Slider

Sfânta Parascheva 2020. Decizia luată de CFR Călători

0

Sfânta Parascheva 2020. CFR Călători a anunţat că va suplimenta capacitatea de transport în perioada 7 – 8 şi 15-16 octombrie 2020, pentru pasagerii care doresc să călătorească către Iaşi cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva.

Astfel, compania de transport feroviar va pune la dispoziţia călătorilor cel mai mare număr de vagoane de dormit şi cuşetă pe trenurile care ajung la Iaşi.

Sfânta Parascheva 2020. Rute

Este vorba de trenurile care circulă pe următoarele rute:

  • Timişoara – Cluj Napoca – Iaşi şi retur
  • Bucureşti – Bacău – Paşcani – Iaşi şi retur
  • Bucureşti – Mărăşeşti – Vaslui – Iaşi şi retur
  • Constanţa – Iaşi şi retur

Se vor suplimenta cu vagoane, trenurile care asigură legătura feroviară între principalele oraşe ale ţării şi municipiul Iaşi.

CFR Călători a mai anunţat că poate dimensiona mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, dacă sunt făcute rezervări din timp.

Sfânta Parascheva 2020. Evitarea aglomeraţiei

„Pentru a evita aglomeraţia, rugăm călătorii să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt bilete”, precizează reprezentanţii CFR Călători.

Biletele de călătorie

Biletele pot fi cumpărate online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări şi, dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei faţă de celelalte persoane.

Masca de protecţie la în trenurile CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

Citeşte şi Pâmânt pentru tineri fermieri: Câte hectare se pot concesiona de la stat?

 

Articolul Sfânta Parascheva 2020. Decizia luată de CFR Călători apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo