Proclamarea Regatului României

După proclamarea și recunoașterea independenței, guvernul condus de Ion C. Brătianu s-a axat pe consolidarea României atât pe plan extern, cât și pe plan intern. Transformarea țării în regat avea o mare importanță pentru creșterea prestigiului statului prin situarea lui pe același plan cu celelalte monarhii constituționale europene. De asemenea, era consolidată poziția lui Carol I în raport cu restul statelor europene. Pe plan intern, monarhia contribuia la consolidarea dinastiei în țară și la asigurarea unei stabilități politice.

Proclamarea Regatului a fost o problemă complicată, deoarece necesita asentimentul tuturor partidelor și grupărilor politice existente, căci, deși monarhia ca instituție era bine primită, Carol I era bănuit de orientare politică spre Germania, ceea ce-l punea în conflict cu politicienii de orientare filofranceză.

Din acest considerent, actul final de consacrare a monarhiei constituționale trebuia atent pregătit.

Brătianu și conservatorii

Pentru pregătirea actului, pe plan extern, I.C. Brătianu a întreprins călătorii la Viena și la Berlin, iar pe plan intern a început negocierile cu liderii Partidului Conservator. În acest sens, Brătianu l-a contactat pe P.P. Carp pentru constituirea unui guvern la care să participe și câțiva conservatori.

Brătianu dorea o formațiune simbolică de coaliție la care să participe și trei conservatori junimiști, pentru a nu periclita poziția guvernului liberal aflat la conducerea ţării. Un asemenea act fusese prevăzut inițial pentru aprilie sau 10 mai 1881, ziua aniversării venirii lui Carol I pe tronul României. Însă țara traversa o criză politică majoră cauzată de „problema Dunării” (cu Rusia și Austro-Ungaria).

Dorind să abată atenția opiniei publice de la acestă problemă, Brătianu a luat o decizie intempestivă. Astfel la 13 martie 1881, în Camera Deputaților au avut loc dezbateri furtunoase, hotărându-se, atât de guvern, cât și majoritatea liberală, proclamarea Regatului.

Proclamarea Regatului, votată de toți cei prezenți

Decizia fusese precipitată de o interpelare a guvernului făcută de conservatorul Titu Maiorescu, prin care ceruse măsuri pentru a consolida „ordinea monarhică”. A doua zi, generalul Lecca, președintele Camerei, prezenta moțiunea de proclamare a Regatului, fiind votată de toți cei prezenți. În Senat, moțiunea de proclamare a Regatului a fost susținută de prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, Vasile Alecsandri și Lascăr Catargiu și a fost votată de toți senatorii prezenți.

Iată ce nota Carol I în jurnalul său privitor la acest moment:

Ora 11 ½ au venit toți miniștrii la mine să declare că nu mai pot fi oprite Camerele Parlamentului să proclame regatul. Ședința de ieri, în care opoziția a atacat puternic guvernul, a scos din fire majoritatea în așa hal, încât nu mai dorește să aștepte nici o zi. Eu am avut doar o singură rezervă, că împăratul Alexandru nu a fost încă înmormântat. Miniștrii merg direct la Cameră, unde moțiunea este depusă de generalul Lecca. Pe baza acesteia este făcută de îndată legea, care e votată în unanimitate. La Senat este depusă aceeași moțiune și legea e votată și acolo. La ora 5 vine Brătianu la mine. Totul este gata. Întreg Senatul vine pe jos la Palat, noi îl salutăm de la fereastră. La ora 6 ambele Camere sunt reunite în sala tronului, însă fără fracuri, vin direct de la sala de ședințe. D. Ghica citește legea, cu câteva cuvinte introductive. Eu răspund, discursul meu este salutat cu entuziasm. După aceea proclamăm legea, care are două articole, în prezența Camerelor. Facem cerc, pe toate fețele bucurie și emoție. Apoi ieșim cu președinții la balcon, unde lumea ne aclamă, muzică etc. La 6 ½ se termină. Regatul României e proclamat și sancționat prin lege”.

Actul de consacrare a monarhiei constituționale a fost impus în mod principal de necesitățile consolidării statului român modern.

„Celelalte puteri să binevoiască a lua inițiativa spre recunoaștere”

Al. Vârnav-Liteanu, reprezentantul României la Berlin, îi scria la 7 aprilie 1881 lui Ion C. Brătianu: „Prin actul ce ai îndeplinit, România s-a mărit, nu într-un mod material, nu adăugând ceva la pământul ei, dar întinzând hotarele influenței și prestigiului național”.

Tot el preciza că Bismarck, cancelarul Germaniei, a declarat tuturor ambasadorilor a doua zi după proclamarea Regatului României, prin Ministerul Afacerilor Străine, că nu are nicio obiecțiune de făcut în contra noii transformării a României, dar că el așteaptă, date fiind legăturile de familie ce unesc pe Împăratul Germaniei cu Suveranul de la Dunăre, „ca celelalte puteri să binevoiască a lua inițiativa spre recunoaștere”.

Carol I a fost încoronat ca Rege al României în 10 Mai 1881.