UN PRIMAR DEVOTAT… Veste bună pentru sute de elevi din comuna Vinderei. După ce, prin grija primarului Ionuț Ghiur, un primar iubit și respectat pentru eforturile sale, s-a ridicat un modern teren de sport, multifuncțional, de care beneficiază elevii școlii din satul reședință, și nu numai, iată că și cele două corpuri de clădire ale vechii școli se vor schimba din temelii.
Primarul comunei a pregătit deja documentația pentru modernizarea corpurilor de școală din satul Vinderei, o clădire care are 50-60 de ani și are nevoie urgentă de modernizări și reabilitări.
„Cred că va fi o lucrare de referință pentru comuna Vinderei, acest nou sediu de școală, cu cele două corpuri care intră la modernizare. Am trimis deja documentația la CNI, urmează ca Bucureștiul să scoată lucrarea la licitație, proiect tehnic, plus licitația de execuție.
Important este că, odată cu modernizarea acestor corpuri de clădire, vor scădea foarte mult cheltuielile la încălzire și energie electrică, în timp ce elevii vor avea condiții moderne de învățătură”,
spune primarul Ghiur.
Odată ce școala din Vinderei va fi gata, școlile vechi din Docani și Obârșeni se vor închide, astfel că toți elevii vor fi aduși cu microbuze la centrul de comună.
De altfel, primăria are deja trei microbuze, tot prin grija primarului Ghiur, din care unul este stricat. Edilul ne-a mai spus, în premieră, că intenționează să mai achiziționeze încă un microbuz, second hand, pentru a transporta zilnic peste 100 de copii din cele două sate la școala de centru.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.