Slider

Controale în pieţe 2020: Amenzi în valoare de 222.400 de lei. Ce nereguli s-au găsit?

0

Controale în pieţe 2020. De la începutul anului 2020 și până în luna august, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a desfășurat acțiuni de control la nivel teritorial pe toată filiera de produs în domeniul vânzării legumelor și fructelor proaspete, de la producere până la comercializare.

Controale în pieţe 2020. 4.320 de operatori economici, verficaţi

Acțiunile de control efectuate de inspectorii din domeniul legume-fructe din cadrul tuturor compartimentelor județene și a municipiului București au vizat atât producătorii agricoli persoane fizice, cât și operatorii economici/persoane juridice care desfășoară activități de comerț cu legume și fructe proaspete în piețele agroalimentare, market-uri, hipermarket-uri, piețe en-gros. Per toal total, au fost controlați 4.320 de operatori.

În ceea ce privește numărul amenzilor contravenționale, acestea au fost în număr de 144, cu o valoare totală de 222.400 lei. De asemenea, au fost aplicate conform legislației în vigoare 472 avertismente și au fost anulate 22 atestate de producător și carnete de comercializare, primăriile emitente fiind sancționate conform Legii nr.145/2014, cu amenda contravențională în valoare de 15.000 lei.

Controale în pieţe 2020. Neregulile găsite

Dintre constatările inspectorilor în cazul carnetelor de comercializare/atestate de producător menționăm lipsa totală sau parțială a suprafețelor cultivate cu legume sau fructe, dar înscrise în atestate și carnetele de comercializare, ori lipsa avizelor consultative emise de Direcțiile pentru Agricultură Județene sau, după caz, asociațiile/organizațiile de producători.

În cazul mai multor operatori economici ce desfășoară activități de comerț cu legume și fructe pe întreg teritoriul României, s-au constatat: lipsa documentelor de proveniență pentru loturile de legume și fructe expuse la vânzare în cadrul piețelor agroalimentare, lipsa totală sau parțială a elementelor obligatorii, conform sistemului de etichetare national și european, prin neafișarea originii produselor și/sau categoriei de calitate pentru loturile expuse la vânzare.

Principalele neconformități constatate de inspectori la producătorii agricoli persoane fizice care își vindeau produsele obținute în gospodăria proprie pe baza atestatului de producător și a carnetului de comercializare în piețele agroalimentare au fost:

  • deficiențe de etichetare, prin neînscrierea pe etichetele de vânzare a denumirii producătorului agricol, a localității de origine și/sau a datei recoltării, necompletarea filelor din carnetul de comercializare
  • lipsa vizei anuale a carnetului de comercializare
  • comercializarea altor produse agricole decât cele obținute în gospodăria proprie

Măsurile de prevenire a coronavirusului

Acțiunile de control s-au desfășurat cu o frecvență mai scăzută decât în alți ani, având în vedere unele măsuri de protecție împotriva răspândiri COVID-19. Chiar și în aceste condiții, controalele vor continua atât în baza tematicii de control cadru aprobată de conducerea MADR, ca urmare a sesizărilor venite din partea consumatorilor sau ale operatorilor implicați pe filiera de comercializare, sau ca urmare a dispozițiilor conducerii Direcției Generale Control Antifraudă și Inspecții.

Citeşte şi Ajutor de stat pentru creşterea animalelor: Veste bună pentru fermieri!

 

 

 

Articolul Controale în pieţe 2020: Amenzi în valoare de 222.400 de lei. Ce nereguli s-au găsit? apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo