IRESPONSABIL… Oare, câți oameni nevinovați trebuie să mai moară pe DE 581, pentru a înțelege că regulile rutiere trebuie respectate? De ce este nevoie ca șoferii să apese pedala de accelerație la maxim, pentru a câștiga (cred ei!) câteva secunde în plus față de mașina pe care o depășesc, când de fapt se îndreaptă cu toată viteza către moarte?
A fost un adevărat carnagiu, seara trecută, pe Drumul European 581, în zona Stâna Costești. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit, seara trecută, cu două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), patru ambulanțe tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un grav accident rutier produs pe DE 581, în raza localității Roșiești.
În accident au fost implicate trei autoturisme, existând șase victime. Începând cu ora 19.50 a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție. Din cele șase victime, patru adulți și doi minori, două persoane au fost declarate decedate. Din nefericire, una dintre persoanele declarate decedate este un băiețel în vârstă de trei ani și opt luni.
„Celelalte victime, trei adulți și un minor în vârstă de nouă luni, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, în stare gravă și cu multiple traumatisme”,
a anunțat ISU Vaslui, în jurul orei 22.30.
La intervenție au participat și echipaje de poliție.
La ora 20.50, a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui. Acțiunea a fost condusă de inspectorul șef ISUJ Vaslui, colonel Niculae Tătaru.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.