Slider

Teologul care a creat imnul României

0

Andrei Mureşanu s-a născut la 16 noiembrie 1816, la Bistriţa. A fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.

 

Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Braşov, începând cu 1838.

A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură. S-a numărat între conducătorii Revoluţiei din 1848, ca membru în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848.

Poemul său Un răsunet, scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deşteaptă-te, române!, a devenit imn revoluţionar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”.

În 1990, Deşteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluţia de la 1848 Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu şi a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară, a murit în 1863 la Braşov.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 24 octombrie:

1601 – A încetat din viaţă astronomul danez de origine suedeză Tycho Brache. A făcut observaţii precise asupra poziţiilor aştrilor, a urmărit evoluţia cometelor şi a calculat valoarea duratei anului, cu o precizie mai mică de o secundă, valoare care a stat la baza stabilirii calendarului gregorian din 1582 (n. 14 decembrie 1546).

1818 – S-a născut Dimitrie Gusti, poet român, traducător de fabule (25 martie 1887).

1853 – S-a născut mitropolitul ortodox Pimen Georgescu, membru al Academiei Române (m. 12 noiembrie 1934).

1882 – S-a născut compozitorul maghiar Imre Emmerich Kalman, cunoscut pentru operetele „Silvia” (1915), „Contesa Mariţa” (1924) şi „Vioreaua din Montmartre” (1930) (m. 30 octombrie 1953).

1894 – A încetat din viaţă pictorul Gheorghe Tătărescu (n. 1820).

1921 – S-a născut poeta Veronica Porumbacu (m. 4 martie 1977).

1934 – S-a născut Manfred Woerner, fost secretar general al NATO în perioada 1 iulie 1988-13 august 1994 (m. 13 august 1994).

1935 – Italia fascistă invadează Etiopia.

1945 – A intrat în vigoare Carta Naţiunilor Unite.

1946 – S-a născut actriţa şi interpreta de muzică uşoară Anda Călugăreanu (m. 15 septembrie 1992.

1957 – A încetat din viaţă designerul francez Christian Dior (n. 21 ianuarie 1905).

1973 – Se încheie Războiul de Yom Kippur, Israelul şi Egiptul semnând un acord de încetare a focului.

2002 – Are loc criza ostaticilor de la Moscova, când un grup de luptători ceceni au luat ostatici câteva sute de persoane, într-un teatru din Capitala rusă.

2011  – A încetat din viaţă savantul american John McCarthy, considerat unul dintre pionierii inteligenţei artificiale, lui îi este atribuită inventarea termenului „inteligenţă artificială” sau „AI”, în urma unei propuneri pe care a făcut-o în anul 1955, împreună cu alţi oameni de ştiinţă  (n. 4 septembrie 1927).

Articolul Teologul care a creat imnul României apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo