Slider

SUA: Camera Reprezentanţilor a adoptat un proiect de lege ce interzice importurile din regiunea chineză Xinjiang

0
Camera Reprezentanţilor a adoptat marţi, cu o majoritate confortabilă, un proiect de lege vizând interzicerea majorităţii importurilor din regiunea chineză Xinjiang cu scopul de a bloca intrarea în SUA a produselor din lagărele unde muncesc forţat uiguri, informează AFP. Într-un moment rar de de acord între democraţi şi republicani, textul a fost adoptat cu 406 de voturi pentru şi doar trei împotrivă şi urmează să fie aprobat de Senat şi promulgat de preşedintele SUA pentru a intra în vigoare. SUA, la fel ca multe organizaţii de apărare a drepturilor omului, acuză Beijingul că a închis peste un milion de membri ai minorităţii musulmane uigure în "lagăre de reeducare" din Xinjiang, regiune situată în nord-vestul Chinei. Autorităţile chineze neagă însă aceste acuzaţii, susţinând că este vorba de centre de formare profesională destinate să ajute populaţia să îşi găsească un loc de muncă şi să stea astfel departe de tentaţia extremismului islamist şi a terorismului. Legea propusă prevede interzicerea tuturor importurilor din Xinjiang. Serviciul vamal american ar putea acorda derogări doar dacă există "dovezi clare şi convingătoare" că un produs nu a fost realizat prin muncă forţată. Potrivit raportului care a însoţit prezentarea textului în Congres în luna martie, mai multe bunuri intrate deja pe piaţa americană sunt rezultatul utilizării muncii forţate. Este vorba în special de ţesături, încălţăminte, telefoane mobile, echipamente pentru computer sau chiar ceai. În raport sunt enumerate şi numele companiilor acuzate că au beneficiat de aceste importuri, printre care se numără Adidas, Nike, Calvin Klein, H&M sau Coca-Cola. Întrucât se bucură de un sprijin larg din partea ambelor partide politice, acest proiect de lege, împreună cu un alt text care se referă la "munca forţată a uigurilor", trimite "un semnal puternic către Beijing şi lumea întreagă conform căruia Congresul SUA ( ...) nu va permite ca drepturile omului să fie sacrificate în numele intereselor comerciale", a declarat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda) Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo