Slider
Iran: Washingtonul sfidează restul lumii anunţând reintroducerea sancţiunilor ONU
Statele Unite au proclamat unilateral în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, că sancţiunile Naţiunilor Unite contra Iranului sunt din nou în vigoare şi au promis să îi pedepsească pe cei care le încalcă, într-un gest care riscă să mărească izolarea lor, dar şi tensiunile internaţionale, notează AFP. "Astăzi (sâmbătă), Statele Unite salută revenirea la aproape toate sancţiunile ONU împotriva Republicii Islamice Iran ridicate anterior", a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat. Potrivit acestuia, măsurile punitive au intrat "din nou în vigoare" sâmbătă, la orele 20.00 (duminică, 00.00 GMT). Administraţia Donald Trump ameninţă clar mai ales că va introduce un sistem de sancţiuni aşa-zis secundare pentru a pedepsi orice ţară sau entitate care va încălca sancţiunile ONU, cu toate că este printre singurii din lume care consideră că sunt în vigoare. Este o armă redutabilă: contravenienţii desemnaţi de Washington îşi vor vedea blocat accesul la piaţa şi sistemul financiar american. "Dacă statele membre ale ONU nu îşi îndeplinesc obligaţiile pentru aplicarea acestor sancţiuni, SUA sunt pregătite să utilizeze propriile mijloace pentru a pedepsi această lipsă de fermitate", a avertizat Mike Pompeo. El a promis că "măsurile" americane împotriva "celor care încalcă sancţiunile ONU" vor fi anunţate "în următoarele zile". Cu şase săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale unde candidează pentru al doilea mandat, Donald Trump ar putea dezvălui aceste măsuri marţi la Adunarea Generală a ONU. Numai că Washingtonul este aproape singur şi împotriva tuturor: celelalte mari puteri, Rusia şi China, dar şi aliaţii europeni ai americanilor, contestă această afirmaţie. "Orice decizie sau măsură luată cu intenţia de a restabili" sancţiunile "nu va avea niciun efect juridic", au răspuns în avans Franţa, Germania şi Regatul Unit într-o scrisoare comună adresată vineri preşedinţiei Consiliului de Securitate, potrivit unei copii obţinute de AFP. Americanii "îşi dau singuri seama că este vorba despre o declaraţie mincinoasă", a afirmat la rândul său ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, citat de France Presse.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original
0
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Comments
blogger
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Ştiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAŢIE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeş
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
Argeș
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.