Are 51 de ani, un chip angelic și o siluetă… perfectă! Mulți nu-i găsesc niciun cusur și asta pentru că frumoasa actriță Cate Blanchett este un exemplu de grație, demonstrând că DA, se poate îmbătrâni frumos! Iată câteva dintre secretele sale!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Are 51 de ani și este mamă a patru copii, însă arată splendid! Are un trup zvelt și toată lumea se întreabă cum face să se păstreze așa de ani buni.
Cu toate că are așa o siluetă, vedeta susține că nu reușește să facă prea mult sport: “Îmi încep ziua pe la 6 sau 6,30, ca să am timp să mă duc să alerg înainte ca cei din casă să facă ochi. După asta, planul ar fi să fac și câteva exerciții, dar rareori mai apuc, pentru că apar tot felul de lucruri neprevăzute în programul meu. Din păcate, nu reușesc să mă antrenez decât o dată pe săptămână, dar măcar apuc, totuși, să alerg. Când găsesc, totuși, timp pentru mai multă mișcare fizică, ador să fac Pilates, care mi se pare perfect pentru tipul meu de corp“.
Totuși, în momentele în care un rol o cere sau înainte de marile evenimente, vedeta apelează la ajutorul unui antrenor personal, respectând cu sfințenie un program riguros de exerciții fizice, din care nu lipsesc exrcițiile cardio sau cele cu greutăți. Acestea ajută să aibă rezultate excelente, într-un timp relativ scurt!
Citește și: Cum a reacționat Andreea Bălan după ce George Burcea s-a sărutat cu Viviana Sposub, la Ferma
Ce mânâncă actrița Cate Blanchett
La capitolul alimentația, este și normal ca actrița să arate atât de bine, dat fiind că… nu prea mănâncă. Nu este gurmandă, nu prea poftește la anumite produse, astfel că îi este foarte ușor să se mențină în formă, potrivit superherojacked.com.
Totuși, are grijă să consume produse ecologice și evită carnea roșie.
În plus, un alt secret al divei pentru a mânca cât mai puțin, este să bea apă caldă cu lămâie, pe stomacul gol.
“Dimineața beau câte un pahar de apă călduță cu lămâie și o cafea. Rareori iau micul dejun, deși știu că acest lucru nu este tocmai indicat. Mă ocup însă de mesele copiilor, îi ajut să se îmbrace și îi duc la școală, iar asta îmi abate gândul de la mâncare”, a declarat Cate Blanchett, într-un interviu pentru revista People.
Sursa foto: Hepta
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.