air-defence-systems/
Citeste si:
https://www.rumaniamilitary.ro/shorad-sau-vshorad
https://www.rumaniamilitary.ro/sisteme-shorad-astazi-iron-dome
https://www.rumaniamilitary.ro/sisteme-shorad-falcon
https://www.rumaniamilitary.ro/sisteme-shorad-camm-sky-sabre
https://www.rumaniamilitary.ro/shorad-vshorad-romania-diehl-defence
https://www.rumaniamilitary.ro/nasam-ii-hawk-si-patriot
https://www.rumaniamilitary.ro/vshorad-shorad-vs-manpad
https://www.rumaniamilitary.ro/mica-ng
https://www.rumaniamilitary.ro/vl-mica-vs-camm-si-essm
https://www.rumaniamilitary.ro/ckem-de-actualitate
https://www.rumaniamilitary.ro/amraam-er-primele-trageri-reusite
https://www.rumaniamilitary.ro/modernizari-poloneze-si-ucrainene-pentru-sa-6-2k12-kub
https://www.rumaniamilitary.ro/mbda-o-posibila-alternativa-pentru-colaborarile-elmec-ploiesti
https://www.rumaniamilitary.ro/munitii-inteligente-pentru-tancuri
https://www.rumaniamilitary.ro/rachete-de-precizie-cu-raza-extinsa-lrpf
http://www.rumaniamilitary.ro/viitorul-larom
http://www.rumaniamilitary.ro/cehia-isi-modernizeaza-bateriile-de-sa-6-kub
http://www.tehnomil.net/2012/05/30/variantele-sam-ale-romaniei-pseudo-analiza-comparativa/
http://www.biziday.ro/2014/03/23/prezentul-si-viitorul-apararii-antiaeriene-a-romaniei/
http://www.rumaniamilitary.ro/milan-er-3km-finalizeaza-testele-de-tragere
https://www.rumaniamilitary.ro/o-solutie-romaneasca-pentru-modernizarea-rachetelor-hawk
https://www.rumaniamilitary.ro/marte-sau-sea-killer
https://www.rumaniamilitary.ro/sea-venom-by-mbda
https://www.rumaniamilitary.ro/nsm-to-be-or-not-to-be
. https://www.rumaniamilitary.ro/sosna-vs-crotale
https://www.rumaniamilitary.ro/amb-giraffe-un-radiolocator-cu-raza-scurta-capabil
https://www.rumaniamilitary.ro/mspo-2012-bumar-prezinta-blyskawica
https://www.rumaniamilitary.ro/noutati-antiaeriene-rusesti
The post Competitorii pentru SHORAD-ul romanesc appeared first on Romania Military.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.