Slider

Depozitarul Central distribuie dividende pentru acţionarii Artego, până pe 30 noiembrie

0
Depozitarul Central va distribui, în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2020, dividende pentru acţionarii Artego, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 0,69 lei. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 21 august 2020. Acţionarii care sunt clienţi ai unui participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari sau în numerar, la ghişeele CEC Bank din întreaga ţară. Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo