Slider

Buletin naval: încurcate-s ițele mediteraneene ale Domnului…

0

Acest articol a apărut pe USNI News în 21 octombrie 2020, iar rândurile de mai jos reprezintă traducerea sa succintă.

Este destul de bine cunoscută istoria petrolierului iranian – Adrian Darya-1 sechestrat de britanici în Gibraltar. Aceştia susțineau că destinația navei era Siria aflată sub embargo. Nu a durat mult până ce iranienii au răspuns în natură, capturând la rândul lor o navă comercială britanică.

Urmarea a fost că britanicii au fost nevoiți să trimită nave militare în Golful Persic care să protejeze navele comerciale sub pavilion britanic. Într-un final glorios, ambele țări și-au restituit navele. Conform sursei citate, se pare că până la urmă încărcătura navei iraniene a ajuns totuși la destinaţie, încărcptura sa fiind transbordată.

Ei bine, săptămâna trecută, un petrolier iranian – Samah – a trecut prin canalul Suez și a intrat în Marea Mediterană. După ieșirea din Suez, petrolierul iranian și-a oprit AIS-ul și a pornit către destinație, pare-se tot Siria. Diferența este că, de data aceasta, iranienii au evitat strâmtoarea Gibraltar iar petrolierul ar fi fost, potrivit sursei citate, escortat de două nave militare rusești: nava de realimentare Academician Pașin și distrugătorul de clasă UdaloyViceamiral Kulakov. S-ar părea că misiunea s-a încheiat cu succes. Ce surpriză!

Ca o scurtă paranteză, sâmbătă seara, Academician Paşin se afla în estul Mediteranei, poziţia sa putând fi accesată de aici. De altfel, şi HMS Dragon şi HMS Albion puteau fi văzute pe acelaşi site, una ieşind din Marmara către Mediterana, cealaltă ancorată în Cipru.

După încheierea misiunii de “escortă” a tancului iranian, marina rusă cu baza la Tartus a organizat un exercițiu având ca obiect “înlesnirea traficului civil”. Că situația este deja “încinsă” în estul Mediteranei este clar. Toată lumea are ceva cu… toată lumea.

După cum remarca şi autorul articolului citat, dacă rușii încep să escorteze navele iraniene, impunerea embargoului împotriva iranienilor sau sirienilor devine o chestiune… complexă.

Este greu de anticipat ce se va întâmpla și rămâne de văzut dacă vreuna din forțele occidentale dislocate în zonă va “îndrăzni” să ia măsuri împotriva unei nave iraniene/siriene escortate de nave militare rusești. Ideea e că rușii ridică miza la un nou nivel și e foarte interesant de văzut cum vor reacționa ceilalți.

conflictul din estul mediteranei

Fregata de clasă Udaloy, Mareşal Şapoşnikov, Vladivostok, în teste după modernizare Sursa foto: russiadenfence.net

Eu sunt un fan al arhitecturii navale sovietice iar distrugătoarele de clasă Udaloy sunt un bun exponent al acesteia. Totuşi, navele sunt relativ bătrâne iar armamentul-senzorii ambarcaţi nu mai sunt la nivelul navelor similare occidentale, aşa cum sunt fregatele celorlalţi riverani ai Mediteranei. De altfel, rușii au și început să le modernizeze cu senzori şi mijloace de luptă electronică noi, în timp ce armamentul beneficiază de 2 x 8 UKSK VLS pentru Kalibr, Oniks sau Zircon dar şi de 2 x 4 lansatoare de rachete anti-navă Uran, o opţiune ceva mai “clasică”. Deşi iniţial se vorbea de montarea unui sistem antiaerian de tip Shtil, nava a rămas cu vechiul sistem SA-N-9 Gauntlet, versiunea navală a Tor.

Ceea ce vreau să evidențiez este că, cel mai probabil, Kulakov nu este pe măsura unei… FREMM, să zicem. Cu toate acestea, aș putea paria că orice navă occidentală se va gândi de două ori înainte să încerce să oprească o navă iraniană aflată sub protecția unei nave militare rusești.

Pentru că, de fapt, pavilionul Sfântului Andrei impune respect.

Oricum, va fi foarte interesant să urmărim reacția forțelor navale occidentale dacă traficul naval iranian către Siria devine o obișnuință. Ca și escorta asigurată de ruși.

În toată această “distracţie” va ajunge curând şi “fregata” Regina Maria care va executa misiuni în estul Mediteranei în cadrul Operaţiunii Sea Guardian. Să sperăm că pavilionul NATO are acelaşi efect precum cel al Sfântului Andrei…

Nicolae

Loading spinner

The post Buletin naval: încurcate-s ițele mediteraneene ale Domnului… appeared first on Romania Military.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo