Slider

Iubita lui Putin a dispărut, după s-a aflat că este gravidă cu gemeni. Ce s-a întâmplat cu fosta gimnastă medaliată olimpic

0

Fosta gimnasta Alina Kabaeva (37 de ani) a dispărut după ce s-a aflat că este gravidă cu gemenii președintelui rus Vladimir Putin. Tânăra este de negăsit, de doi ani, de când era însărcinată în două luni, și nimeni nu mai știe nimic de ea.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Alina Kabaeva, o fostă gimnastă, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, nu a mai fost văzută din 2018. La acea vreme, se spunea că este gravidă în două luni cu președintele Rusiei, iar mai apoi au apărut zvonuri conform cărora anul trecut tânăra a adus pe lume băieți gemeni, pe 7 mai 2019, la Centrul pentru Obstretică și Ginecologie Kulakov din Moscova, având lângă ea cei mai buni doctori.

Nu se cunosc detalii despre sarcina femeii, despre câte zile a fost internată în spital și nici despre numele celor mici sau nașterea acestora, informațiile fiind păstrate secrete de Putin până în acest moment, scrie Dom2Life.ru.

Întreaga poveste a fost publicată de ziarul Moskovsky Komsomolets, însă, în mod misterios, aceasta a fost eliminată ulterior.

Conform The Sun, în Rusia se vorbește că aceasta a dispărut. 

O sursă din Moscova a dezvăluit pentru The Sun: ”Putin este foarte strict când vine vorba de viața privată – acesta își ascunde cele două fiice adulte sub identități false de ani de zile. Chiar și acum, deși vorbește despre ele, nu le precizează numele. Dacă Alina i-a născut copiii, dispariția ei este una dintre cele mai bune dovezi că s-a întâmplat asta. El este obsedat când vine vorba de securitatea familiei”.

Citeste si: Ce salariu are Vladimir Putin, ca președinte al Rusiei. Liderul de la Kremlin, probabil cel mai bogat om de pe Planetă, câștigă de două ori mai mult decât Klaus Iohannis!

Iubita lui Putin a dispărut, după s-a aflat că este gravidă cu gemeni. Ce s-a întâmplat cu fosta gimnastă medaliată olimpicIubita lui Putin a dispărut, după s-a aflat că este gravidă cu gemeni. Ce s-a întâmplat cu fosta gimnastă medaliată olimpic

Citește și: Cine este Maria, fiica lui Vladimir Putin, care a testat vaccinul rusesc anti-COVID-19. A absolvit Medicina, are un copil, iar tatăl ei i-a schimbat numele

Cine este Alina Kabaeva, iubita lui Vladimir Putin

Alina Kabaeva este una dintre cele mai decorate sportive din gimnastica ritmică. Ea are două medalii olimpice, 14 medalii de Campionat Mondial și 25 de medalii la Campionatele Europene.

După ce s-a retras din viața sportivă, aceasta s-a îndreptat spre politică și s-a înscris în partidul lui Putin. De asemenea, aceasta a fost protagonista unui pictorial seminud pentru o celebră revistă, a apărut într-un film și a încercat și o carieră în muzică, potrivit perfecte.ro.

Prima oară când s-a vorbit despre idila dintre Alina și președintele rus a fost în 2008. La acea vreme, ea era logodită cu politicianul David Museliani dar, un an mai târziu, s-a despărțit de acesta. 

Citeste si: Cum arată femeia de care Vladimir Putin a divorţat după 31 de ani. Liudmila s-a recăsătorit deja cu un tânăr!

The Moskovsky Korrespondent a scris că ea și Putin s-au logodit, dar imediat au apărut dezmințiri și ziarul a fost închis. De asemenea, în 2015, s-a scris că i-ar fi făcut lui Putin un copil, informație combătută de oficialii de la Moscova. 

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo