VESTE BUNĂ… La Ștefan cel Mare, este forfotă mare. Zeci de localnici vin, zilnic, pentru a depune cereri și documente cu terenuri, în vederea includerii în acțiunea de cadastrare gratuită.
Este o veste foarte bună, spune primarul Mihai Moraru, pentru că 1.500 de gospodării vor putea dobândi documentele de proprietate în mod clar, cu terenurile aferente fiecărei gospodării în parte.
„Suntem doar două comune pe județ, care beneficiem de această cadastrare gratuită. Este un lucru extraordinar, pentru că oamenii vor economisi sume importante, pe care le-ar fi plătit la instituții din Vaslui.
Așa, sătenii din toată comuna vor ști care este terenul care li se cuvine, prin drepturile de proprietate, iar primăria nu va mai avea probleme cu identificarea problemelor, în cazul unor litigii”,
a spus primarul de la Ștefan cel Mare, Mihai Moraru.
Firma UTI, de la București, care a câștigat licitația de la Ștefan cel Mare, este pregătită să înceapă acțiunile de cadastrare. În această săptămână, s-a făcut afișarea legată de această acțiune în toate cele 7 sate.
Articol original„Rugăm cetățenii comunei să vină la primărie, cu cartea de identitate și documentele pe care le dețin, pentru a fi depuse la registrul agricol”,
a mai adăugat Moraru.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.