MARE SCANDAL… Un preot din comuna Fălciu, care s-a mutat între timp în județul Brașov, din pricina mizeriilor care i se făceau în localitate de către unele persoane cu bani și influență, a fost atacat în mod incalificabil, ieri, în presa locală, ținta finală fiind, în mod evident, primarul Fălciului.
În numele unei campanii electorale care calcă tot ce este omenește în picioare, articolul respectiv atacă instituția Bisericii Ortodoxe Române, dincolo de faptul că este făcut la comanda unui candidat la primărie, spun sătenii.
Am primit aseară o scrisoare deschisă din partea unor locuitori ai comunei Fălciu, care au dorit să facă următorul anunț, la adresa unui candidat nenumit:
„Dragă domnule „Niciodată Primar”
Referitor la articolul publicat la comanda dumneavoastră:
De ce oare haina preoțească e așa râvnită? Domnul Dorobăț vrea preot în localitate (a mers la cineva sa intervină la Huși sa fie pus Preot). Domnul Manuel a mers în Republica Moldova la cerșit, îmbrăcat în preot (A se vedea postările din iarna).
Nu vă este rușine că ați blamat și fugărit un Preot, doar pentru a-i lua locul voi, niște indivizi cărora le pute urma! Mizerabili la suflet ce sunteți.
Veniți în lumea civilizată de câțiva ani, după ce ați făcut baie la lighean pana la 40 de ani și dați lecții de moralitate cetățenilor comunei, voi care le știți pe toate (Ferească Dumnezeu de omul Roș).
V-au năvălit datoriile și nu știți pe unde sa vă scoateți cămașa? Vedeți că, cei care v-au dat credite și împrumuturi au început sa vorbească de niște sume uriașe.
Dacă voi credeți că Primăria este vreun sac pe care puteți să îl goliți, vă înșelați!
Apropo de complexul vostru din centrul localității. Să spună vestitul candidat „Niciodată Primar” câte presiuni a făcut la domnul Moraru pentru a retrage plângerea în instanță împotriva ConsumCoop? De ce? Doar pentru a rezolva dumnealui problema cu achiziția. Dar, datorită inteligentei de care dați dovadă, ați comis-o de tot, achiziționând acel spațiu doar cu o simplă factură.
Achiziționarea de bunuri imobile intre două societăți, se face astfel:
- 1. Factura fiscală, pentru a demonstra în contabilitate circuitul banilor.
- 2. Un act de vânzare-cumpărare la notariat, pentru a se verifica la cartea funciară dacă bunul este grevat sau nu de sarcini. În cazul de față NU.
Așa că, niște judecători cu capul pe umeri, au dat o hotărâre DEFINITIVĂ șI IREVOCABILĂ prin care acel complex revine Primăriei Falciu, plus o imensă sumă de bani din partea Coop. Ceea ce înseamnă că v-ați luat-o, pe Românește.
Urmează ca domnul Moraru să ducă la bun sfârșit acel proiect cu Piața, pe care domniile voastre îl critică. Probabil știți de acea hotărâre și de asta sunteți așa de DISPERAȚI , disperare care se vede din Republica Dominicană, unde se lăfăia vestitul DonJuan de Fălciu.
V-ați ales o echipă din care face parte un număr de persoane cu datorii imense la bugetul local, promițându-le ca le ștergeți. Acest lucru nu este posibil, decât încălcând grav legea. V-ați luat de tot ce se putea, doar ca să denigrați. Efectul de bumerang există.
Tot vorbiți pe toate căile de locuri de muncă? De unde, fraților? Aveți câțiva angajați (o parte cu caracter deosebit) pe care ziua îi folosiți la șlefuit gardul și seara îi plimbați cu forța prin localitate (mă rog, să vadă lumea ca aveți susținători). Să știți că sunt și din oamenii voștri care nu vă mai suportă și nu vă vor da votul, așteaptă cu nerăbdare sa treacă alegerile că sunteți turbat din cauza alegerilor și datoriilor (Nu mai zic a blestemelor). Să nu credeți ca părintele Marcel și familia că nu au rostit cuvântul „Doamne”. O să vă bântuie mult timp acest blestem. Nu există nicăieri în lumea asta ca o familie de preot să plece din sat din cauza acestei familii rău intenționate și a aghiotanților săi.
Domnule „Niciodată Primar” cum puteți sa vă folosiți de conturile a doi indivizi să comentați și să postați toate obrăzniciile care vă trec prin capul ăla mai mult sec. Se vede analfabetismul de la distanță.
Cum puteți să amenințați peste tot:
- – că schimbați funcționarii de la after-school.
- – că îl fugăriți pe dr Grancea.
- – că schimbați toate cadrele didactice, care nu sunt în asentimentul dvs., bineînțeles.
Apropo, de unde aduceți altele? Din rândul celor pe care le tăvăliți acum și în anii trecuți? Sa știți domnule „Niciodată Primar” , cadrele didactice au un alt statut și nu pot fi la comanda dvs.
- că schimbați tot personalul de la primărie și puneți fufele dvs cu 8 clase. Deja oamenii dvs se văd pe posturi. Dumneavoastră știți ce înseamnă un funcționar public? Va spun eu, habar nu aveți. De unde să știți? Că la liceul de tractoriști pe care l-ai făcut începând din clasa a 11-a, nu ați învățat așa ceva.
Sunteți periat pe ici pe colo domnule „Niciodata Primar” că sunteți un bun avocat sau jurist. Facultate făcută Primăvara și Toamna, nu vă dă dreptul să râvniți la așa merite.
Se citește pe față dumneavoastră”.
Nu vom comenta în niciun fel și nu știm care este persoana despre care se face vorbire, însă este clar: Fălciul stă pe un butoi de pulbere.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.