Slider

Pompierii bârlădeni nu au putut interveni, din cauza… mașinilor parcate aiurea!

0

FIȚI RESPONSABILI!… S-a spus, în mai multe rânduri, că modul de a parca mașina în fața blocului, după principiul „Fiecare parchează cum vrea și unde vrea” poate crea mari probleme instituțiilor care intervin în cazuri de urgență.

O astfel de situație s-a petrecut aseară, la Bârlad, când o autoscară a pompierilor militari nu a putut intra la o intervenție, din cauza numărului mare de mașini, parcate la întâmplare.

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială de stingere cu modul pentru deblocare /descarcerare și o ambulanță tip B2 (EPA), pentru deblocarea ușii unui apartament din municipiul Bârlad, strada Siret, bloc D4, etaj IV.

Autoscara mecanică nu a putut fi amplasată din cauza autoturismelor parcate neregulamentar. Pompierii militari au forțat ușa metalică a apartamentului, iar într-unul dintre dormitoare a fost găsită în stare de conștiență o persoană de sex masculin, în vârstă de 59 ani, care prezenta semne specifice accidentului vascular cerebral.

După acordarea primului ajutor, pacientul a fost transportat de echipajul EPA la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo