Slider

Liban: Un nou guvern în 15 zile (Macron)

0
Toate forţele politice libaneze s-au angajat să formeze un guvern în termen de 15 zile, a anunţat marţi seara preşedintele francez, Emmanuel Macron, într-o conferinţă de presă, după vizita sa efectuată la Beirut, relatează AFP. "Toate partidele politice, fără excepţie, s-au angajat în această seară, chiar aici, că formarea acestui guvern cu misiune nu va dura mai mult de două săptămâni", a declarat preşedintele francez, după discuţii cu principalii lideri politici. El a adăugat că guvernul va reuni personalităţi ''competente'' şi va fi format ''ca un colectiv independent care va avea sprijinul tuturor formaţiunilor politice''. Noul prim-ministru libanez, Moustapha Adib, numit luni cu câteva ore înainte de sosirea, luni, a preşedintelui francez Macron, urmează să înceapă miercuri consultările parlamentare pentru formarea echipei sale. Preşedintele francez a reamintit că ''media din ultimii ani'' pentru formarea guvernelor în Liban este ''între 5 şi 11 luni'' din cauza divergenţelor politice. Macron a dat asigurări că Adib, un ambasador relativ necunoscut până atunci, are ''la nivel politic un sprijin masiv al forţelor politice, chiar dacă acesta nu este unanim''. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo